S-au împlinit 16 ani de la moartea Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, unul dintre cei mai cunoscuți opozanți ai comunismului care a făcut peste 20 de ani de închisoare, inclusiv în cadrul Experimentului de la Pitești.

„Cred că, de multe ori, din cauza terorii şi a spaimei, inima noastră a dat diavolului câştig de cauză. Dar până la urmă Dumnezeu ne-a întors pe fiecare înapoi. Ne-a dat la fiecare şansa de a purta ultima bătălie. Căci ultima bătălie n-a fost la Piteşti. Ultima bătălie a fost în inima noastră, atunci când am scăpat de Piteşti. Şi pentru cei mai mulţi, în inima celor mai mulţi, ultima bătălie a fost câştigată de Dumnezeu”, spunea Pr. Gheorghe Calciu.

Biografie

Gheorghe Calciu s-a născut în data de 24 noiembrie 1925 fiind mezinul unei familii de oameni simpli, cu 11 copii, din Mahmudia, Tulcea.

N-am ieşit din sat până când am intrat la liceu, în Tulcea, mărturisea clericul într-un interviu.

Tânărul Gheorghe s-a înscris la Facultatea de Medicină din Bucureşti în anul 1946. A fost arestat în mai 1948 cu acuzația de tipărire de manifeste anti-comuniste, dar şi de ajutorarea unor lideri ai studenţimii legionare.

A fost condamnat la 8 ani de închisoare şi transferat la penitenciarul Piteşti în februarie 1949. Este întemniţat la parterul închisorii, la secţia de temniţă grea și bătut pentru prima dată în mai 1950. Gheorghe Calciu intră în „demascările” conduse de Eugen Ţurcanu pe 6 decembrie 1950, însă cedează torturilor şi ajunge să denunţe inclusiv oameni nevinovaţi.

„Tortura era aşa de mare încât la un moment dat simţeai că tot ce n-ai spus este o piatră pentru tine: nu mai puteai să o duci. A ascunde ceva, orice, despre părinţi, despre prieteni, a nu mărturisi până la capăt, toate deveneau aşa de monstruoase în timpul acela de teroare, (…), încât îţi plesnea capul şi te duceai singur şi spuneai. Şi astfel inima noastră s-a golit. Sufletul nostru a murit, sau cel puţin a amorţit”.

Transferat la Gherla în august 1951, Gheorghe Calciu rămâne sub influenţa „reeducării”, continuând să fie informatorul administraţiei şi să colaboreze cu Ţurcanu şi Popa Ţanu, dar începe să caute o scăpare în muncile pe care le putea face în penitenciar. În anchetele din 1955 refuză cu obstinaţie să admită că a existat o implicare a legionarilor în demascări.

Mai apoi, pe când era închis la Jilava, îşi taie venele pentru a-l ajuta cu sângele său pe Constantin Oprişan, care era grav bolnav, potrivit site-ului fericiticeiprigoniti.net.

„Securitatea ne-a împărţit în aşa fel încât în fiecare celulă să fie un om destructiv, fie moral, fie fizic. La noi l-au băgat pe Costache Oprişan, care-şi scuipa plămânii – nu fac o figură de stil, realmente în fiecare dimineaţă scuipa cheaguri de sânge şi bucăţi de plămâni. […] Noi am rezistat pentru că ne-am grupat în jurul lui Constantin Oprişan care a fost un om deosebit, un adevărat sfânt!”.

„Dupa infernul căderii şi al îndoielilor de mai înainte, acum era cu adevărat un paradis. Aveam o linie, un curaj, aveam o tărie. Mă certam regulat cu gardienii pentru Costache Oprişan! Mâncam bătaie, dar nu mă mai dureau nici loviturile, nici nimic!”.

Eliberat în 1963, i se stabileşte domiciliu obligatoriu la Viişoara. În libertate este supravegheat constant și intens de Securitate, însă el refuză orice colaborare. Îşi ia licenţa în Filologie în 1967 iar apoi, sub protecţia Patriarhului Justinian, termină Facultatea de Teologie şi este hirotonit preot, după cum promisese în închisoare.

În 1978, în Postul Paştelui, părintele Gheorghe Calciu reacţionează împotriva demolărilor de biserici, ţinând celebrele predici din seria „Cuvinte pentru tineri”. Drept consecinţă, este dat afară de la Seminar, cazul său ajunge celebru prin intermediul Europei Libere iar Securitatea ia măsuri pentru a încerca să îl compromită, fără succes însă. În această perioadă primeşte telefoane de ameninţare iar familia îi este terorizată, dar nu cedează.

Este rearestat pe 10 martie 1979 şi condamnat la 10 ani de închisoare sub pretextul implicării sale în Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România.

Este închis la psihiatrie, iar mai apoi transferat la Aiud, într-o celulă cu deţinuţi de drept comun, cărora li se spune să îl omoare. În urma discuţiilor cu părintele Calciu, aceştia refuză să mai îndeplinească planul de asasinare.

Ca rezultat al presiunilor internaţionale din partea lui Ronald Reagan, Margaret Thatcher sau Papa Ioan Paul al II-lea, Gheorghe Calciu este eliberat în 1984 şi forţat să părăsească ţara împreună cu familia în 1985. Caterisirea sa, pronunţată de Biserica Ortodoxă Română în 1984, avea să fie ridicată de Patriarhul Teoctist după 10 ani.

În Statele Unite lucrează o primă perioadă ca muncitor necalificat, după care preia o parohie ortodoxă din Washington.

După revoluţie, părintele Calciu a călătorit anual în România, iar la moartea sa, pe 21 noiembrie 2006 a fost înmormântat, conform dorinţei sale, la mănăstirea Petru Vodă, din judeţul Neamţ.