10 ani de activitate a Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj

de | feb. 24, 2023 | Cultură

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși, Cluj împlinește în luna februarie 10 ani de când organizează activități de tineret în Mitropolia Clujului.

Vă invităm așadar să ne fiți alături la acest prilej festiv al ATCOR Cluj. Activitățile sunt dedicate tuturor celor ce au fost sau sunt implicați în activități ortodoxe de tineret din Mitropolia Clujului, preoți sau mireni, tineri cu vârste cu vârste cuprinse între 12- 35 ani.

Activitățile vor debuta pentru tinerii clujeni VINERI 24 februarie , când între orele 16:30- 19:30, la sala Nicolae Ivan de la Mitropolie se vor organiza jocuri de grup, de societate și cântece folk, acompaniate de chitară și ukulele.

Sâmbătă, 25 februarie, în intervalul 11:00-13:00 se va desfășura și un joc de tipul Vânătorii de comori, pentru tinerii interesați, premiile fiind adresate celor care participă la taberele ortodoxe. Probele vor avea loc la importantele vestigii și puncte de interes geografic, istoric sau duhovnicesc din Centrul orașului. Echipele trebuie să fie formate obligatoriu din 4 membrii.

Tot sâmbătă 25 februarie, între orele 16:30- 20:30, va avea loc evenimentul festiv de sărbătorire a celor 10 ani de activități, la Facultatea de Teologie din Cluj, moment la care vor fi prezenți și vor lua cuvântul IPS Andrei și fondatorul asociației, Radu Copil, dar și alți invitați. Tinerii prezenți la eveniment vor putea asculta cântecele Grupului de tineri, Prieteni de Poveste, vor participa la jocuri de grup, vor primi cuvinte de învățătură despre  activitățile de tineret în Biserică și voluntariatul creștin de la invitații speciali și vor asista la prezentarea unui sumar al activităților făcute în cei 10 ani în care ATCOR a activat în Mitropolia Clujului. Seara va include si sluba de Te Deum.

Duminică 26 februarie, tinerii sunt așteptați la Liturghia Tinerilor ce va avea loc la Biserica Schimbarea la față de pe Bulevardul Eroilor, Cluj. Menționăm că răspunsurile la Liturghie vor fi date de tineri din Asociație care se vor pregăti anume pentru aceasta iar cuvântul de învățătură va fi adresat tinerilor de către Pr. Liviu Vidican Manci.

Sunt așteptați toți tinerii (cu vârste între 12- 35 de ani) care au participat vreodată la organizarea activităților în numele ATCOR CLUJ ( adică cei pe care îi numim cel mai adesea VOLUNTARI) dar și cei care au beneficiat de activitățile asociației, fie că au fost tabere, zile de poveste, activități ocazionale precum ateliere tematice sau după-mese cu jocuri de grup, pelerinajul tinerilor pe jos,  pelerinaje la mănăstirile din țară, zilele prieteniei, întâlnirile ITO locale sau naționale, diverse festivaluri sau competiții, piese de teatru sau alte activități organizate de ATCOR Cluj în acești 10 ani. Invitația se adresează și preoților care au lucrat sau desfășoară activități cu copii și tineri și voluntarilor alumni  (limita de vârstă nu mai este valabilă în aceste cazuri).

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Concursul „Lumină din lumină” adresat liceenilor turdeni

Concursul „Lumină din lumină” adresat liceenilor turdeni

Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda și Protopopiatul Ortodox Turda organizează în perioada 27 Martie- 7 Aprilie 2023 Concursul ”Lumină din lumină” adresat liceenilor turdeni. Doritorii se pot înscrie la una din cele două secțiuni: Secțiunea de literatură....

Cenușăreasa revine pe scena Teatrului „Puck”

Cenușăreasa revine pe scena Teatrului „Puck”

Duminică, 19 martie, de la orele 11 și 12.30 cei mici sunt așteptați la Teatrul de Păpuși „Puck”, alături de părinți și bunici la spectacolul „Cenușăreasa”, după Frații Grimm, în regia Monei Marian. De asemenea, sâmbătă, 18 martie, de la ora 11, este programat...