14 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

de | sept. 29, 2021

Joi, 30 septembrie 2021, Biserica Ortodoxă Română aniversează 14 de ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh.

Cu acest prilej, de la ora 08.30, se va săvârși Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reşedinţei Patriarhale, iar la ora 12.00, în Altarul de vară al Catedralei Patriarhale „Sfinţii Împărați Constantin și Elena”, slujba de Te Deum, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate în viața Bisericii Ortodoxe Române şi a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în cei 14 ani de slujire patriarhală.

Din cauza actualelor condiții restrictive create de pandemie, a numărului crescând de infectări ce au inclus capitala României în „scenariul roșu”, aniversarea întronizării Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române se va desfășura în acest an într-un cadru restrâns, doar cu participarea Preasfințiților Episcopi Vicari din București, a membrilor Permanenței Consiliului Național Bisericesc și a membrilor Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Persoanele care doresc să transmită mesaje de felicitare se pot adresa Cabinetului patriarhal prin e-mail (cabinet.patriarhal@patriarhia.ro), fax (0040.21.406.71.62) sau prin expediere poștală (Str. Patriarhiei, nr. 2, RO-040161, sector 4, București).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Comunicate de presă
Restrictiile de circulatie pentru liniile de autobuze 37 și  38

Restrictiile de circulatie pentru liniile de autobuze 37 și  38

Cu ocazia meciului de fotbal dintre CFR 1907 Cluj si Rapid Bucuresti, care se va desfasura in 10 Februarie 2024, de la ora 21:15, pe stadionul „Dr. Constantin Radulescu”, Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA informeaza publicul calator ca in ziua meciului vor...

Patriarhia Română împlineşte 99 de ani de la înfiinţare

Patriarhia Română împlineşte 99 de ani de la înfiinţare

Patriarhia Română împlinește duminică 99 de ani de la înființare. Întrunit în ședința de lucru din 4 februarie 1925, Sfântul Sinod a luat hotărârea de înființare a Patriarhiei Ortodoxe Române. Procesul începuse imediat după Marea Unire din 1918. Istoric La finalul...

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2023 | Comunicat de presă

Bilanțul Arhiepiscopiei Clujului în anul 2023 | Comunicat de presă

Sâmbătă, 3 februarie 2024, la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale și a fost prezentat bilanţul activităţilor Arhiepiscopiei...