104 ani de la naşterea Părintelui Iustin Pârvu

de | feb. 10, 2023

S-au împlinit vineri 104 ani de la naşterea Părintelui Iustin Pârvu, fostul stareț al Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț. Părintele s-a născut în satul Petru Vodă în 10 februarie 1919 și a primit la botez numele Iosif.

A intrat, ca frate, la Mănăstirea Durău în anul 1936, iar în anul 1940 a fost tuns în monahism primind numele de Iustin. În anul 1941 a fost hirotonit preot.

A participat ca preot militar în al doilea război mondial, apoi a fost întemnițat pe motive politice între anii 1948-1964.

„Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu a dat speranță celor ce suferă, pentru că el însuși a trecut prin suferință”, spunea Patriarhul Daniel în mesajul transmis la înmormântarea părintelui.

Cei 12 ani de închisoare i-a petrecut în temnițele de la Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud. Înainte de a fi trimis la „reeducare” la Pitești, a fost trimis să muncească, deținut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost și cea mai grea din cei 17 ani de detenție.

După perioada de detenție a viețuit la Mănăstirea Secu, până în 1975, când a plecat la Mănăstirea Bistrița din județul Neamț.

În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă, pe care a condus-o ca stareț până la trecerea sa la Domnul.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus despre Arhim. Iustin că a fost un mare duhovnic, „ziditor de suflete și ctitor de mănăstiri”.

„Privind la lumina vieții sale și la mulțimea ucenicilor pe care Părintele Iustin Pârvu i-a îndrumat pe calea mântuirii în Hristos, considerăm că trecerea sa la cele veșnice este o pierdere pentru viața și lucrarea pastorală a Bisericii, pentru monahismul românesc și pentru mulțimea credincioșilor care l-au cunoscut”, spunea Patriarhul în României 2013.

Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, starețul Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț, a trecut la Domnul în seara zilei de 16 iunie 2013 la vârsta de 94 de ani.

A fost înmormântat, joi, 20 iunie 2013, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă.

Foto credit: precumincer.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Se împlinesc 114 ani de la nașterea Patriarhului Iustin Moisescu

Se împlinesc 114 ani de la nașterea Patriarhului Iustin Moisescu

În data de 5 martie se împlinesc 114 ani de la nașterea Patriarhului Iustin Moisescu, cel de-al patrulea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul Iustin Moisescu s-a născut în data de 5 martie 1910 în Cândești, județul Argeș. Își începe parcursul...

95 de ani de la nașterea Părintelui Teofil Părăian

95 de ani de la nașterea Părintelui Teofil Părăian

În 2024 se împlinesc 95 de ani de la nașterea celui care a fost supranumit „duhovnicul tinerilor”, Părintele Teofil Părăian.  În data de 3 martie 1929 s-a născut Părintele Teofil Părăian, într-o familie de agricultori din satul Topârcea, aproape de Sibiu. Ioan, după...