163 de ani de la Unirea Principatelor Române | Ceremonie religioasă și militară la Cluj-Napoca

de | ian. 24, 2022 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat luni, 24 ianuarie 2022, la ceremonia religioasă și militară organizată la Cluj-Napoca cu prilejul aniversării a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române.

De la ora 11:00, Părintele Mitropolit Andrei a săvârșit o slujbă de Te Deum în fața Monumentului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, situat pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, vizavi de Palatul Administrativ din municipiul Cluj-Napoca.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte a vorbit despre importanța acestei zile și i-a îndemnat pe cei prezenți să păstreze unitatea în credință și în lucrare, după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „străduiți-vă să păstrați unitatea Duhului în legătura păcii” (Efeseni 4, 3).

 

Ceremonia publică, organizată de Instituția Prefectului – Județul Cluj, alături de Primăria municipiului Cluj-Napoca și Divizia 4 Infanterie „Gemina”, cu respectarea strictă a măsurilor igienico-sanitare, a cuprins următoarele momente: prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, alocuțiuni cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române și depunerea de coroane și jerbe de flori.

Alocuțiuni au rostit subprefectul județului Cluj, Irina Munteanu, care a dat citire mesajului premierului României, și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care a vorbit despre semnificaţia istorică a zilei.

La eveniment a fost prezent un detașament de onoare compus din efective ale militarilor clujeni,  în frunte cu fanfara militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

De asemenea, au fost prezente autoritățile civile și militare, oameni de cultură și numeroși clujeni, mulţi îmbrăcați în costume populare.

 

Scurt istoric

Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 sau „Mica Unire” este considerată a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.

După ce, la 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, de către Adunarea Electivă a Moldovei, la 24 ianuarie, este ales şi domn al Ţării Româneşti, de către Adunarea Electivă a Ţării Româneşti.

Ţelul comun a fost atins la 1 decembrie 1918, când a avut loc „Marea Unire”: Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Țara Mamă, România.

Mai multe fotografii AICI 

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Liturghia credincioșilor

Liturghia credincioșilor

Liturghia credincioșilor poate fi împărțită pe mai multe secvențe, după cum urmează: partea introductivă, Vohodul Mare sau Ieșirea cu Cinstitele Daruri, Partea pregătitoare pentru săvârșirea Jertfei, Momentul central al Liturghiei: săvârșirea Jertfei (sfințirea Darurilor), săvârșirea Tainei (Împărtășirea) și partea finală.
Vom încerca, atât cât spațiul ne va permite să tratăm aceste părți componente.

Teologii clujeni au depus jurământul de credință

Teologii clujeni au depus jurământul de credință

În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cei peste 130 de absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au depus vineri, 3 iulie 2015, jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă. Momentul solemn a avut loc în...

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea Ștefan Vodă de la Vad, în sărbătoare

Mănăstirea din localitatea clujeană Vad l-a cinstit în mod deosebit joi, 2 iulie 2015, pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată aici de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor...

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă și investiții considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar și din alte județe, se vor putea bucura de un loc al lor....

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvârșit luni, 29 iunie 2015, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel Taina Botezului pentru o tânără ce locuiește la Centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din localitatea...