În zilele împăratului Leon cel Înţelept (886-912), în Constantinopol, spre duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, întru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie şi de faţă stând mulţimea poporului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, şi-au ridicat privirile şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se pentru lume.
Ea strălucea de lumină ca soarele şi acoperea poporul cu cinstitul ei omofor, fiind împreună cu oşti cereşti şi cu mulţimea de sfinţi, care în haine albe şi în cucernicie stăteau împrejurul ei, dintre care doi erau mai aleşi: Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Evanghelist Ioan.
Văzând aceasta, Sfântul Andrei a zis către ucenicul său, fericitul Epifanie: „Oare vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?” Iar el a zis: „O văd, sfinte părinte, şi mă minunez, că o văd acoperind pe oamenii ce sunt în sfântul locaş, cu cinstitul ei omofor, ce străluceşte mai mult decât soarele”.
Apoi cei doi au auzit graiurile cele cu umilinţă ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru, Iisus Hristos: „Împărate ceresc, primeşte pe tot omul care Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Şi acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi proslăveşte pe cei ce te proslăvesc pe Tine şi împlineşte rugăciunile celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta; şi făgăduinţele lor le primeşte şi din toate nevoile şi răutăţile îi izbăveşte”.
Între toţi sfinţii care s-au arătat în biserică împreună cu Prea-curata Fecioară, doi erau mai aleşi: Sfântul Ioan Înaintemergătorul, că altul mai mare decât el nu s-a născut între cei născuţi din femeie, şi Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, pe care îl iubea Iisus şi care s-a rezemat pe pieptul Lui.
Pe amândoi rugătoarea noastră, Fecioara Maria, i-a luat cu ea la rugăciunea cea pentru noi, ca pe unii ce au multă îndrăzneală către Hristos, ca prin ajutorul lor să plece mai degrabă pe Dumnezeu spre milă, pentru că mult poate rugăciunea stăruitoare.
Şi a stat Preacurata Fecioară între aceşti sfinţi precum chivotul între doi heruvimi, precum scaunul Domnului Savaot între serafimi, precum Moise cu mâinile întinse între Aaron şi Or; iar, prin rugăciunea ei, Amalec cel nevăzut a căzut cu toată stăpânirea şi puterea sa cea întunecată.
Deci, să prăznuim şi noi Acoperământul Preasfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu, aducându-ne aminte de acea prea-mărită arătare a ei care a fost în biserica Vlahernei, fiind văzută de Sfântul Andrei şi de Epifanie.
Să prăznuim, mulţumind Acoperitoarei noastre pentru această preamare milostivire, arătată spre neamul creştinesc, şi cu tot dinadinsul s-o rugăm pe ea ca, acum şi întotdeauna, cu milostivire să ne acopere pe noi, cei care avem nevoie de Acoperământul ei, de vreme ce, fără sprijinul ei, nouă, celor ce întotdeauna mâniem pe Dumnezeu, nu ne este cu putinţă a trăi, pentru că, greşind mult, cădem sub multe certări, după cum zice Scriptura: „Multe sunt bătăile păcătosului” (Psalmul 31, 11).
De aceea, am fi pierit pentru fărădelegile noastre, de nu ne-ar fi acoperit pe noi preamilostiva Stăpână; că, de nu ar fi stat înainte Sfânta Fecioară, rugându-se pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit pe noi de atâtea nevoi sau cine ne-ar fi păzit până acum liberi?
Iar Prorocul Isaia ne sfătuieşte: „Ascundeţi-vă cât de puţin, până ce va trece mânia Domnului” (Isaia 26, 20). Unde vom putea să ne ascundem de mânia Domnului? Acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoşii, în afară de Acoperământul Preasfintei Fecioare Maria, Stăpâna lumii.
