Tabără de weekend la Nimigea de Sus

de | sept. 13, 2016

Copiii din Nimigea de Sus şi-au petrecut ultimele zile de vacanţă la streaşina bisericii din sat. Cinci voluntari care fac parte din grupurile parohiale de tineret din Cluj-Napoca: „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfântul Alexandru”, respectiv ASCOR, cu ajutorul părintelui paroh Coprean Cornel, au organizat o tabăra de trei zile în curtea bisericii şi a casei parohiale.

În fiecare zi, copiii au avut parte de rugăciune, discuţii cu părintele Cornel, ateliere şi jocuri. Dintre atelierele la care au putut participa amintim: atelierul culinar, unde vineri s-a gătit salam de biscuiţi de post, iar sâmbătă clătite cu brânză sau gem; atelierul de teatru, în urma căruia ne bucuram cu toţii seara de câte o scenetă; atelierul de brăţări; atelierul de cruciuliţe şi origami.

Au fost explorate şi împrejurimile satului într-o drumeţie pe dealurile din zonă. Serile se încheiau cu jocuri de grup, teatru şi cântece, iar în ultima seară cu focul de tabără care a fost deliciul copiilor.

Tabăra a fost încununată cu participarea tuturor copiilor la Sfânta Liturghie şi primirea dumnezeieștii Euharistii. Impresiile finale au fost împărtăşite la ultima întâlnire, când au fost de asemenea împărţite diplome şi premii pentru toţi participanţii. Despărţirea a fost grea şi copiii au lăsat voluntarii să se întoarcă la Cluj doar cu promisiunea că vor reveni şi la anul.

Această tabără se încadrează în seria de manifestări dedicate Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox în Patriarhia Română şi, în acelaşi timp, se înscrie în cadrul protocolului de cooperare încheiat între Parohia Nimigea de Sus, reprezentată prin pr. paroh Cornel Coprean şi Şcoala Primară din localitate, reprezentată prin învăţătorul Ioan Luşcan şi educatoarea Floarea Salvan.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

Hramul Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” din Dej

La Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Municipiul Dej au debutat duminică, 21 aprilie 2024, evenimentele dedicate prăznuirii sfântului ocrotitor. Cu acest prilej, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului,...

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Bucurie și prietenie sub aripa Bisericii la Ilva Mică

Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I și Ilva Mică II Someș, din Protopopiatul Năsăud, prin preoții Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Feldru și Asociația „O cană cu apă” a tinerilor ortodocși din Feldru, au organizat, în data de 30...

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Hramul Parohiei Dej 3 – Dealul Florilor

Marți, 30 ianuarie 2024, în ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Parohia Dej 3 - Dealul Florilor și-a prăznuit hramul. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei,...