11 septembrie – Sf. Cuv. Teodora din Alexandria; Sf. Cuv. Eufrosin Bucătarul

Sfinții zilei

Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria – Egipt a fost o tânără ce se învrednicise de binecuvântările lui Dumnezeu. S-a născut într-o familie înstărită și Dumnezeu îi dăruise un soț iubitor și credincios. Însă prin lucrarea diavolului, Cuvioasa Teodora a căzut în păcat cu un tânăr în lipsa soțului ei.

Din cauza mustrărilor de conștiință, la câteva zile, Teodora și-a părăsit soțul și casa și a intrat în Mănăstirea Octodeocat, fiind tunsă și îmbrăcată în haine bărbătești. După grele încercări și aspră ascultare, fratele Teodor a fost îmbrăcat în haina monahului, neștiind nimeni că este femeie.

Postul și încercările îi schimbaseră mult trăsăturile feței, astfel încât trimisă fiind după untdelemn în Alexandria și-a văzut soțul în pragul unei biserici, iar acesta a salutat-o și a trecut mai departe. Iertându-i păcatele, Dumnezeu o învrednicește pe Cuvioasa Teodora cu darul minunilor. Diavolul, însă, nu a încetat cu ispitele asupra fericitei Teodora.

Starețul mănăstirii trimițând-o pe Cuvioasa Teodora să cumpere grâu, aceasta a trebuit să înnopteze la Mănăstirea Enatului. Aici, starețul acestei mănăstiri a primit vizita fiicei sale, deoarece fusese înainte căsătorit. Noaptea, Cuviosul Teodor se trezește în chilia în care dormea cu fata starețului care îl îndemna la păcat. Refuzând, aceea a găsit pe altcineva cu care a păcătuit, rămânând însărcinată.

După ce copilul s-a născut, starețul Mănăstirii Enatului a adus copilul la Mănăstirea Octodeocat, lăsându-l aici și punând fapta întâmplată pe seama fratelui Teodor. Cuviosul Teodor a fost alungat din mănăstire împreună cu copilul, deși ar fi putut să își dovedească nevinovăția.

Timp de șapte ani s-a chinuit într-o colibă din apropierea mănăstiri, hrănind pruncul. După cei șapte ani, a fost reprimit în mănăstire, unde i s-a dat o chilie în care să își crească copilul, fără să fie supus nici unei ascultări mănăstirești. După alți doi ani Cuviosul Teodor a murit și abia atunci s-a aflat că a fost femeie.

Tot atunci, soțul Teodorei îndrumat fiind de Dumnezeu către Mănăstirea Octodeocat a aflat cele întâmplate și întristându-se a cerut voie starețului să rămână în chilia Cuvioasei Teodora și să aibă grijă mai departe de copil. Sfaturile Teodorei și ale soțului ei au rodit, copilul ajungând stareț al Mănăstirii Octodeocat.

11 septembrie - Sf. Cuv. Teodora din Alexandria; Sf. Cuv. Eufrosin Bucătarul
Sfinții zilei
11 septembrie - Sf. Cuv. Teodora din Alexandria; Sf. Cuv. Eufrosin Bucătarul
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Sfinții zilei
20 mai – Sf. Mc. Talaleu; Sf. Cuv. Talasie; Sf. Lidia din Filipi

20 mai – Sf. Mc. Talaleu; Sf. Cuv. Talasie; Sf. Lidia din Filipi

Sfântul Mucenic Talaleu a trăit în secolul al III-lea și era originar din localitatea Libanon Dasos, Fenicia – Libanul de astăzi, părinții săi Varuhie și Romilia fiind creștini, tatăl său a fost chiar episcopul acelei localități. Învățase medicina și ajunsese un...

19 mai – Sf. Sfințit Mc. Patrichie, episcopul Prusei

19 mai – Sf. Sfințit Mc. Patrichie, episcopul Prusei

Patrichie episcopul a stat de față înaintea eparhului Iulie care, căutând să-l facă să se închine la idoli, îi spunea că izvorârea apelor celor calde se face prin purtarea de grijă a zeilor și sunt vărsate pentru binele oamenilor. Sfântul mucenic i-a răspuns că...

18 mai – Sf. Mc. Petru, Dionisie și Paulin

18 mai – Sf. Mc. Petru, Dionisie și Paulin

În timpul persecuţiei împotriva creştinilor a împăratului păgân Deciu (249-251), un tânăr cu numele Petru a fost prins în Lampsac, o cetate aflată în Helespont. Petru a fost adus la dregătorul Optimus şi silit să jertfească zeiţei Afrodita. Dar nu a vrut să se supună...