Fără îndoială, opera esenţială a Mitropolitului Bartolomeu Anania, Biblia Jubiliară, constituie un regal spiritual şi cultural, un dar inestimabil făcut limbii române.
Acest proiect de anvergură, întins pe un arc mare de timp (23 dec. 1990 – 10 aug. 2001) şi derulat pe axa a două spaţii duhovniceşti, mănăstirile Văratec şi Nicula, a pornit iniţial de la ideea părintelui profesor Dumitru Fecioru, care îi făcuse Arhimandritului Bartolomeu Anania, în anul 1988, propunerea de a lucra la o nouă versiune a Bibliei, din două considerente: evoluţia limbii române şi noile ediţii critice ale Septuagintei.
„Nu doar Biserica – îi va spune părintele Fecioru arhimandritului Bartolomeu –, ci şi cultura românească au nevoie de o nouă traducere… E o datorie de conştiinţă. Şi m-am gândit că numai noi doi o putem face; eu ca elenist, iar sfinţia ta ca expert în limba română. Ai certificatul lui Arghezi, iar asta nu e puţin lucru” (Memorii, Polirom, 2008, p. 650).
Nobleţea gândului părintelui profesor a stăruit în mintea arhimandritului Bartolomeu, iar după moartea părintelui Fecioru, în februarie 1988, la 83 de ani, a rămas suspendat între „cutezanţă şi spaimă”. Însă, la masa de lucru, arhimandritul Bartolomeu s-a resemnat să lucreze singur, „cu conştiinţa că sunt doi, literatul, posesor al unei bogate experienţe a limbii române, şi teologul” (Logos. Arhiepiscopului Bartolomeuai Clujului la împlinirea vârstei de 80 de ani). Din momentul în care Dumnezeu i-a rânduit data începerii lucrului la Biblie (23 dec. 1990) – „Ajuns acasă (de la Sfânta Liturghie ), am făcut o cruce cu «Doamne, ajută-mă!» şi aşa am început o trudă care avea să dureze, aproape fără întrerupere, unsprezece ani” (Memorii, p. 652) –, orice intenţie literară a fost pusă între paranteze, după cum avea să mărturisească autorul însuşi în câteva memorabile interviuri: „Opera mea literară nu mă interesează” (Adevărul literar şi artistic, 28 nov. 1993, nr. 194), „Tot ce am scris şi tot ceea ce plănuisem să scriu mi se pare lipsit de importanţă” (Cotidianul, 21 ian. 1994).
Întrebuinţând un epitet folosit pentru a desemna travaliul scriitorului, munca de „ocnaş” a diortosirii, şi nu traducerii Bibliei, a continuat pe linia ediţiilor greceşti ale Septuagintei şi Noului Testament, până la manualele de traducere editate de United Bible Societes, şi a celor 12 volume masive ale monumentalei lucrări The Interpreter’s Bible (Memorii, p. 652) şi, bineînţeles, Biblia de la Bucureşti din 1975, ce a servit drept text de lucru. Acest impresionant evantai bibliografic denotă capacitatea asimilativă a scriitorului ierarh Bartolomeu, demnă de admiraţie, dată fiind vârsta înaintată şi peregrinarea prin închisorile comuniste.
Desenul diortosirii a accentuat în chip aparte, pe lângă palierele lexical, sintactic şi de stil (Candela Moldovei, 11 nov. 1999), cerinţele omului modern, astfel că versiunea Înaltpreasfinţitului Bartolomeu este garnisită cu rafinate note de subsol, unde observăm că ierarhul diortositor patinează graţios pe suprafeţele hagiografică, istorică, geografică, interesant fiind modul în care poezia se instilează în notele infrapaginale. De asemenea, caracterul de noutate a ediţiei Mitropolitului Bartolomeu rezidă şi în comentariile introductive, concordanţa biblică pe teme ordonate alfabetic, atribuită pr. prof Ioan Chirilă şi pr. Anton Savelovici, precum şi includerea câtorva hărţi color ale vechiului şi noului Israel, toate facilitând lectura Cărţii sfinte.
Versiunea Bibliei Înaltpreasfinţitului Bartolomeu a prilejuit remarcabile texte scrise şi rostite, adunate ulterior în lucrarea Primele mărturii despre Biblia Jubiliară 2001, îngrijită de pr. Ştefan Iloaie şi apărută în anul 2003 la editura Renaşterea, unde semnează nume cu rezonanţă din sfera teologică şi filologică.
În acelaşi an, editura Renaşterea a publicat şi Caietele de lucru, volum îngrijit de pr. Călin Florea, un corolar al Bibliei, care revelează „iradianţa sufletească” și metoda de diortosire a Înaltului Bartolomeu.
Autor: Dr. Nicoleta Pălimaru
