15 ani de la trecerea în veşnicie a Arhim. Ioanichie Bălan: Caută întâi binele şi folosul aproapelui

de | nov. 22, 2022 | Aniversări și comemorări

Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan a trecut la cele veşnice în data de 22 noiembrie 2007 la vârsta de 77 de ani. Marţi se împlinesc 15 ani de la moartea sa. 

Fundamentat pe scrierile patristice, Părintele Ioanichie avea câteva sfaturi pe care le acorda constant ucenicilor săi. Printre altele, el îndemna: Caută întâi binele şi folosul aproapelui.

Părintele Ioanichie s-a născut în data de 10 februarie 1930 în localitatea Stănița, județul Neamt, primind, la Botez, numele de Ioan.

După ce a absolvit Liceul comercial din Roman, în 4 noiembrie 1949, a venit la Mănăstirea Sihăstria. A fost tuns în monahism în data de 14 aprilie 1953 și hirotonit diacon la data de 15 aprilie 1953. Între 1949-1971 îndeplinește în Mănăstirea Sihăstria ascultările de casier, contabil, secretar și ghid al mănăstirii.

Între anii 1971-1990, când comuniştii  făceau nenumărate schimbări şi presiuni asupra vieţii bisericeşti, părintele Ioanichie Bălan se mută la Mănăstirea Bistriţă, judeţul Neamţ. Cu acest prilej, între anii 1971-1975, urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pe care le încheie cu lucrarea intitulată „Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile nemţene”.

În ziua de 2 februarie 1979, ierodiaconul Ioanichie Bălan este hirotonit preot de Patriarhul Teoctist. Mai apoi, în anul 1984, el va fi numit protosinghel, iar în anul 1992, arhimandrit. Abia în anul 1990 va reveni la Mănăstirea Sihăstria, unde îşi va continua activitatea misionară şi publicistică.

În cei aproape 60 de ani de viață monahală, Arhimandritul Ioanichie Bălan s-a evidențiat ca un mărturisitor al credinței în timpul regimului comunist.

A fost totodată și un istoric recunoscut al vieții monahale, impunându-se în cultura românească prin cărțile sale „Patericul Românesc”, „Vetre de sihăstrie românească”, „Viața Părintelui Cleopa”, „Părintele Paisie Duhovnicul” etc.

Arhimandritul Ioanichie Bălan a rămas în memoria creștinilor ca unul dintre marii duhovnici ai Ortodoxiei românești.

Este înmormântat la Mănăstirea nemțeană Sihăstria.

Ultimele articole

Arhiepiscopul Justinian Chira – Părintele duhovnicesc al unui ținut

Arhiepiscopul Justinian Chira – Părintele duhovnicesc al unui ținut

Pe 28 mai 2021 s-a împlinit un secol de la nașterea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Justinian Chira. Omul acesta harismatic și-a împletit viața cu cea a preoților și credincioșilor lui. Eram încă copil pe când el era stareț la Rohia. Nici nu știam că există și alți...

Gânduri la aniversarea preotului scriitor Ioan Pintea

Gânduri la aniversarea preotului scriitor Ioan Pintea

Un articol de: † Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor La 26 octombrie 1961, la Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud, s-a născut Ioan Pintea, cel care avea să se implice în viața satului transilvănean, asemenea unuia dintre înain­tașii...

Se împlinesc 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I

Se împlinesc 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I

Regele Mihai I s-a născut în data de 25 octombrie 1921, la Sinaia. Mihai I a fost regele României în perioadele 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947. La sfârșitul anului 1947, regele a fost constrâns de comuniști să semneze decretul de...

O sută de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României

O sută de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României

Se împlinesc astăzi, 25 octombrie 2021, o sută de ani de la nașterea celui din urmă rege al României, Majestatea Sa, Mihai I. Născut la Peleş la  25 octombrie 1921, ca fiu al al prinţului Carol al II-lea şi al principesei Elena a Greciei şi decedat la data de 8...