100 de ani de la înființarea Consistoriului ortodox la Cluj, marcați printr-un eveniment cultural

de | oct. 10, 2019

Un secol de la înființarea Consistoriului ortodox la Cluj a fost marcat printr-un eveniment cultural, la Muzeul Mitropoliei Clujului, joi seara, 10 octombrie 2019, de la ora 19:00, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a Preasfințitului Părinte Petroniu, a numeroși clujeni, teologi, oameni de cultură, elevi seminariști și studenți.

Printre instituțiile românești de referință, care au fost înființate în Metropola Transilvaniei după Marea Unire din anul 1918, se află, la loc de frunte, alături de Universitate, Operă sau Colegiile românești, și Consistoriul Ortodox din Cluj, înființat în toamna anului 1919, fiind condus de arhimandritul Nicolae Ivan, episcopul de mai târziu. Înființarea Consistoriului clujean „a dat substanță actului istoric de la Alba Iulia și a contribuit esențial la consolidarea conștiinței românești în Cluj”, iar pe fundamentul acestuia a fost rectitorită, doi ani mai târziu, Episcopia Vadului, Feleacului și Clujului.

În deschiderea evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, vorbindu-le despre personalitatea Episcopului Nicolae Ivan, „reîntemeietorul Eparhiei Clujului, născut în satul tradiţional transilvan şi devenit părintele Metropolei Transilvaniei”.

 

Totodată, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a vorbit despre importanța evenimentelor din istoria modernă a României, care au însemnat „pași foarte mari pentru Biserica Ortodoxă”.

 

De asemenea, au fost prezentate principalele repere istorice ale organizării Consistoriului clujean și ale Revistei Renașterea, care împlinește un secol de la prima apariție. Astfel, au luat cuvântul: prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române și prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, pr. lect. univ. dr. Cosmin Cosmuța de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. dr. Florin-Cătălin Ghiț, redactorul-șef al Revistei Renașterea, și dr. Andreea Dăncilă-Ineoan de la Centrul de Studiere a Populației din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

În cadrul serii, alături de actorul Ruslan Bârlea, de la Teatrul Național din Cluj-Napoca, care a lecturat o suită de șapte texte care vorbesc despre parcursul istoric al Consistoriului clujean, au susținut un recital vocal-simfonic: soprana Irina Săndulescu Bălan, mezzosporana Iulia Merca, tenorul Ioan Alexandru Mocian și basul Petru Burcă, toți de la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, acompaniați la pian de Bianca Murariu, de la  Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Programul muzical a cuprins lucrări de: Joseph Haydn, W.A. Mozart, Ludwig van Beethoven, Robert Schumann și Karl Jenkins.

Un secol de la înființarea Consistoriului ortodox la Cluj

100 de ani de la înființarea Consistoriului Eparhial la Cluj

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Joi, 10 octombrie 2019

Moderatorul evenimentului a fost părintele Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

„Această seară este construită ca o călătorie în istoria de un secol a instituției, de la momentul fondator, odată cu venirea Episcopului Nicolae Ivan, punctând principalele evenimente precum: pelerinajul simbolic la mormântul lui Ștefan cel Mare, la Putna în toamna anului 1922, sfințirea Catedralei în anul 1933 și ecourile ei, venirea Episcopului Nicolae Colan, pilda de smerenie a Arhiepiscopului Teofil Herineanu, chemarea „Bătrânului oștean” (Arhiepiscopul Bartolomeu Anania), în anul 1993, înființarea Mitropoliei Clujului, în 2006, și venirea, mai apoi, a Înaltpreasfințitului Andrei.”, conform celor afirmate de pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural al eparhiei.

La Muzeul Mitropoliei, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, lunar au loc evenimente culturale, în cadrul „Serilor culturale ale muzeului”, organizate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

Mai multe fotografii AICI 

Un secol de la înființarea Consistoriului ortodox la Cluj a fost marcat printr-un eveniment cultural, la Muzeul…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Joi, 10 octombrie 2019

Credit foto: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujire arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Teaca

Slujire arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Teaca

În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), 24 martie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din localitatea Teaca, județul...

Hramul Bisericii „Buna Vestire” din Beclean

Hramul Bisericii „Buna Vestire” din Beclean

În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), 24 martie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Buna Vestire” din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului...