Pr. Cătălin Pălimaru
Pelerini în Rusia

<span style='color:#B00000  ;font-size:14px;'>Pr. Cătălin Pălimaru</span> <br> Pelerini în Rusia</p>

Întâlnirea cu spiritualitatea şi cultura altor popoare creştine, cu locurile lor sfinte şi personalităţile lor emblematice, a constituit mereu pentru pelerini un prilej de îmbogăţire interioară. Această constatare este valabilă cu atât mai mult în cazul întâlnirii cu Rusia, un spaţiu uriaş la propriu dar mai ales prin tezaurul artistic, cultural şi spiritual pe care îl posedă. Martor al acestui tezaur a fost şi un grup de pelerini din Arhiepiscopia Clujului, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, care au vizitat această ţară în perioada 2-13 iunie a.c. În pofida contextului politic internaţional defavorabil, Rusia cucereşte orice vizitator prin locurile ei frumoase, prin ospitalitate şi mai ales ortodoxia ei. Pelerinajul Arhiepiscopiei Clujului a vizat două regiuni, Sankt Petersburg şi Moscova, cu vizitarea obiectivelor locale şi limitrofe mai importante.

Oraşul Sankt Petersburg, numit şi Veneţia Nordului, pentru varietatea de canale care îl traversează, este „o splendidă insulă a frumuseţii, artei şi culturii” (Vladimir Trubetzkoy). Întemeiat după anul 1703, graţie viziunii artistice a ţarului Petru cel Mare, Sankt Petersburg-ul a devenit capitală a Imperiului rus între 1712 şi 1917, impresionând prin monumentele grandioase, prin muzeele formidabile, prin arhitectura maiestuoasă dar mai ales geografia lui. El atestă, începând cu veacul XVIII, un salt spectaculos al culturii ruse prin orientarea ei europenizantă. Pe drept cuvânt Francesco Algarotti numea acest oraş: „Fereastră deschisă spre Europa”. Marea literatură rusă e legată de Sankt Petersburg (prin Puşkin, Krîlov, Gogol sau Dostoievski) aşa cum acelaşi ţinut e un sanctuar al muzicii ruse (prin creaţiile lui Glinka, Ceaikovski, Rimski-Korsakov, Mussorgski, Prokofiev, Stravinski sau Şostakovici). Dacă această orientare occidentală, europeană a capitalei Rusiei de până la 1917 a fost de bun augur pentru cultura rusă în general, a fost nefastă în schimb pentru arta eclesială, favorizând un spirit decadent: bisericile sunt ridicate după modelul celor catolice din perioada renascentistă, iar arhitectura şi pictura lor, create în stil baroc, devin obositoare prin naturalismul lor, prin stilul colosal şi ornamentaţia excesiv de aglomerată şi prin abundenţa nefirească a aurului.

3 iunie  a fost prima zi efectiv de pelerinaj şi ea a început cu vizitarea Lavrei Alexandru Nevski din Sankt Petersburg, o vastă mănăstire construită din ordinului ţarului Petru cel Mare al Rusiei şi datând din anul 1710. Dacă până acum un secol ea cuprindea nu mai puţin de 16 biserici, astăzi mai sunt deschise doar cinci. În biserica principală, datând din 1724, sunt adăpostite, într-un mormânt somptuos decorat, moaştele Sfântului Alexandru Nevski, mare Cneaz al Vladimirului şi Novgorodului în secolul XIII, canonizat încă din anul 1547 pentru efortul său de a apăra Rusia, de a o unifica şi a-i întări credinţa. De altfel, Rusia a numărat în rândul sfinţilor, de-a lungul timpului, mulţi conducători de stat, după modelul sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena. Poate nu întâmplător, în biserica mare a mănăstirii am asistat câteva momente la Sf. Liturghie, în chiar ziua de cinstire a sfinţior împăraţi Constantin şi Elena, pe stil vechi. Şederea în perimetrul mănăstirii a continuat cu vizitarea cimitirului, unde sunt îngropaţi, în aripa veche, ţari şi oameni de viţă nobilă, dar şi ‒ în aripa nouă ‒ personalităţi marcante ale lumii artistice şi culturale ruseşti, precum F.M. Dostoievski, Rimski-Korsakov, Mussorgski, P. I. Ceaikovski, A. Rubinstein ş.a. Periplul petersburghez a inclus apoi vizitarea cimitirului Smolensk, cel mai vechi cimitir al oraşului de pe Neva, cimitirul ortodox (în afara lui mai există unul armean şi altul luteran) datând din anul 1738. Aici a fost ridicată, între anii 1786-1790, o biserică în cinstea Maicii Domnului din Smolensk. În spaţiul aceluiaşi cimitir se găseşte paraclisul închinat Sfintei Cuvioase Xenia din Sankt Petersburg, cel mai vizitat loc al acestui cimitir încă înainte de canonizarea oficială a cuvioasei. Rămasă văduvă la 26 de ani, sfânta îşi închină viaţa lui Dumnezeu, asumând, ca formă de nevoinţă, o cale de excepţie, dar răspândită în Rusia. E cunoscută drept „Sfânta Xenia, cea nebună pentru Hristos”. Pelerinii români au avut bucuria întâlnirii cu un alt mare sfânt rus, aproape contemporan cu epoca noastră şi de la a cărui canonizare tocmai s-au împlint 25 de ani. Este vorba de Sf. Ioan de Kronstadt, preot harismatic la cumpăna veacurilor XIX şi XX în insula Kronstadt de lângă Sankt Petersburg. Moaştele lui se găsesc în mănăstirea de maici cu hramul Sfântul Ioan de Rila, de pe râul Karpovka, întemeiată chiar de el, mănăstire la care s-a închinat întregul grup. Ziua s-a încheiat cu vizitarea bisericii Sf. Nicolae „de la mare”, cunoscută şi drept catedrala navală Sf. Nicolae, un locaş de cult ridicat de ofiţeri ai flotei marine ruse, pusă de multă vreme sub ocrotirea Sfântului Nicolae. Sfinţită în timpul împărătesei Elisabeta a II-a, construcţia exprimă stilul baroc al epocii. De subliniat că în timpul blocadei naziste a oraşului (sept 1941-ian 1944) nu a suferit nicio stricăciune iar în perioada guvernării sovietice a fost singura biserică din oraş deschisă cultului liturgic.

Ziua de 4 iunie a debutat cu vizitarea catedralei Kazanskaia care adăposteşte, ca odor de mare preţ, icoana Maicii Domnului Kazanskaia. Biserica era înconjurată de pelerini, credincioşii petersburghezi având ocazia să se închine, exact în vremea popasului nostru, la moaştele Sfântului Mucenic Gheorghe, aduse în Rusia de la mănăstirea athonită Xenofont. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adăpostită în biserică, este considerată ocrotitoarea oraşului Kazan şi a întregii Rusii. Catedrala, aflată pe Nevski Prospekt (principalul bulevard al oraşului), a fost ridicată, începând cu anul 1801, de ţarul Pavel I, după modelul catedralei Sf. Petru de la Vatican. A jucat un rol de simbol al naţiunii ruse în timpul invaziei lui Napoleon din 1813. Începând cu anul 1932 guvernul sovietic a transformat această catedrală în „Muzeul de Istorie a Religiei şi Ateismului”. A urmat, ca obiectiv vizitat, fortăreaţa Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel de pe malurile Nevei. Aşezată pe o mică insulă, fortăreaţa a fost construită sub supravegherea atentă a ţarului Petru I, începând cu anul 1703, ca bastion de apărare împotriva năvălirilor suedeze. Ulterior s-a transformat într-o „Bastillie” a Rusiei, servind ca închisoare pentru prizonierii politici. În inima acestei fortăreţe se află catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, a cărei construcţie a debutat în anul 1712. Turnul ei atinge 122 de metri, strălucind de aur. Interiorul este şi el copleşit de prezenţa aurului. Biserica joacă rol de necropolă împărătească, adăpostind mormintele mai multor ţari, în primul rând al lui Petru I, fondatorul oraşului, dar şi al ultimului ţar, Nicolae al II-lea, şi al familiei lui, ucişi de bolşevici la Ekaterinsburg. Icoana lor e prezentă în această biserică precum şi în foarte multe din întreaga Rusie. Următorul obiectiv a fost catedrala Sf. Isaac al Dalmaţiei, ridicată, începând cu anul 1710 din iniţiativa ţarului Petru I, născut în ziua de prăznuire a acestui sfânt (30 mai). După câteva încercări nereuşite, catedrala va fi ridicată în forma actuală abia începând cu anul 1818, după planurile arhitectului francez August Ricard de Montferrand. Lucrările au durat 40 de ani. Edificiul este masiv, grandios şi covârşitor prin dimensiuni, atingând înălţimea de 101 metri. Cupola e acoperită cu 100 kg de aur masiv, iar interiorul e decorat luxuriant cu mozaic şi coloane din piatră rară adusă din Urali sau îndepărtata Asie. Din anul 1930 a fost închisă, cupola acoperită cu vopsea neagră, fiind transformată mai târziu în muzeu al ateismului. Fotografiile din perioada sovietică o arată înconjurată de lanuri de varză cultivate cu sârg de activişti ai colhozului. O bijuterie a arhitecturii eclesiastice ruseşti o reprezintă biserica Mântuitorului Însângerat, foarte asemănătoare catedralei moscovite Sf. Vasile Blajenîi din Piaţa Roşie. A fost următorul obiectiv vizitat de pelerinii români. Ideea zidirii acestei biserici a plecat de la un eveniment tragic, anume asasinarea ţarului Alexandrul al II-lea în ziua de 1 martie 1881 de către militanţii de stânga ai timpului, deranjaţi de reformele ţarului. Biserica a fost ridicată de fiul lui, Alexandrul al III-lea, între 1883-1907, ca loc de memorial. Locul asasinării este marcat printr-un baldachin de marmură încrustat cu pietre semipreţioase. De altfel, interiorul întregului edificiu este împodobit cu marmură rară, cu mozaicuri, însumând peste 7000 mp, şi ornamentat cu operele unor artişti precum Victor Vasnetsov şi Mihail Nesterov. Ziua s-a încheiat cu vizitarea muzeului Ermitaj. Impresia creată a fost copleşitoare, dimensiunile lui, numărul exponatelor, calitatea lor artistică precum şi logistica lui lăsând pe orice vizitator fără cuvinte. Dată fiind întinderea lui şi timpul scurt alocat, a fost nevoie de o abordare selectivă în cursul vizitării. Grupul s-a împărţit în funcţie de preferinţe. Am putut remarca un pavilion dedicat artei bizantine, cu icoane de o calitate excepţională, un altul dedicat artei vechi creştine în care este expus şi „Discul lui Paternus” de la cumpăna veacurilor V-VI, cel mai vechi obiect liturgic descoperit pe teritoriul ţării noastre şi care atestă prezenţa în Sciţia a mitropolitului Paternus şi a vieţii bisericeşti pe care o cârmuia. În acelaşi muzeu impresionează şi multe alte exponate, de pildă picturile artiştilor olandezi; Rembrandt ocupă un loc aparte, tabloul lui cu scena întoarcerii fiului risipitor – capodoperă privită drept „testament” spiritual  al autorului – manifestând o forţă de expresie artistică fără egal.

Pelerinajul credincioşilor din Arhiepiscopia Clujului a continuat, în ziua de 5 iunie, cu vizitarea mănăstirii Valaam, un vechi complex monahal cu o influenţă majoră în viaţa duhovnicească a Rusiei, aşezat pe un arhipelag de insule de pe lacul Ladoga. Mănăstirea trece printr-o amplă înnoire edilitară dar mai ales duhovnicească. Acest fapt transpare din calitatea icoanelor, a muzicii liturgice şi mai ales a vieţii isihaste cultivate aici. Stareţul unuia din schiturile mănăstirii este Părintele Serafim, ucenicul arhimandritului Sofronie Saharov. Au fost vizitate biserica principală a mănăstirii, cu hramul Schimbării la Faţă a Mântuirorului, şi Schitul Sf. Nicolae. În biserica principală ne-am putut închina la moaştele cuvioşilor Serghie şi Gherman, întemeietorii mănăstirii în secolul X, şi ale cuviosului român Antipa de la Calapodeşti, monah aghiorit care şi-a trăit ultimii ani la Valaam.

Ziua de 6 iunie a fost dedicată vizitării palatului imperial de la Peterhof fiind încheiată de drumul la Moscova. Construit de Petru I la începutul secolului al XVIII ca reşedinţă de vară, Peterhof se întinde pe o suprafaţă de peste 600 de hectare, cu păduri, fântâni în cascade, lacuri şi grădini elegant aranjate, fiind descris adesea ca o replică rusă a palatului de la Versailles. Încântătoarea aşezare cucereşte vizitatorii şi prin deschiderea la mare prin Golful Finlandei.

Data de 7 iunie a marcat începutul vizitei la Moscova a grupului de pelerini români. Moscova este unul dintre cele mai vechi oraşe ale Rusiei şi a servit drept capitală în anumite momente ale istoriei. Oraşul cuprinde cetatea Kremlinului, un centru istoric fortificat cu ziduri şi turnuri de apărare ce include câteva catedrale şi mai multe palate. În momentul de faţă este o metropolă cosmopolită adăpostind o populaţie de peste 15 milioane de locuitori, fiind cel mai aglomerat oraş al Rusiei. Şederea la Moscova a fost deschisă de participarea la Sf. Liturghie la catedrala Iisus Mântuitorul, emblema Bisericii din capitala Rusiei. Catedrala a fost zidită în secolul XIX dar a fost dărâmată de Stalin în 1931. La iniţiativa patriarhului Alexei al II-lea, aceasta a fost reconstruită între anii 1994-2000 impunând prin maiestuozitatea ei. În interior credincioşii se pot închina la moaştele câtorva sfinţi, unii foşti mitropoliţi ai Moscovei, între ei şi Sf. Filaret Drozdov, mitropolit şi mare teolog din veacul XIX. Sf. Liturghie a impresionat prin ceremonial şi prin prestaţia artistică a corului. O mare parte dintre pelerini s-au împărtăşit. A urmat vizitarea Galeriilor Tretiakov, un muzeu colosal, unic în lume prin calitatea exponatelor. Este cel mai vizitat muzeu din Rusia. Celebritatea lui este dată de prezenţa unor icoane emblematice pentru Ortodoxia universală: cea a Maicii Domnului din Vladimir, expusă spre închinare în paraclisul Sf. Nicolae, şi câteva din cele ale sfântului iconar Andrei Rubliov, de departe cea mai însemnată fiind icoana Sfintei Treimi. Densitatea şi frumuseţea unor asemenea capodopere ale artei iconografice sunt covârşitoare. Periplul moscovit a continuat cu vizitarea Kremlinului şi a catedralelor lui. Sunt edificii eclesiale impresionante prin arhitectură şi pictură, toate având regim de muzeu şi datând din veacurile XIV-XV. Au fost vizitate catedralele Buneivestiri, a Adormirii Maicii Domnului şi a Arhanghelului Mihail. Catedrala Adormirii (Uspensky Sobor) a servit ca loc al încoronării ţarilor, aşa cum ea a servit şi ca loc al îngropării lor în veacurile XV-XVII. Părăsind zidurile Kremlinului, am intrat în Piaţa Roşie, simbol al Moscovei dar şi al puterii sovietice. E un loc al contrastelor, câtă vreme în acelaşi areal coabitează armonios mausoleul lui Lenin, catedrala Sf. Vasile Blajenîi şi clădiri ale diferitelor instituţii, unele purtând încă steaua sovietică, altele însă medalioane cu Mântuitorul, cu Maica Domnului sau cu sfinţi. Am vizitat catedrala Sf. Vasile Blajenîi, emblemă a capitalei ruse şi bijuterie a arhitecturii ruseşti – extravagantă prin stil şi cu un colorit variat –, numită după Sf. Vasile cel nebun pentru Hristos (1468-1552). E de fapt un labirint de nouă paraclise zidite pentru a marca diferite victorii în faţa mongolilor ale ţarului Ivan cel Groaznic. În aceeaşi piaţă se găseşte şi catedrala Maicii Domnului Kazan, zidită în secolul XVII, dărâmată de Stalin în 1936 şi recontruită în 1993. Prezenţa ei este discretă, fiind eclipsată de mult mai celebra catedrală a sfântului Vasile. Ziua a însemnat un contact cu arta bisericească autentică din Rusia, expresie a unor oameni inspiraţi de Dumnezeu şi oricând paradigmă pentru renaşterea artei Bisericii.

În următoarea zi, 8 iunie, a continuat periplul moscovit cu vizitarea mănăstirii Donskoi, întemeiată în 1591. Biserica principală adăposteşte o splendidă icoană a Maicii Domnului, pictată de Teofan Grecul, şi moaştele sfântului Tihon, primul patriarh al Moscovei după reactivarea Patriarhiei în 1917. În cimitirul mănăstirii odihneşte scriitorul Alexandr Soljeniţîn. A urmat mănăstirea Danilov, unde se află sediul Patriarhiei ruse şi al sectorului de relaţii externe al Patriarhiei. E cea mai veche mănăstire din Moscova, datând din 1282 şi fiind întemeiată de cneazul Daniil, fiul marelui cneaz Alexandru Nevski. Va fi canonizat mai târziu, iar moaştele lui se află în biserică. Tot în biserică se găsesc şi moaştele sfântului Gheorghe Danilov, martir din perioada comunistă. Una dintre cele mai iubite sfinte ale Rusiei este sfânta Matrona (1881-1952), numită de Sf. Ioan de Kronstadt „cel de-al optulea stâlp al Rusiei”. Moaştele ei se găsesc la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului (Pokrovski), întemeiată în 1635 şi devenită în 1870 loc de pregătire a misionarilor trimişi în îndepărtata Asie. A fost următorul obiectiv vizitat. E un loc ocupat permanent de pelerini care caută mijlocirea sfintei Matrona. Periplul nostru a continuat cu vizitarea mănăstirii Novodevichy, construită în stil de fortăreaţă în 1524 de către prinţul Vasile al III-lea. Biserica principală este închinată Maicii Domnului din Smolensk ca urmare a victoriei obţinute în 1514 la Smolensk. De-a lungul timpului a adăpostit nenumărate doamne şi domniţe ale familiilor nobiliare din oraş. În preajma mănăstirii se află un minunat lac, iarna devenind pe vremuri patinoar pentru protipendada moscovită. Ziua s-a încheiat cu o croazieră pe râul Moscova, prilej a admira alte obiective ale oraşului.

Cu ziua de 9 iunie a început pelerinajul spre mănăstirea Diveevo, un drum obositor de peste 450 de km. În drum s-a făcut popas la Vladimir, pentru vizitarea catedralei Adormirii Maicii Domnului ridicată în 1155 pentru a adăposti celebra icoană ce se află la Galeriile Tretiakov. Lăcaşul de cult a constituit un model de arhitectură pentru bisericile ruseşti de mai târziu. În veacul XIV a fost împodobită cu fresce de zugravii Andrei Rubliov şi Daniil Ciornîi. Din ele se mai păstrează doar câteva scene. În biserică se află mai multe racle, între ele şi a sfântului prinţ Andrei Bogoliubski, ctitorul bisericii. Următoarea oprire s-a făcut la Murom, vechi oraş din veacul IX, încreştinat de cneazul Constantin prin botezul localnicilor în râul Oka. Cuprinde câteva mănăstiri şi biserici ce adăpostesc moaşte ale unor sfinţi protectori ai familiilor. În Mănăstirea de maici “Schimnbarea la Faţă” se află moaştele Sfinţilor Petru şi Fevronia de existenţa cărora este legată o istorie romantică. Ea s-a petrecut la începutul secolului al XIII-lea. Cneazul din Murom s-a îmbolnăvit de lepră şi a fost vindecat de o fată simplă de la ţară. Mai târziu s-au căsătorit, au trăit fericiţi până la moarte şi au murit în aceeaşi zi. Sunt prăznuiţi pe 25 iunie. Mănăstirea de călugări adăposteşte moaştele sfântului cneaz Constantin şi ale fiilor săi Mihail şi Teodor, care au murit ca mucenici. Într-o biserică, la care nu am mai ajuns, se află şi moaştele sfintei Iulia din Lazarevo, sfinţită prin viaţa de credinţă dusă în familie. Seara ne-am cazat la mănăstirea Diveevo.

La mănăstirea Diveevo am petrecut până pe 11 iunie dimineaţa, când ne-am reîntors la Moscova. Mănăstirea este legată de prezenţa nevăzută a Maicii Domnului şi a Sfântului Serafim de Sarov, ale cărui moaşte se află într-una din bisericile mari. Se nevoiesc aici şi în schiturile dependente în jur de 500 de maici. Locul este permanent frecventat de închinători. În cea mai veche biserică a mănăstirii sunt adăpostite şi raclele a şapte sfinte, nevoitoare în mănăstire din decursul secolelor XIX şi XX. În ziua de 10 iunie prezenţa noastră la mănăstire a fost încununată de liturghia arhierească oficiată de Înaltpreasfinţitul Andrei înconjurat de slujitori ai mănăstirii şi clericii participanţi la pelerinaj. După amiaza am vizitat unul din schiturile mănăstirii şi izvorul sfântului Serafim de lângă Sarov, în apele căruia cei ce se scaldă pot dobândi vindecare, potrivit credinţei lor şi făgăduinţei sfântului. Vechea mănăstire de la Sarov e teritoriu interzis prin prezenţa în zonă a unei baze militare. La Diveevo impresionează evlavia credincioşilor, rânduiala maicilor (care prevede zilnic în tăcere, indiferent de vreme, o procesiune – kanavka – în cinstea Maicii Domnului, pe locul unde ea a înconjurat mănăstirea), ambientul duhovnicesc, blânda prezenţă a sfântului Serafim. În conştiinţa Bisericii Sf. Serafim a rămas prin accentul pus pe dobândirea Sfântului Duh, ca scop al vieţuirii creştine, şi prin dialogul cu boierul Motovilov despre experienţa harului. Motovilov este îngropat în incinta mănăstirii.

Ultima zi de pelerinaj propriu-zis a fost 12 iunie (care coincidea şi cu ziua naţională a Federaţiei Ruse), zi în care, pe un trafic excesiv de aglomerat, ne-am îndreptat spre Lavra Serghiev Posad. Este cea mai importantă mănăstire din Rusia şi centrul Ortodoxiei ruseşti. A fost înfiinţată în anul 1345 de Sf. Serghie de Radonej ale cărui sfinte moaşte se află în biserica principală, închinată Sfintei Treimi şi împodobită cu picturile lui Andrei Rubliov şi Daniil Ciornîi. Aceasta a adăpostit şi icoana Sfintei Treimi care se află acum la Galeriile Tretiakov. Ne-am închinat şi la moaştele Sfinţilor Nikon şi Dionisie de Radonej, ale Sfântului Inochentie de Alaska, care de aici a plecat în misiune, şi ale Sfântului Maxim Grecul. Ca pelerini am avut parte de ospitalitatea părintelui egumen Pavel şi de însoţirea Părintelui Vasile din Cernăuţi, magistrand român la Academia teologică ce funcţionează chiar în incinta mănăstirii. Obştea are aproape 300 de monahi, dintre care o sută sunt dispersaţi în cele zece schituri dependente, unul chiar la Polul Nord. Mănăstirea deţine comori inestimabile de icoane, cărţi şi obiecte bisericeşti dar mai ales un tezaur de viaţă duhovnicească.

Indiferent de poziţia în Biserică sau în viaţa socială, pelerinajul ne-a evidenţiat în primul rând ca oameni, făcându-ne solidari, apropiindu-ne unii de alţii şi prilejuindu-ne o îmbogăţire spirituală. Timpul va decanta impresiile acumulate, iar întâlnirea cu sfinţii şi frumuseţea locurilor vor rodi, cred, în fiecare un alt fel de ancorare în Dumnezeu.

 

 

Autor

Articole pe aceeași temă

Distribuie