Joi, 9 iunie 2016, de sărbătoarea Înălțării Domnului, când este și Ziua Eroilor, s-au împlinit 100 de ani de la jertfa celor 60 de eroi de pe Vârful Grui din Munții Călimani.
Cu această ocazie, respectându-se tradiția ultimilor ani, s-a oficiat Sfânta Liturghie la monumentul închinat celor căzuți în luptă. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, delegat la sărbătoarea de pe Muntele Grui a fost Arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarh al Mănăstirilor de pe cuprinsul Eparhiei Clujului. Sfinția sa, însoțit de cler și popor din Ardeal şi Bucovina, de obștea Mănăstirii de maici de la Piatra Fântânele dar și de militari de la Prundu Bârgăului şi Bistriţa, au străbătut urcuşul abrupt, ducând cu ei steagul României şi coroane de flori, pentru a se ruga la mormântul eroilor.
Începând cu ora 10.30 s-a oficiat Sfânta Liturghie, răspunsurile fiind date de corul maicilor de la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele și de un grup de elevi seminariști de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Botoșani.
În cuvântul de învățătură, părintele Dumitru le-a vorbit celor prezenți despre sacrificiul pe care trebuie să îl facem fiecare dintre noi, pentru a ne apăra credința și neamul, luându-i exemplu pe cei 60 de soldați căzuți pe muntele Grui.
Așa cum ei și-au sacrificat viețile pentru patrie, neam și credință, noi astăzi, urmându-le exemplul, ar trebui să fim mai atenți la cei din jur, la cei aflați în nevoi, și să încercăm să ne implicăm mai mult în societate. Să ne trăim viețile așa încât toți să fim trecuți în calendarul Bisericii Ortodoxe. Acesta e mesajul sărbătorii de astăzi. Să fim trecuți în cartea vieții lui Dumnezeu. Și atunci își vor aduce aminte de noi și urmașii urmașilor noștri.
După Dumnezeiasca Liturghie, s-a oficiat un parastas pentru toți eroii neamului românesc, apoi s-a sfințit un clopot amplasat lângă altar, într-o arcadă și s-a lansat o broșură care conține un scurt istoric al evenimentelor de pe Vârful Grui din primul război mondial, dar și cu poze, atât din timpul ridicării monumentului, dar și de la celelalte Sfinte Litughii oficiate aici în decursul anilor trecuți de Preasfințitul Părinte Vasile Someșanul.
.
Eroii unui neam nu se plâng, ci se slăvesc
În vara anului 1999, păstrându-se tradiţia de pomenire a celor căzuţi, un grup de credincioşi, împreună cu Preasfinţitul Vasile Someşanul, au urcat muntele Grui pentru a înălţa o rugăciune şi a aprinde o lumânare pe locul unde cei 60 de soldaţi şi-au dat viaţa. La iniţiativa Preasfinţiei Sale, în anul 2005, pe acest loc s-a ridicat un monument închinat eroilor români, având ca prim chip Crucea, simbolul jertfei şi al biruinţei prin jertfă. Situată în centrul monumentului, aceasta desparte şi leagă totodată cele două stări prin care trecem cu toţii: viaţa şi moartea. În partea stângă, moartea îşi are ca element reprezentativ sicriul, iar în partea dreaptă vieţii îi este încredinţată spre simbolizare Masa, pe care se săvârşeşte Sfânta Jertfă, în cadrul Sfintei Liturghii. Ambele elemente adăpostesc în forma lor trupul soldatului român, unul odihnindu-se după ce şi-a dat viaţa, în sicriu, iar altul, îngenuncheat sub Sfânta Masă, înalţă rugăciuni fierbinţi. La baza monumentului, în centrul soclului, într-o mică ocniţă este aşezată icoana Înălţării Domnului.
Mai multe detalii despre istoria ridicării acestui monument am aflat de la Protosighelul Gavriil Horț, duhovnicul mănăstirii Piatra Fântânele:
În primăvara anului 1916, tânărul cioban Lazor Bozga, în vârstă de 16 ani, urcă vârful Gruiului Mare din Munţii Călimani, pentru a vedea cu ochii lui ceea ce rămăsese în urma războiului: „un morman mare de pământ pe lângă care se vedeau picioare descărnate de corbi şi de sălbăticiunile pădurii, mâini mâncate…, căci pământul care fusese aruncat în grabă peste soldaţii morţi era spălat în parte de zăpada iernii şi de ploile din primăvară”. La marginea mormântului soldaţilor români morţi în toamna trecută, tânărul a văzut o cruce de lemn pe care era scris: „60 de ostaşi români morţi pentru patrie”. În împrejurimi descoperă şi alte trupuri rămase împrăştiate, pe care, ajutat de alţi ciobani, le adună cu evlavie și le îngropă, aşezând şi mai bine crucea la căpătâiul lor. După aceea, a urcat muntele an de an, împreună cu un preot, pentru a săvârşi slujba de pomenire pentru cei adormiţi. Până la sfârşitul vieţii sale, Lazor Bozga a întreţinut mormântul, aşezând – în timp – mai multe cruci, pe care vremile şi avalanşele de pe munte le-au distrus. Înainte de a se muta la Domnul ne-a lăsat o vorbă şi o rugăminte: „nu-i uitaţi pe cei din Grui”.