Sărbătoare în localitatea Telciu

de | dec. 7, 2016

Ziua de 6 decembrie este în fiecare an prilej de sărbătoare pentru credincioşii Parohiei Ortodoxe Telciu, deoarece Sfântul Ierarh Nicolae este ocrotitorul Bisericii parohiale din centrul localităţii, a trnsmis pentru radio Renașterea, Pr. Anton-Viorel Pop.

Sărbătoarea Sfântului Nicolae a adunat în Biserică la Sfânta Liturghie un sobor de şase preoţi slujitori: pr. Gavrilă Zinveliu din Bichigiu, pr. Nalaţ Florin de la Parva, pr. Ovidiu Tofan din Telcişor, pr. Teodor Sărmaş, pr. Dănuţ Părăscan şi pr. Anton Pop. Ei au fost înconjuraţi de credincioşii prezenţi în număr mare ca de obicei. În cuvântul de învăţătură părintele Gavrilă Zinveliu a subliniat importanţa sfinţilor ca modele pentru noi toţi, arătând că cei care l-au urmat pe Mântuitorul Hristos au depăşit coruptibilitatea inerentă fiinţei umane şi au reuşit să dobândească asemănarea cu Dumnezeu. Totodată, părintele a explicat credincioşilor de ce este important ca, mai ales în timpul posturilor, credincioşii să se mărturisească, menţionând că Taina Spovedanie este un bun mijloc de a ne cunoaşte şi recunoaşte pe noi înşine. La final, părintele Dănuț Părăscan a mulţumit tuturor pentru participare şi a salutat prezenţa oaspeţilor în Biserică. De asemenea, la ieşirea de la Sfânta Liturghie, toţi credincioşii au fost întâmpinaţi cu sarmale şi vin fiert, merinde pregătite cu dragoste de Comitetul şi Consiliul Parohial.

Sărbătoarea Sfântului Nicolae a continuat la Telciu şi după masă. De la ora 15:00 s-a săvârşit slujba Vecerniei, în cadrul căreia un grup de aproximativ douăzeci de copii din parohie au cântat colinde. După vecernie a urmat Taina Sfântului Maslu, unde au participat, pe lângă preoţii menţionaţi și părinții Nicolae Târgoveţ din Romuli şi Mihai Sîngeorzan din Dealul Ştefăniţei. În timp ce preoţii i-au miruit pre credincioşi, grupul de copii al Parohiei Telciu, coordonat de pr. Anton Pop, a susţinut un recital de colinde. Seara zilei de 6 decembrie s-a încheiat cu o agapă frăţească, la care au participat slujitorii Bisericii şi invitaţii.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I și Ilva Mică II Someș, din Protopopiatul Năsăud, prin preoții Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Feldru și Asociația „O cană cu apă” a tinerilor ortodocși din Feldru, au organizat, în data de 30...

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Marți, 30 ianuarie 2024, în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Parohia Dej 3 - Dealul Florilor și-a prăznuit hramul. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,...