Lumea noastră a devenit tributară imaginii

Lumea noastră a devenit tributară imaginii

Anul acesta, Pastorala pe care Înaltpreasfinția Sa a trimis-o credincioșilor din cuprinsul eparhiei este intitulată „Icoana, fereastră spre Raiul Învierii”. Mesajul acesteia a fost transmis astăzi de către părintele Mitropolit Andrei prin intermediul presei clujene....

Liturghie Arhierească în Parohia Rona din Episcopia Sălajului

Liturghie Arhierească în Parohia Rona din Episcopia Sălajului

Duminică, 9 aprilie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Rona, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul...

ÎPS Andrei, la hramul Mănăstirii Cristorel

ÎPS Andrei, la hramul Mănăstirii Cristorel

Aflată sub ocrotirea Sfântului și Dreptului Lazăr, mănăstirea de la Cristorel și-a sărbătorit în această dimineață ocrotitorul în cadrul unei liturghii arhierești. De la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de...

Acțiuni caritabile în Parohia „Nașterea Domnului”, din Cluj-Napoca

Acțiuni caritabile în Parohia „Nașterea Domnului”, din Cluj-Napoca

Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, întâmpină praznicul Sfintelor Paști, atât prin înmulțirea rugăciunii, prin post, participarea la sfintele slujbe cât și prin acțiuni caritabile îndreptate spre cei care au nevoie de mângâiere și ajutor...

Apoftegme ale lui Dan Puric, la Baia Mare

Apoftegme ale lui Dan Puric, la Baia Mare

La invitaţia Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, cunoscutul actor, conferenţiar, autor de cărţi şi mare luptător pentru demnitatea românilor Dan Puric s-a aflat împreună cu credincioşii băimăreni în...

Liturghie arhierească în limbile română şi romani la Turda

Liturghie arhierească în limbile română şi romani la Turda

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, la Parohia Turda-Fabrici (Biserica Veche), a fost oficiată pentru prima dată de către un ierarh Liturghia bilingvă (română-romani). Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul...

Emisiuni recente