10 000 de persoane beneficiază de ajutor din partea Arhiepiscopiei Clujului

de | dec. 11, 2015

Într-o vreme în care tot mai multe familii din România trăiesc sub pragul sărăciei, Arhiepiscopia Clujului încearcă să le vină în ajutor celor nevoiași, nu doar de sărbători, ci în fiecare zi. Astfel, în Eparhie se desfășoară peste 40 de proiecte sociale, menite să ofere sprijin copiilor şi tinerilor, dar și alinare celor bolnavi și singuri, proiecte de care beneficiază în fiecare an peste 10.000 de persoane.

În această perioadă a Postului Crăciunului activitatea misionară și filantropică a fost intensificată. A fost inaugurat la Bistrița primul serviciu de ambulanță din Patriarhia Română, iar pe 22 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei va sfinți casa unei familii cu trei copii orfani, din localitatea clujeană Pădureni. Locuința a fost realizată cu sprijinul Protopopiatul Cluj I şi a Arhiepiscopia Clujului, care au contribuit cu suma de peste 30.000 de lei, dar și a oamenilor de bine care au făcut donații în cadrul unui eveniment caritabil organizat de Radio Renașterea.

Vor fi acordate în această perioadă și ajutoare în valoare de 10.000 lei mai multor asociaţii şi fundaţii de caritate clujene. Vor fi distribuite pachete cu daruri comunităților de rromi de la Pata Rât, copiilor aflați în abandon școlar, familiilor aflate în îngrijirea Asociaţiei Filantropice Medical Creştine „Christiana”, dar și copiilor internaţi la Institutul Oncologic din Cluj și a bătrânilor de la mai multe centre de îngrijire și asistență. Vor fi sprijinite și peste 450 de familii cu alimente, haine şi bani prin proiectele organizate de birourile sociale ale celor 9 protopopiate ale Arhiepiscopiei.

Societatea Femeilor Ortodoxe din Cluj va organiza în Ajunul Crăciunului, Proiectul „Crăciunul pentru toţi”, în care călătorii aflați în acea zi în Gara din Cluj vor fi colindați şi vor primi mâncare şi mici daruri. Vor beneficia în acest mod de o masă caldă şi de o atmosferă de Crăciun şi persoanele fără adăpost din zona Gării. Tot în pragul sărbătorilor, Asociaţia „Sfântul Onufrie” va continua campania de strângere de fonduri pentru finalizarea celor patru case de tip familial care vor adăposti un număr de 50 de copii orfani sau aflaţi în plasament. În sprijinul acestui proiect asociația va organiza pe 19 decembrie la Auditorium Maximum, concertul „Să dăruim Colinde sfinte de Naşterea Domnului”. Cu două zile înainte de Ajunul Crăciunului va fi organizat un Concert de Colinde româneşti, în beneficiul celor 13 proiecte sociale ale Asociaţiei Filantropice Medical Creştine „Christiana” din Cluj. Concertul va fi susţinut de Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania”, împreună cu instrumentiştii Filarmonicii şi cu soliştii Operei Române din Cluj.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a reunit și în acest an la Mănăstirea Dobric mii de credincioşi care și-au îndreptat pașii spre așezământul monahal denumit și „Nicula Țibleșului”, tocmai pentru că adună an de an mulțime de pelerini din toate colțurile țării....

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mii de credincioşi din toată ţara au fost prezenţi luni, 15 august 2016, la hramul Mănăstirii Rohia din judeţul Maramureş. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie...

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Cea mai vechea Biserică Ortodoxă din cartierul clujean Mănăștur a  fostîmbrăcată pe 15 august în straie de sărbătoare. Parohia de pe strada Govora, păstorită de părintele protopop Dan Hognogi și-a serbat de marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, hramul....

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Luni, 15 august 2016, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Rus, din comuna Rus, Protopopiatul Jibou, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria – Rus” s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit...