Sfântul Ianuarie
Sfântul Sfinţit Mucenic Ianuarie a fost episcopul Campaniei din Italia. În timpul prigoanei lui Diocleţian (284)a fost prins în cetatea Benevent unde îşi avea scaunul arhieresc şi dus înaintea guvernatorului Timotie.
Acesta l-a îndemnat să se închine la idoli, dar sfântul Ianuarie nu a acceptat şi pentru asta a fost aruncat într-un cuptor cu foc. El a scăpat nevătămat, iar guvernatorul a poruncit să fie bătut. Printre cei de faţă erau Sosen şi Procul din Puzzoli şi doi mireni, Eutihie şi Acution care au fost şi ei supuşi chinurilor.
După ei au fost prinşi alţi doi şi anume, diaconul Faust şi citeţul Dezideriu. Toţi au fost daţi spre mâncare fiarelor sălbatice, dar acestea nu s-au atins de ei. Văzând aceasta guvernatorul a poruncit să fie tăiaţi cu sabia. Trupurile lor au fost luate de creştinii din cetăţile din jur. Moaştele Sfântului Ianuarie au fost aşezate în biserica din Neapoli.
Sfânta Alexandra
Alexandra, muceniţa lui Hristos Dumnezeu, era soţia împăratului Diocleţian.
Deci văzând ea că Sfântul Gheorghe era chinuit în felurite chipuri spre moarte, dar că în chip minunat rămâne viu şi sănătos, s-a înfăţişat înaintea împăratului, în vreme ce el aducea jertfă idolilor, şi s-a mărturisit pe sine creştină; pentru aceea a fost pusă în închisoare. După ce a fost închisă, s-a dat hotărâre ca să fie tăiaţi cei doi, Gheorghe şi Alexandra. Aflând ea această hotărâre a împăratului, în închisoare s-a rugat lui Dumnezeu şi şi-a dat sufletul.
Iar Apolo, Isachie şi Codrat, fiind din slugile împărătesei Alexandra, şi văzând-o pe ea că a dispreţuit vremelniceasca şi stricăcioasa împărăţie şi pe muncitorul împărat, şi că, crezând în Hristos, a şi murit pentru El, au crezut şi ei în Hristos. Deci, înfăţişându-se cu îndrăznire, au mustrat pe împărat, numindu-l călcător de lege şi sălbatic, şi că nu i-a fost milă de însăşi femeia sa, cu care a făcut copii.
Mâniindu-se împăratul pentru aceasta, a poruncit ca să-i pună la închisoare, şi aceasta făcându-se, gândea el toată noaptea cu ce moarte îi va pierde. Dimineaţa, scoţându-i din temniţă, pentru Codrat a poruncit să fie tăiat, iar Apolo şi Isachie, iarăşi să fie puşi la închisoare şi să fie ucişi cu foamea. După câteva zile, fiind istoviţi de foame, şi-au dat sufletele lor în mâna Domnului.
