Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim
Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim s-a născut la 7 octombrie 1912, în localitatea Cuconeștii Vechi, județul Bălți.
A intrat în mănăstire la Schitul Rughi din Soroca, în toamna anului 1926. A urmat școala de cântăreți bisericești de la Mănăstirea Dobrua-Soroca, între anii 1928 și 1932. A fost tuns în monahism la 25 decembrie 1937, iar pe 6 august 1939 a fost hirotonit ierodiacon în catedrala din orașul Bălți. În 1940, a absolvit Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica. Înzestrat cu darul picturii, a urmat Academia de Arte Frumoase din București (1940-1945). În perioada 1942-1946, a făcut și Facultatea de Teologie din București.
În 1945 a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Antim din București. A fost unul dintre participanții cei mai cunoscuți la întâlnirile cultural-duhovnicești ale mișcării „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim, grupare care a cuprins vârfuri ale clerului ortodox și ale intelectualității creștine laice între anii 1945-1950.
În perioada 1950-1958, a fost numit stareț la Mănăstirea Antim, apoi la Plumbuita. A pictat mai multe biserici și a fost câțiva ani profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț.
În anul 1958, a fost condamnat la muncă silnică pentru activitatea desfășurată în cadrul „Rugului Aprins”. A fost eliberat în 1964, în urma decretului general de grațiere. A rămas în Mănăstirea Antim până la sfârșitul vieții pământești, slujind cu multă blândețe și dăruire ca duhovnic și având sute de ucenici, motiv pentru care a fost numit „Duhovnicul Bucureștilor”.
A trecut la Domnul în ziua de 14 septembrie 2002 și a fost înmormântat la Mănăstirea Căldărușani.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în anul 2024 cu data de prăznuire în 16 septembrie, alături de alți 15 mărturisitori din secolul trecut. Proclamarea generală a canonizării celor 16 sfinți a avut loc în data de 4 februarie la Catedrala Patriarhală din București cu ocazia aniversării a 100 de ani de patriarhat românesc.
Cuviosul Sofian de la Antim, este primul sfânt ortodox canonizat care a trăit în secolul 21.
Sfânta Mare Muceniță Eufimia (+ 307) s-a născut în orașul Calcedon (orașul Kadikoy – Turcia) din părinții binecredincioși Filofron și Teodosiana.
În anul 307, în timpul persecuției pornite de împăratul Dioclețian împotriva creștinilor, Sfânta Eufimia a fost denunțată guvernatorului Prisc că este creștină. Suferința ei a început în timpul serbării păgâne închinată zeului Ares, zeul războiului, la care trebuiau să participe toți locuitorii, și să aducă jertfă idolilor.
Sfânta Eufimia a refuzat să participe la această sărbătoare păgână, s-a ascuns în munți, însă a fost prinsă împreună cu alți patruzeci și nouă de creștini și au fost aduși împreună înaintea guvernatorului Prisc pentru a fi judecați. Refuzând să aducă jertfă idolilor, Sfânta a fost supusă numeroaselor chinuri, însă prin minune dumnezeiască un înger al Domnului îi vindeca rănile, fapt pentru care guvernatorul a acuzat-o de vrăjitorie.
Primind poruncă să o arunce pe sfântă într-un cuptor înroșit, ostașii Victor și Sosten au fost opriți de îngerii lui Dumnezeu, fapt pentru care cei doi ostași s-au convertit la creștinism și au primit moarte mucenicească din porunca guvernatorului Prisc. Alți doi ostași, Cezar și Varus, au ascultat porunca guvernatorului și au aruncat-o în cuptor, fapt pentru care au fost pedepsiți de către Dumnezeu. Neavând nici o arsură, sfânta muceniță a fost scoasă din cuptor și întemnițată.
A doua zi dimineața, a fost adusă din nou în fața guvernatorului și supusă supliciilor. În cele din urmă, Sfânta Eufimia a suferit moarte martirică fiind aruncată animalelor sălbatice. Trupul sfintei a fost luat de părinții ei și îngropat în afara orașului; mai târziu creștinii au dezgropat sfintele ei moaște și le-au așezat evlavie în biserica zidită în Calcedon, în numele ei.
Sinodul al IV-lea Ecumenic din anul 451 s-a ținut în biserica sfintei mucenițe Eufimia din Calcedon. Moaștele sfintei mucenițe Eufimia au fost mutate din Calcedon în biserica Sfintei Sofia din Constantinopol. Împărat Constantin Copronim (741-775), luptător împotriva sfintelor icoane, voia să le arunce în mare, însă prin minune dumnezeiască au fost păzite. O parte din sfintele moaște se află în orașul Silviri (pe coasta apuseană a Mării Marmara), iar o altă parte se află în Paris.
