1 Iunie, sărbătorit cu activități tradiționale în Parohia Berchieșu

de | iun. 2, 2019

În Parohia Berchieșu, Protopopiatul Turda, județul Cluj, păstorită de pr. Vasile-Florin Negru, a avut loc sâmbătă, 1 iunie 2019, o activitate cu prilejul Zilei Internaționale a copilului, desfășurată la biserica de lemn-monument istoric, ce datează din anul 1747. „Având în vedere faptul că anul 2019 a fost dedicat de Sfântul Sinod al BOR ca fiind anul omagial al satului românesc, am încercat să le prezentăm și să transmitem copiiilor obiceiurile, portul, graiul și datinile așa cum le-am moștenit de la străbunii noștrii”, a precizat părintele paroh.

Astfel, sătenii din Berchieșu le-au vorbit celor mici despre portul popular specific zonei de Câmpie, obiceiurile și datinile practicate cu ocazia diferitelor sărbători religioase și sătești. Totodată, i-au inițiat în cusături pe cămăși populare, țesături, împletituri din pănuși de porumb și multe altele.

„Valorificând frumusețea tradițiilor și obiceiurilor populare în cadrul activităților cu tinerii, reușim să înfrumusețăm viața copiiilor, îi ajutăm să cunoască tradițiile românești și rolul important pe care îl au în viața oamenilor din  cele mai vechi timpuri”, a adăugat părintele paroh Vasile-Florin Negru.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Prodromița la Dej

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Prodromița la Dej

La Dej, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” II, credincioșii au trăit o zi cu adevărat binecuvântată, închinată Maicii Domnului, în chipul ei făcător de minuni – Icoana Prodromița. Sub cer senin și în duh de rugăciune, sute de credincioși s-au adunat în jurul...