Radio RENAȘTEREA

 LIVE

✝) Duminica după Nașterea Domnului (a Sfinților Iosif Logodnicul, David Prorocul și Iacob, ruda Domnului. Fuga în Egipt)

de | dec. 29, 2024

Ev. Matei 2, 13-23

După plecarea magilor, iată, îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Sa, fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul și pe Mama Sa și au plecat în Egipt. Și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu». Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare și, trimițând, a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia Prorocul: «Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă; Rahela își plânge copiii și nu voiește să fie mângâiată, pentru că ei nu mai sunt». După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, și i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Sa și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul și pe Mama Sa și au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileei. Și, venind, a locuit în orașul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proroci, că Nazarinean Se va chema.

DISTRIBUIE

Emisiuni recente

Catehism. ABC-ul credinței | Sensul trupului în viața spirituală X

Catehism. ABC-ul credinței | Sensul trupului în viața spirituală X

Vorbim în această emisiune despre sensul trupului în viața spirituală. Ca oameni suntem angajați în actul mântuirii deopotrivă ca trup și ca suflet. Prin trupul nostru săvârșim anumite acte și gesturi care dovedesc implicarea lui în lucrarea mântuirii. Prin trup...

Despre Sfântul Proroc Moise

Despre Sfântul Proroc Moise

Biserica noastră îl prăznuiește pe data de 4 septembrie pe Sfântul Proroc Moise, un nume sonor pentru Vechiul Testament, un nume emblematic pentru iconomia mântuirii. De numele său se leagă ieșirea evreilor din robia egipteană, primirea Legii pe Muntele Sinai dar și,...