163 de ani de la Unirea Principatelor Române | Ceremonie religioasă și militară la Cluj-Napoca

de | ian. 24, 2022 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat luni, 24 ianuarie 2022, la ceremonia religioasă și militară organizată la Cluj-Napoca cu prilejul aniversării a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române.

De la ora 11:00, Părintele Mitropolit Andrei a săvârșit o slujbă de Te Deum în fața Monumentului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, situat pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, vizavi de Palatul Administrativ din municipiul Cluj-Napoca.

În cuvântul rostit cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte a vorbit despre importanța acestei zile și i-a îndemnat pe cei prezenți să păstreze unitatea în credință și în lucrare, după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „străduiți-vă să păstrați unitatea Duhului în legătura păcii” (Efeseni 4, 3).

 

Ceremonia publică, organizată de Instituția Prefectului – Județul Cluj, alături de Primăria municipiului Cluj-Napoca și Divizia 4 Infanterie „Gemina”, cu respectarea strictă a măsurilor igienico-sanitare, a cuprins următoarele momente: prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, alocuțiuni cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române și depunerea de coroane și jerbe de flori.

Alocuțiuni au rostit subprefectul județului Cluj, Irina Munteanu, care a dat citire mesajului premierului României, și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care a vorbit despre semnificaţia istorică a zilei.

La eveniment a fost prezent un detașament de onoare compus din efective ale militarilor clujeni,  în frunte cu fanfara militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

De asemenea, au fost prezente autoritățile civile și militare, oameni de cultură și numeroși clujeni, mulţi îmbrăcați în costume populare.

 

Scurt istoric

Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 sau „Mica Unire” este considerată a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.

După ce, la 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, de către Adunarea Electivă a Moldovei, la 24 ianuarie, este ales şi domn al Ţării Româneşti, de către Adunarea Electivă a Ţării Româneşti.

Ţelul comun a fost atins la 1 decembrie 1918, când a avut loc „Marea Unire”: Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu Țara Mamă, România.

Mai multe fotografii AICI 

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

De ce îl sărbătorim în 13 noiembrie pe Sf. Ioan Gură de Aur? 

De ce îl sărbătorim în 13 noiembrie pe Sf. Ioan Gură de Aur? 

Unul dintre marii părinţi ai creştinismului, Arhiepiscopul Ioan al Constantinopolului (†407) este cunoscut şi sub numele de „Atletul lui Hristos”, titulatură oferită de pr. Virgil Gheorghiu în cartea tradusă în română sub titlul omonim, apărută la Sibiu în 2004,...

Agenda ierarhilor în Duminica a 25-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 25-a după Rusalii

În Duminica a 25-a după Rusalii (a samarineanului milostiv), 14 noiembrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

O tânără de 29 de ani, încreștinată de Mitropolitul Clujului

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a săvârșit luni, 29 iunie 2015, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel Taina Botezului pentru o tânără ce locuiește la Centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din localitatea...

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, la a III-a ediție

Copiii clujeni care își doresc o vacanță activă și distractivă sunt așteptați să participe în perioada 6-10 iulie 2015 la Școala de vară „Copilărie Binecuvântată”, organizată pentru al treilea an consecutiv de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în parteneriat...

Bucurie duhovnicească pentru deținuții din Penitenciarul Bistrița

Bucurie duhovnicească pentru deținuții din Penitenciarul Bistrița

Capela din Penitenciarul Bistriţa, aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, a fost resfinţită sâmbătă, 27 iunie 2015, de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Slujba de resfințire a fost oficiată la ora 9:00 și a fost urmată de...