Târnosirea bisericii din Racşa

de | mai 29, 2016 | Actualitatea religioasă

Duminică, 29 mai 2016, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Racşa, Protopopiatul Oaş.

Biserica a fost ridicată în urmă cu 140 de ani, poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”, iar datorită faptului că ne aflăm în 2016, declarat de Patriarhia Română ca Anul Comemorativ al Mitropolitului Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, biserica a primit şi al doilea hram, „Sfântul Mucenic Martir Antim Ivireanul”.

Biserica din Racşa a fost ridicată cu multă trudă în secolul al XIX-lea, între anii 1849-1865. Construirea ei a început în primul an după revoluţia paşoptistă, prin truda şi osteneala vrednicilor oşeni ai acestor plaiuri, iar lucrarea a fost încheiată după 16 ani. A fost sfinţită după  128 de ani de vrednicul de pomenire Episcop Dr. Vasile Coman al Oradiei. După această dată, biserica a fost renovată în totalitate.

În perioada ce a urmat după 2004, de când paroh este preotul Gavril Măgureanu, în biserică a fost realizată încălzirea centrală, plus alte lucrări de întreţinere, iar în jurul ei au fost construite: Altarul de Vară, trei troiţe din piatră, la cele trei porţi de intrare, o sală socială cu anexe, s-a reorganizat Sfântul Altar prin rezidirea Sfintei Mese după rânduiala canoanelor Bisericii Ortodoxe (pe cheltuiala credinciosului Ciorbă Gheorghe), dotarea cu obiecte noi de cult, mobilier şi îmbrăcăminte, s-a reparat turla bisericii, s-a renovat acoperişul, s-a zugrăvit exteriorul şi s-au amenajat 120 mp de alei betonate cu scări şi balustrade, biserica fiind amplasată în vârful unui deal din centrul satului, şi o mică parcare. Au fost mâna dreaptă şi sprijin preotului Gavril Măgurean epitropii Gheorghe Cuc şi Petre Fluieraş, credincioşii din parohie prin donaţiile făcute, Primăria şi Consiliul Local Racşa.

Sfânta Liturghie Arhierească a fost oficiată în Altarul de Vară de P.S. Iustin Sigheteanul, înconjurat de un sobor de 18 preoţi şi diaconi din care au făcut parte pr. Mihai Feher, protopopul de Oaş, pr. Gavril Măgureanu, paroh, preoţi din parohiile protoieriei, preoţi invitaţi din alte parohii.

Cuvântul de învăţătură rostit de P.S. Iustin Sigheteanul s-a referit la multele învăţături pe care credincioşii trebuie să le desprindă din pericopa evanghelică a duminicii, a Femeii Samarinence, care devine din samarineancă, mărturisitoare a lui Hristos, dar şi despre secularizarea care cuprinde tot mai mult societatea contemporană a zilelor noastre din Europa şi din lume. Soluţia este întoarcerea la Hristos, pentru că o societate ce-L respinge pe Hristos se demonizează. Ori societatea contemporană are nevoie de Hristos, de Sfânta Treime, deoarece doar Duhul Sfânt este Cel ce se face în om izvor de apă vie.

În încheierea Sfintei Liturghii, preotul paroh Gavril Măgureanu, iconom stavrofor, a primit din partea P.S. Iustin Sigheteanul Gramata Episcopală, care atestă acest eveniment.

Andrei Fărcaş

Ultimele articole

REPORTAJ: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși 2015, aproape de debut

REPORTAJ: Întâlnirea Tinerilor Ortodocși 2015, aproape de debut

Cu adevărat, Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși de la Cluj-Napoca este un tur de forțe. În primul rând, de forțe pozitive, de energie, de viață, pentru că asta înseamnă tinerețea, de care Arhiepiscopia Clujului și-a dorit să aibă grijă. „Tinerii sunt cei ce...

Tineri ortodocși, împreună pentru viitorul Europei

Tineri ortodocși, împreună pentru viitorul Europei

Tinerii din România, alături de cei din Europa, dar și din comunitățile ortodoxe din Siria și Palestina, ce vor lua parte în perioada 4-7 septembrie la Cluj, la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Europa se vor uni în rugăciune pentru binele societății.   Tineretul...

Grupul ortodocșilor din Palestina, la Întâlnirea Tinerilor

Grupul ortodocșilor din Palestina, la Întâlnirea Tinerilor

Primul grup sosit la Întâlnirea tinerilor ortodocși din Europa vine dintr-o zona cu o istorie lungă și un prezent complicat. Este vorba de grupul palestinienilor, din Beit Sahour și Fâșia Gaza. Au fost alături de noi în studioul Radio Renașterea Tawfig Alamash, Renal...