12 tineri din Pata Rât, încreștinați de Mitropolitul Clujului

de | aug. 28, 2015 | Actualitatea religioasă

12 tineri rromi au fost botezați de Mitropolitul Clujului, vineri, 28 august 2015, în Parohia „Sfântul Moise Arapul” din comunitatea clujeană Pata Rât la finalul Sfintei Liturghii oficiate cu prilejul hramului.

 „În colonia Pata Rât locuită de rromi, astăzi a avut loc un eveniment deosebit din punct de vedere duhovnicesc. De ce? Pentru că 12 copilași au fost botezați. Și de ce tocmai astăzi? Pentru că dacă ne uităm pe calendar, pe 28 august este pomenit Sfântul Moise Arapul. Această bisericuță are hramul „Sfântul Moise Arapul”. El era etiopian. Era tuciuriu la față, a fost omul lui Dumnezeu, mai apoi s-a nevoit în pustia Schetică dar rămâne un sfânt drag tuturor oamenilor iar eu cred că în mod special credincioșilor din această colonie din Pata Rât. Cel ce se îngrijește din punct de vedere duhovnicesc de această colonie este părintele Gelu Săvărășan care a fost hirotonit tocmai pentru această colonie. Noi credem că oricât de greu ar fi și oricât de multă sărăcie și necazuri ar fi, totuși prezența Domnului Hristos în mijlocul coloniei aduce o noimă și dă tuturor lucrurilor o anume direcție pozitivă. Să dea Dumnezeu ca acești 12 copilași, și la urma urmei și ceilalți tineri din colonie, să crească sănătoși, cuminți și să se bucure de ei părinții și nașii”, a spus Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.

Hramul Parohiei „Sfantul Moise Arapul” a fost serbat astăzi în prezența unui sobor de preoți și diaconi veniți din mai multe orașe din țară. De asemenea, la eveniment a luat parte și inspectorul școlar pentru rromi de la nivelul județului Cluj, Liliana Chiriac.

„Evenimentul de azi, o binecuvântare cerească”

Părintele paroh Gelu Săvărășan a vorbit pentru Radio Renașterea despre comunitatea de rromi pe care o pastoreste în Pata Rât: „Anul acesta pe data de 20 iulie, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie, am fost hirotonit preot misionar pentru comunitatea de rromi de la Pata Rât. Am început, cu vrerea lui Dumnezeu, săvârșirea mai ales a Sfintei Liturghii. Am continuat programele pe care le aveam cu copiii și întâlniri duminica seara pentru rugăciune. Ne bucurăm foarte mult pentru că astăzi ne-a ajutat Dumnezeu să avem parte de un botez a 12 copii din comunitate. Îl vedem ca un început bun, o binecuvântare cerească. Sperăm să continuie îndreptarea vieții noastre, a celor de aici și a tuturor spre Dumnezeu. Noi săvârșim duminica și în sărbători Sfânta Liturghie și, în același timp, încercăm și alte activități prin care să ne luminăm și să ne punem mai bine pe drumul vieții – dicuții, întâlniri cu tinerii, cântece împreună, muncă împreună, excursii, și sperăm să mai facem și tabere. Ceea ce s-a început aici în urmă cu un an de zile, anul trecut în iulie, s-a construit în ceea mai mare parte cu oameni de aici din comunitate. Mulțumim bunului Dumnezeu pentru ajutorul dat și Înaltpreafințitului Mitropolit Andrei pentru binecuvântarea și sprijinul pe care ni-l dă mereu”.

Asociația „Sfântul Moise Arapul”, de 2 ani în sprijinul comunității de rromi  

Manifestarea de astăzi s-a desfășurat cu sprijinul Asociației „Sfântul Moise Arapul” din cadrul Arhiepiscopiei Clujului. Asociația a fost înființată în anul 2013 și desfășoară proiecte și evenimente pentru sprijinul comunității de rromi.

„Astăzi, cu ocazia sărbătoririi hramului asociației noastre și a hramului bisericuței misionare de la Pata Rât, am avut bucuria să fie oficiat botezul pentru 12 copii din comunitatea de la Module, de către Înaltpreasfințitul. Dorim ca pe viitor să-l sărbătorim pe Sfântul Moise arapul cu evenimente spirituale și duhovnicești pentru comunitatea de rromi”, a declarat președintele Asociației „Sfântul Moise Arapul”, Crăciun Lăcătuș.

La Sfânta Liturghie de astăzi s-au rostit ectenii și în limba romani iar tinerii botezați s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului.

La finalul slujbei, Înaltpresfințitul Andrei le-a acordat acestora câte o carte de rugăciuni cu binecuvântare arhierească și câte un ajutor financiar. Cei 12 tineri încreștinați au primit și partea copiilor cu Sindrom Down de la Centrul Educațional „Raluca” din Someșeni, brățări confecționate de ei și dulciuri. Aceștia au venit însoțiți de coordonatorul centrului, părintele Ioan Avram.

Ultimele articole

19 noiembrie – Sf. Prooroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam

19 noiembrie – Sf. Prooroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam

Numele Avdie se tâlcuiește robul Domnului. Acest proroc era originar din Sichem și a trăit cu opt sute de ani înainte Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este cel mai vechi dintre prorocii mici. Lucrarea lui profetică s-a desfășurat pe la anul 880 înainte de...

Agenda ierarhilor în Duminica a 26-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 26-a după Rusalii

În Duminica a 26-a după Rusalii (a bogatului căruia i-a rodit țarina), 20 noiembrie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Tratamentele stomatologice în perioada sarcinii

Tratamentele stomatologice în perioada sarcinii

Stăm de vorbă săptămâna aceasta cu pr. dr. Bogdan Chiorean, de la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, din Cluj-Napoca, despre posibilele tratatemte dentare în perioada sarcinii. Ca medic stomatolog, părintele Bogdan ne oferă câteva răspunsuri simple,...

Rugăciunea, la mitropolitul Antonie de Suroj

Rugăciunea, la mitropolitul Antonie de Suroj

Despre mitropolitul Antonie de Suroj sau Antonie Bloom s-a discutat foarte mult în ultimii ani. Cărțile sale, majoritatea traduse în limba română, se găsesc în librăriile din țara noastră și sunt accesibile publicului larg. Cuvântările sale aduc multă bucurie mai ales...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

În perioada 4 octombrie – 15 noiembrie 2022, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, au avut loc...

De astăzi începe Postul Crăciunului

De astăzi începe Postul Crăciunului

În Biserica Ortodoxă începe astăzi, marți, 15 noiembrie 2022, Postul Crăciunului, care ține până în ziua de Ajun a Crăciunului, 24 decembrie inclusiv (zi de post aspru). Ziua din Ajunul Crăciunului este o zi de post aspru spre deosebire de celelalte zile ale Postului...