† Benedict Bistrițeanul, Brațele Părintești: Despre părinți și copii în Parabola Fiului Risipitor, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2021, 150 p.

de | mart. 14, 2021 | Cărți vechi și noi

Într-o ținută grafică de invidiat, volumul Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului, prefațat de către părintele lector univ. dr. Adrian Podaru, vine să vorbească omului zilelor noastre despre aspecte ce țin de actualitatea Evangheliei și a mesajului ei.

În doritul scurt cuvânt înainte, părintele prefațator subliniază aspecte ce țin de actualitatea demersului părintelui episcop. În același timp, dată fiind dimensiunea exegetică a întregului demers, ține să precizeze cu privire la aceasta următoarele:

„Devreme ce textul biblic însuși este inspirat, devreme ce autorul prim al acestuia nu este omul scrib, ci Logosul Divin – indescifrabil în esența Sa divină, însă cunoscut în măsura în care Se descoperă pe Sine – exegeza însăși a textului necesită iluminarea harului. Mai mult, această exegeză este potențial inepuizabilă, devreme ce Logosul Însuși este infinit și inepuizabil. Tezaurul exegetic crește și sporește continuu, iar interpretările validate de Biserică, departe  de a se contrazice între ele, răspund, rând pe rând, provocărilor cu care se confruntă aceasta în epoci diferite, în contexte diferite, în generații diferite. Iar dacă provocarea însăși este nouă, nemaiîntâlnită până atunci, exegeza însăși ia forme noi, inedite, dar congruente cu hermeneutica în duhul Tradiției Patristice.” (p. 9-10).

Apoi, ierarhul autor se lansează într-o frumoasă și bine articulată exegeză, în cheia spiritualității, a unui episod important din cadrul Noului Testament. Înainte de a sublinia însă subtilitățile acestuia, vorbește despre Sfânta Scriptură și relevanța ei în viața creștină. Aici, Preasfinția Sa ține să o definească drept „spovedania lui Dumnezeu” și arată care sunt aspectele ce concurg din această calitate a textului revelat:

„Fiind „spovedania” lui Dumnezeu, înseamnă că are un caracter sintetizator, ne spune doar ceea ce ne este necesar. Și, în consecință, lectura ei presupune o asumare personală, devreme ce însăși spovedania cere acest lucru. Altfel spus, Scriptura este o unică poveste de dragoste dintre Dumnezeu și fiecare om în parte. Este povestea mea. Astfel, este importantă în general, dar și în special, prin caracterul personal pe care îl are”. (p. 21).

Cele 11 subunități tematice, acompaniate de o frumoasă concluzie, vin apoi să vorbească despre aspecte ce sunt deopotrivă fundamentale pentru teologie și viața duhovnicească. Cea dintâi este dedicată paternității spirituale (p. 28-37). Raportându-o la Dumnezeu, autorul ajunge la concluzia că ea reprezintă chipul cel mai specific al Lui. Cu alte cuvinte, omul este invitat să-L descopere ca părinte, aceasta fiind, dacă vreți, cea mai fidelă reprezentare a divinului în sufletele credincioșilor. Referindu-se apoi la pericopa evenghelică în cauză, dânsul arată că:

„Chipul paternității descris aici este cea mai completă formă prin care Dumnezeu își descoperă omului identitatea Sa: „Dumnezeu dragoste este” (1 Ioan 4, 8). Este cel mai cuprinzător chip al dragostei, atât cât omul o poate primi și experia. Când zici „părinte”, zici dragoste desăvârșită. Tocmai de aceea, taina mântuirii este descrisă în această povestire sub forma unei relații de paternitate și filiație, ca imagine „în oglindă, în ghicitură” (1 Corinteni 13, 12) a realității eshatologice.” (p. 23).

Ca părinte, Tatăl se dăruiește, așa cum face orice om ce nu a suferit strămutări de conștiință, în relația cu copiii săi. Sesizând acest aspect, Preasfințitul Părinte Benedict aduce apoi în atenție viața ca dar și dăruire (p. 39-49), pentru ca ulterior, în paginile următoarei unități tematice, să sesizeze, pe baza textului asupra căruia se apleacă cu acribie, diferența dintre „casă” și „acasă”, termeni-cheie nu doar ai pericopei, ci și ai vieții creștine (p. 51-59).

Aspecte ce țin de modul în care paternitatea duhovnicească se amprentează asupra formării fiului, sunt apoi analizate în profunzime, în cadrul unor capitole precum: „Tatăl se bucură și îi respectă fiului dorința de cunoaștere” (p. 61-69), „Tatăl se lasă judecat de fiii lui” (p. 71-81) sau „Frații și tatăl lor” (p. 93-93). Dimensiunea androgină a divinului și implicațiile ei teologice (p. 95-105), fac apoi subiectul următoarei subunități tematice, în vreme ce în cadrul ultimelor două, dânsul se oprește asupra altor două elemente cu caracter de leitmotiv ale pericopei, respectiv raportul dintre mentalitatea de argat și chemarea la filiație (p. 107-117), sau întoarcerea și modul în care se repercutează aceasta asupra familiei, căreia îi aduce bucurie (p. 119-129).

Ample și bine documentate (p. 132-141), concluziile vin să întregească tabloul, bogat din punct de vedere al cromaticii duhovnicești, deschis de relatarea ierarhului autor. Dânsul conchide aici, arătând că:

„Tabloul final al parabolei „Fiului risipitor” reprezintă ospățul pe care-l organizează tatăl evanghelic de bucurie că fiul său cel mic s-a întors acasă. Această întoarcere surprinzătoare, imprevizibilă, deși mult visată de părintele casei, este asemănată învierii spirituale, care se constituie în chiar miezul evangheliei. „A fost pierdut și s-a aflat” desemnează concluzia pe care Hristos dorește să o tragă în fața fiecărui itinerariu personal. El Însuși proclamă acest lucru atunci când afirmă: „Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui… Eu am venit ca oile viaţă să aibă şi din belşug să aibă” (Ioan 10, 9-10). Sau, în cuvintele Sfântului Apostol Pavel, această lucrare este exprimată în următorii termeni: El „voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4) ”. (p. 132).

Amplă și bine documentată, dar scrisă în același timp într-un mod ce permite o lectură cu sufletul, lucrarea Preasfințitului Părinte Benedict, se constituie deopotrivă într-o exegeză, cât și într-o analiză, prin ochii spiritualității, a unui pasaj scripturistic de importanță primordială. Ea se cere descoperită, lecturată și re-lecturată și analizată în profunzime, oferind mult folos duhovnicesc și teologic oricărei categorii de cititori.

Cărți vechi și noi
Cărți vechi și noi
† Benedict Bistrițeanul, Brațele Părintești: Despre părinți și copii în Parabola Fiului Risipitor, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2021, 150 p.
† Benedict Bistrițeanul, Brațele Părintești: Despre părinți și copii în Parabola Fiului Risipitor, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2021, 150 p.
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).

Ultimele articole

Sfânta Macrina, ocrotitoarea orfanilor

Sfânta Macrina, ocrotitoarea orfanilor

Macrina se naşte în anul 328, la Cezareea Capadociei, într-o familie bogată și foarte credincioasă, din părinţii - Vasile şi Emilia. Erau zece frați: 5 băieţi şi cinci fete, toți crescuți în iubirea lui Dumnezeu. Deși mamei sale, Emilia, i se arată în vis să îi pună...

Mai multe din Cărți vechi și noi
Cunoașterea lui Dumnezeu la Sfântul Isaac Sirul

Cunoașterea lui Dumnezeu la Sfântul Isaac Sirul

La Editura Renașterea a apărut în anul 2013, în colecția Monografii, lucrarea domnului Valentin (în prezent pr. Benedict) Vesa, intitulată Cunoasterea lui Dumnezeu la Sfântul Isaac Sirul. Având un subtitlu teologic sugestiv, Itinerarul spiritual de la „dreptatea...

Părinţii Bisericii între teologie şi cultură

Părinţii Bisericii între teologie şi cultură

Cu prilejul aniversării unui sfert de veac de la reînfiinţarea revistei Renaşterea, organul oficial al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, reprezentanţii editurii omonime au hotărât antologizarea unora dintre cele mai interesante studii şi...

„Ortodoxia în Occident. 10 convertiri”. O carte care luminează

„Ortodoxia în Occident. 10 convertiri”. O carte care luminează

„Teama mea este că în Ortodoxie apare adesea compelxul de inferioritate. Ni se pare că trebuie să obţinem un fel de bogăţie vestică, sau distincţii academice (cei cărora li se dau distincţii academice în şcolile ortodoxe, uneori sunt oamnei care se opun Bisericii). Sunt suprins să văd că în România sau în alte ţări ortodoxe, ortodocşii par a nu vedea tezaurul pe care-l au. Din punctul meu de vedere România este bogată. Teama mea este că dorinţa de a fi în Uniunea Europeană, dorinţa de a deveni tot mai vestici, dorinţa de a o lua pe calea umanismului (care în realitate este hedonism) românii ar putea sărăci spiritual. Chiar spiritul care ne face atât de bogaţi, ar putea fi pierdut în căutarea altor tipuri de bogăţie”

Duhul a suflat în pustie

Duhul a suflat în pustie

  După ce în anul 2012 Daniel Lemeni a publicat volumul Tradiția paternității duhovnicești în spiritualitatea creștină răsăriteană. Un studiu asupra îndrumării spirituale în Antichitatea creștină târzie (Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia), doi ani mai târziu revine cu...

Frumuseţe şi isihie în vieţuirea aghioritică

Frumuseţe şi isihie în vieţuirea aghioritică

În peisajul scrierilor teologice contemporane din spaţiul ortodox, o figură cu totul aparte fac cele ale celor trei călugări atoniţi care au regenerat monahismul din Sfântul Munte în a doua parte a secolului XX. Este vorba de Arhimandritul Vasilios Gondikakis,...