Pr. Iustin Tira
„Ortodoxia în Occident. 10 convertiri”. O carte care luminează

Tot mai mult şi tot mai des auzim sau întâlnim în spaţiul public sau privat – în ţară şi în afara ei – români care încă au reţineri sau chiar o anumită jenă în a-şi afirma apartenenţa naţională. Dacă-ţi exprimi nedumerirea are pregătit sacul cu „argumente”. Desigur că nici nu mai contează că „argumentele” nu au nici o legătură cu ţara sau poporul al cărui fiu – vrând, nevrând – este. Contează doar că prin aerul de superioritate ostentativ afișat li se pare că își confirmă statutul de „european”, de onorabil cetăţean al Europei secolului XXI şi, ca urmare, de om care gândeşte modern şi liber. Pentru această categorie de„europeni” nu are nici o relevanţă că atitudinea lor nu o întâlneşti la un ungur, la un sârb, la un polonez, la un bulgar sau la vreo altă naţie a Europei de est.

Coperta Paul SiladiAproape aceeaşi atitudine o constatăm şi în ceea ce priveşte apartenenţa confesională. Când este vorba de a ne afirma calitatea de „creştin ortodox” sau de „român ortodox”, chiar şi pentru ortodocşii practicanţi, pare a fi destul de complicat sau chiar incomod să-şi afirme statutul religios. Nu-i includem aici pe „potrivnicii de meserie” ai Bisericii şi nici pe „analiştii” specialişti în toate domeniile, care au pregătite oricând aprecieri docte şi sentinţe drastice şi în probleme de natură bisericească. Nu aceeaşi stare şi reacţie o au însă românii de alte confesiuni care, fără să-i întrebi explicit, consideră necesar să-şi afirme aparteneţa confesională, uneori chiar cu un uşor aer de superioritate.

Cauzele celor două atitudini sunt mai adânci şi mai complicate decât ar părea la prima vedere. Ca urmare ele sunt imposibil de explicat şi de lămurit într-un text ca cel de faţă. Rămâne doar constatarea tristă că ele există şi par să devină o însuşire a românului. Şi totuşi, cel puţin pentru cea de a doua categorie, avem la îndemână şi putem oferi nu unul ci zece argumente, din care ar trebui să înţelegem că a fi creştin ortodox este o adevărată bincuvântare pentru care suntem datori să-i mulţumim lui Dumnezeu.

Este vorba de cartea lui Paul Siladi intitulată: „Ortodoxia în Occident. 10 convertiri”, tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit ANDREI în Editura Renaşterea, în anul 2014, într-o elegantă ţinută grafică. Aici cititorul ortodox, găseşte răspunsurile şi argumentele care să-i risipească reţinerea în a-şi afirma aparteneţa la ortodoxie. Volumul are şi meritul de a nu fi unul de teologie propriu-zisă, ci o carte de trăire ortodoxă, cu experienţele de viaţă duhovnicească până la ortodoxie şi în ortodoxie, cu frământările şi căutările a treisprezece personalităţi remarcabile ale ştiinţei şi culturii secolului XX şi XX1, din Europa şi America, preocupate şi de cele ale sufletului şi ale relaţiei personale cu Dumnezeu, realizată în interiorul comunităţii ecleziale, sub asistenţa şi cu împreună lucrarea Harului.

Convertiţii care ne deschid sufletul şi ne luminează mintea cu privire la Biserica Ortodoxă, sunt personalităţi de seamă a căror nume şi lucrări sunt de referinţă şi de actualitate în domeniul medical, teologic şi filozofic. Lăsând cititorului bucuria de a-i descoperi pe toţi prin lectura cărţii, mă rezum la a pomeni numele a doar trei dintre ei. Mai întâi numele părintelui John Breck – teolog şi profesor universitar, specializat în studiul biblic şi bioetică, cunoscut la noi prin lucrarea: „Trepte pe calea vieţii, o viziune ortodoxă asupra bioeticii” (editura Sophia, Bucureşti, 2007); apoi filozoful şi profesorul universitar T.H. Engelhard jr., autoritate internaţională în domeniul bioeticii, cunoscut la noi şi prin lucrarea: „Fundamentele bioeticii creştine” (editura Deisis, Sibiu, 2000) şi în fine, pe Karl Christian Felmy, profesor la Universităţile din Heidelberg şi Erlangen (Germania), cunoscut la noi şi prin lucrările:„Dogmatica experienţei eclesiale. Înnoirea teologiei ortodoxe contemporane” (editura Deisis, Sibiu, 1999) şi „De la Cina cea de Taină la Dumnezeiasca Liturghie a Bisericii Ortodoxe” (editura Deisis, Sibiu, 2004).

Lectura cărţii este reconfortantă iar pentru un creştin ortodox este o adevărată baie duhovnicească. Meritul îi revine şi lui Paul Siladi, doctor în teologie şi director al postului de radio Renaşterea, pentru că în calitatea lui de jurnalist, specializat în publicistica creştină, conduce abil şi extrem de discret dialogul, fără să rupă firul logic al interlocutorului, fără paranteze de prisos şi fără completări „docte”. I se cuvin din plin felicitări şi aprecieri pentru lucrarea despre care vorbim, așa cum i se cuvin felicitări și pentru inspiratele tablete patristice din „Ziarul Lumina” aşezate sub genericul „Despre lume cu simplitate”.

În loc de concluzie, mi se pare potrivit să închei cu ceea ce spune unul dintre interlocutori, anume dr. Samson Ryan Nash (medic american): „Teama mea este că în Ortodoxie apare adesea compelxul de inferioritate. Ni se pare că trebuie să obţinem un fel de bogăţie vestică, sau distincţii academice (cei cărora li se dau distincţii academice în şcolile ortodoxe, uneori sunt oamnei care se opun Bisericii). Sunt suprins să văd că în România sau în alte ţări ortodoxe, ortodocşii par a nu vedea tezaurul pe care-l au. Din punctul meu de vedere România este bogată. Teama mea este că dorinţa de a fi în Uniunea Europeană, dorinţa de a deveni tot mai vestici, dorinţa de a o lua pe calea umanismului (care în realitate este hedonism) românii ar putea sărăci spiritual. Chiar spiritul care ne face atât de bogaţi, ar putea fi pierdut în căutarea altor tipuri de bogăţie”.

Articole pe aceeași temă

Distribuie