15 iunie – Sfântul Prooroc Amos

Sfinții zilei

Sfântul Proroc Amos este unul din cei 12 profeți „mici” și a trăit în secolul al VIII-lea î.Hr.

S-a născut în satul Tecoa, în pământul lui Zabulon, în apropiere de Betleem, și a proorocit timp de 50 de ani. El a fost păstor de vite în satul său, ducând o existență simplă.

În afara păstoritului, Amos se mai ocupa și de culegerea sicomorelor. Sicomorul este un arbore de dimensiuni mari care produce fructe asemenea smochinelor.

Numele său înseamnă, în limba ebraică, „povară”, „sarcină”.

Și-a început activitatea de prooroc în timpul domniei lui Ieroboam al II-lea (793-753 î.Hr.) și a activat cu precădere în cadrul Regatului de Nord, denumit în Sfânta Scriptură Israel.

În anul 922, evreii se scindaseră în două regate: cel de Nord, denumit Israel, și cel de Sud, denumit Iuda. Acest fapt survenise ca un efect al domniei abuzive instaurate de Roboam, fiul regelui Solomon. Amos era originar din Regatul de Sud, dar a fost trimis să propovăduiască în două centre idolești importante ale Regatului de Nord: Bethel și Samaria.

Profetul a fost nevoit să înfrunte o rezistență aspră atât a ierarhiei politice, cât și a celei religioase din cele două orașe. Astfel, a fost izgonit la un moment dat de Amasia, căpetenia slujitorilor idolilor.

Amos propovăduia credința în Dumnezeul adevărat și critica fățiș închinarea la idoli, însă nu s-a oprit aici. A profețit inclusiv căderea Regatului de Nord sub stăpânire asiriană, lucru care a deranjat enorm.

În cele din urmă, în jurul anului 787 î.Hr., Amos a fost ucis de fiul falsului preot Amasia, care l-a lovit fără milă cu un toiag în cap.

Nu este întâmplătoare această respingere a profeților și chiar martirizarea lor. Știm că majoritatea au murit pentru adevăr.

Fericitul Ieronim specifică acest lucru într-una dintre epistolele sale: „Ce păcat că, iată, medicul care îl tratează pe cel bolnav (…) este privit ca un dușman tocmai de către acesta din urmă! Însă așa este rânduiala lucrurilor. Adevărul are uneori un gust amar și nu este deloc pe placul răufăcătorilor. (…) Amos se vede alungat din Samaria (cf. Amos 7:12-13). De ce oare? De bună seamă, în acest caz, ca și în multe altele, pentru că el este chirurgul duhovnicesc, care taie și dă la o parte părțile afectate de păcat și îi îndeamnă pe oameni la pocăință. Sfântul Apostol Pavel întreabă: Am ajuns deci vrăjmașul vostru spunându-vă adevărul? (Gal. 4, 16)”.

Sfinții zilei
Sfinții zilei
15 iunie - Sfântul Prooroc Amos
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Sfinții zilei
8 octombrie – Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia

8 octombrie – Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia

A X-a persecuţie declanşată de împăratul Diocleţian a fost una dintre cele mai sângeroase. Creştinii îşi părăseau casele şi toate proprietăţile care le mai aveau şi îşi căutau scăparea prin munţi şi prin păduri. Furia persecuţiei se abătuse şi asupra oraşului Tars din...