Sfântul Mucenic Atanasie Todoran s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei, din ţinutul transilvan al Năsăudului într-o familie de creştini ortodocşi. Despre copilăria lui ne-au rămas puţine cunoştinţe; se ştie doar că Sfântul era fruntaş în comună şi cunoscător de carte, fusese jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăuţei.
Încă din tinereţe, pentru virtuţile sale şi pentru curajul său a făcut parte dintr-un regiment militar al împărăţiei de la Viena. De aici, amânându-i-se eliberarea, a plecat din oastea stăpânilor săi de altă credinţă şi s-a întors acasă.
Urmărit de oamenii împărăţiei, s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. În acest surghiun s-a rugat neîncetat lui Dumnezeu pentru sine şi pentru semenii săi aflaţi în suferinţe şi în umilinţe de tot felul.
Nevoinţele sale s-au înmulţit şi mai mult când a fost prins de cei rău credincioşi şi a fost închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei.
După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu, unde credinţa ortodoxă a strămoşilor săi era ameninţată de uniaţie. Astfel că, neexistând preot ortodox în sat, s-a opus cu îndârjire împărtăşirii şi spovedirii lui de către un preot unit.
Credinţa sa în Dumnezeu şi dorinţa sa de dreptate şi de adevăr nu l-au părăsit niciodată. Pentru aceasta în anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alţi fruntaşi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare.
Împreună cu alţi români, el însuşi a fost la Viena unde s-a încheiat pactul cu guvernul şi li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor avea mai multe înlesniri şi nu vor fi siliţi să-şi lepede credinţa ortodoxă.
Întors acasă şi aşteptând roadele înţelegerii, fericitul Atanasie şi-a dat seama că nu s-a ţinut seama de dorinţa românilor şi a început să se opună pe faţă încercărilor de convertire la Biserica papală.
La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit ,,La mocirlă”, era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurământului de către nouă companii ale regimentului de graniţă nou înfiinţat.
Generalul Bukov, trimis de Curtea din Viena să urmărească şi să grăbească în Ardeal trecerea românilor la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să fie de faţă la sfinţirea steagului, fiind însoţit de episcopul unit.
În acele momente de grea încercare pentru creştinii ortodocşi, când militarii erau pregătiţi pentru depunerea jurământului, în faţă a ieşit, călare, ,,moş Tănase Todoran”, atunci în vârstă de 104 ani, şi le-a rostit grănicerilor români o cuvântare.
Printre altele le spunea: ,,De doi ani noi suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi, cum ni s-a făgăduit!… Şi apoi aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească! Jos armele!”.
Cuvintele înflăcărate ale evlaviosului bătrân au dat roade în inimile ascultătorilor săi şi astfel, soldaţii care urmau să depună jurământ de credinţă faţă de Viena au trecut de partea lui Atanasie, aruncând armele jos.
Nu mult după aceea, stăpânirea a făcut cercetări pentru ca Sfinţii mărturisitori să fie pedepsiţi. Din aceasta pricină, la 12 noiembrie 1763, pe acelaşi platou din Salva a avut loc schingiuirea apărătorilor credinţei strămoşeşti şi a libertăţilor poporului ro-mân.
Binecredinciosul mucenic Atanasie a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, ,,pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…”.
Împreună cu el şi-au aflat sfârşitul mucenicesc şi alţi trei credincioşi: Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu. De asemenea, alţi nouăsprezece creştini ortodocşi au fost bătuţi cu vergi, mulţi dintre ei murind sub lovituri.
Capetele Sfinţilor martirizaţi au fost ridicate în pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răspântii de drumuri.
În astfel de chinuri s-a săvârşit vrednicul de pomenire Sfântul Mucenic Atanasie, vărsându-şi sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile fraţilor săi români din Transilvania.
De atunci şi până astăzi, cinstirea nevoinţelor lui şi a celor pătimitori împreună cu el se face neîntrerupt în sufletele ortodocşilor năsăudeni.
Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi! Amin.
