Mărturisitorul Valeriu Gafencu, pomenit la Biserica „Sfântul Ilie” din Cluj-Napoca

de | feb. 21, 2017

Sâmbătă, 18 februarie 2017 la Biserica „Sfântul Ilie” din Cluj-Napoca s-a slujit, ca în fiecare an, un parastas pentru Valeriu Gafencu – ”Sfântul închisorilor”, de la a cărui trecere în veșnicie s-au împlinit 65 de ani. Luni seara în cadrul întâlnirii săptămânale cu tinerii a fost evocată figura luminoasă a mucenicului, care a trecut prin închisorile Aiud, Pitești și Târgu Ocna, asemeni unui înger al gulagului comunist, schimbând destine și marcând deopotrivă deținuți și torționari. Trupul său curățit prin suferință și rugăciune isihastă se odihnește în groapa comună din spitalul penitenciar Târgu Ocna. Exemplu de curăție și jertfă pentru Hristos și Neam, Valeriu Gafencu poate fi un exemplu pentru generația tânără de astăzi, aflată în mare parte într-o derivă spirituală și morală, atrasă de mrejele înșelătoare ale globalismului și neo-marxismului cultural.

Anul 2017 dedicat cinstirii celor care au suferit sub dictatura comunistă, este un prilej pentru tinerii care participă la întâlnirile de la biserica Sf. Ilie, de a pătrunde în universul înfricoșător și sublim deopotrivă a celor care prin mărturisirea lor de credință au salvat onoarea neamului românesc într-un veac marcat de două crunte dictaturi: comunismul și nazismul.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I și Ilva Mică II Someș, din Protopopiatul Năsăud, prin preoții Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Feldru și Asociația „O cană cu apă” a tinerilor ortodocși din Feldru, au organizat, în data de 30...

„Suntem noi sarea pământului? ” | Radu Preda

„Suntem noi sarea pământului? ” | Radu Preda

Lumea e în perpetuă schimbare, vedem bine. Pentru părinții de azi e o reală provocarea transferul datelor și valorilor credinței către generațiile viitoare, căci trăim ortodoxia specific noilor vremuri. Și-atunci, în ce măsură știm să transmitem mai departe bogățiile...