21 de ani de la mutarea la cele veșnice a Părintelui Galeriu

de | aug. 10, 2024

Se împlinesc sâmbătă 21 de ani de la mutarea la viața veșnică a preotului Constantin Galeriu, unul dintre cei mai iubiți duhovnici, supranumit „Predicatorul de foc”.

Marți, după Sfânta Liturghie de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, la Biserica „Sfântul Silvestru” din Capitală a avut loc o slujbă de pomenire pentru Sfinția Sa.

21 de ani de la mutarea la cele veșnice a Părintelui Galeriu
Slujba de pomenire a Părintelui Constantin Galeriu, 6 august 2024 Foto credit: Facebook / Biserica Sfântul Silvestru

Despre personalitatea marcantă a Părintelui Galeriu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel afirma: „Părintele nostru este mai aproape de Domnul, în intensitatea de lumină pe care și-a lucrat-o, dându-ne și nouă mărturie și pildă”.

Tinerețea și studiile

Costache Galeri s-a născut în data de 21 noiembrie 1918, în satul Răcătău-Răzeşi, judeţul Bacău, fiind al cincilea copil al lui Neculai și al Elisabetei Galeri.  A studiat la Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman, apoi a urmat Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o în 1942. Lucrarea sa de licență, intitulată  „Îndumnezeirea omului”, a fost coordonată de Nichifor Crainic.

A fost cântăreţ la Biserica Zlătari, unde a și fost hirotonit preot. De asemenea, a fost secretar de redacţie al săptămânalului Ortodoxia, condus de preotul Toma Chiricuţă, un mare predicator bucureştean. În anul 1943 s-a căsătorit  cu Argentina-Cristina Vărgatu, având împreună patru băieți: Narcis, Rodion, Ciprian și Serafim.

A fost numit preot la Podul Văleni, comuna Poenarii Burchii, judeţul Prahova între 1943-1947, apoi a slujit la biserica „Sfântul Vasile” din Ploiești între 1947-1973. Timp de aproape 30 de ani a fost preot paroh la biserica „Sfântul Silvestru” din București.

Persecuțiile comuniștilor

În noiembrie 1949, părintele Galeriu a fost arestat de Securitate și condamnat la trei luni închisoare pentru ascunderea unui lider politic liberal din Prahova. Câțiva ani mai târziu, este din nou arestat, în 6 august 1952. După 60 de luni de muncă forțată  la Canalul Dunăre – Marea Neagră și detenție în mai multe penitenciare, a fost eliberat în 26 octombrie 1953.

Părintele Galeriu  a obţinut titlul de Doctor în Teologie în anul 1973, cu teza „Jertfă şi răscumpărare”. A fost preot spiritual (1973-1974), apoi lector (1974-1977) şi profesor titular (1977-1991) la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. În ianuarie 1990 Patriarhul Teoctist l-a numit Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, funcție pe care a avut-o până la sfârșitul vieţii.

Activitatea social-filantropică

Pe lângă slujire și activitatea academică, Părintele Constantin Galeriu a desfășurat și o amplă lucrare social-filantropică. A fost membru fondator şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Filantropice Medicale „Christiana”, preşedinte al Fundaţiei „Elena Doamna”, preşedinte al Aşezământului „Sfântul Stelian” pentru ocrotirea copiilor străzii, membru fondator şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Delphi” pentru recuperarea bolnavilor psihic.

De asemenea, a fost președinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Naţională UNESCO şi în Consiliul Naţional UNICEF și preşedinte al Editurii „Harisma”.

Diplome și distincții

Pentru bogata sa activitate i s-au acordat numeroase distincții, dintre care amintim: premiul Senatului Universităţii din Bucureşti (1942), premiul revistei Flacăra (1990), titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Ecologice din Bucureşti (1992), Diploma de Onoare a Societăţii Academice „Titu Maiorescu” (1993), Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de ofiţer (2000) și premiul „Ion Petrovici” al Academiei Române pe anul 2001, decernat post-mortem.

Părintele Constantin Galeriu este autorul mai multor lucrări și cărți bisericești: „Război moralei” (1945), „Iubirea dumnezeiască și judecata din urmă” (1959), „Sensul creștin al pocăinței” (1967), „Jertfă și Răscumpărare” (1973), „Preoția ca slujire a cuvântului” (1979), „Maica Domnului povățuitoare” (1982), „Paștele în viziunea ortodoxă” (1989), „Meditații la Tatăl nostru” și la „Fericiri” (1990), „Chipul Mântuitorului în gândirea lui Eminescu” (1991).

A trecut la cele veșnice pe 10 august 2003, înainte de marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, hramul principal al Bisericii „Sfântul Silvestru”, unde a slujit vreme de aproape 30 de ani și unde este înmormântat.

21 de ani de la mutarea la cele veșnice a Părintelui Galeriu
Mormântul Părintelui Constantin Galeriu. Foto credit: Facebook / Biserica Sfântul Silvestru

Citește și:

Foto credit: Biserica „Sfântul Silvestru”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Un secol de la nașterea Arhimandritului Iachint Unciuleac

Un secol de la nașterea Arhimandritului Iachint Unciuleac

Arhimandritul Iachint Unciuleac s-a născut în data de 10  septembrie 1924 în satul Mănăstirea, comuna Dăgâța, județul Iași, primind la botez numele Ioan. La vârsta majoratului a participat la Al Doilea Război Mondial, după care s-a înscris la Școala de Cântăreți...

84 de ani de la martiriul Protopopului Aurel Munteanu

84 de ani de la martiriul Protopopului Aurel Munteanu

Cu 84 de ani în urmă, în 10 septembrie 1940, Părintele Aurel Munteanu, primul protopop al Huedinului, trecea la cele veșnice ucis de un grup de soldați străini adepți ai unei ideologii naționaliste extremiste. Martiriul său s-a datorat faptului că  era recunoscut ca...

5 septembrie este Ziua internaţională a carităţii

5 septembrie este Ziua internaţională a carităţii

Ziua internaţională a carităţii este celebrată în fiecare an în data de 5 septembrie și are ca obiectiv sensibilizarea şi mobilizarea oamenilor, a ONG-urilor şi a altor forţe interesate din întreaga lume pentru a-i ajuta pe alţii, prin voluntariat şi prin activităţi...

Iuliu Hațieganu (n. 14 aprilie 1885 – 4 septembrie 1959)

Iuliu Hațieganu (n. 14 aprilie 1885 – 4 septembrie 1959)

„Medicina este ştiinţa şi conştiinţa încălzite de iubire faţă de oameni” spunea medicul, profesorul și academicianul clujean Iuliu Hațieganu. S-a născut la 14 aprilie 1885 în satul Dârja din comuna Panticeu și a copilărit în comuna Cojocna. A făcut studiile primare în...