21 ianuarie – Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Mc. Neofit; Sf. Mc. Agnia din Roma

1. Sfântul Maxim s-a născut către anul 580 în Constantinopol, într-o familie de neam ales. El a primit învăţătură temeinică de la cei mai de seamă dascăli ai vremii.

De aceea, în anul 610, a fost chemat de împăratul Heraclie (610-641) la curtea sa, unde l-a făcut mare sfetnic al împărăţiei, dar Sfântul nu a rămas multă vreme în această dregătorie, întrucât, ivindu-se o rătăcire nouă şi împăratul căzând şi el în această învăţătură greşită, Sfântul Maxim a lepădat dregătoria sa şi lumea, mergând la o mănăstire din Hrisopole (azi cartierul Üsküdar din Istanbul), s-a făcut călugăr, alegând a fi mai bine ,,lepădat în casa lui Dumnezeu, decât a locui în locaşurile păcătoşilor” (Psalm 83, 11), precum zice psalmistul.

Rătăcirea nouă, numită a monoteliţilor, adică a celor care mărturisesc o singură voinţă şi o singură lucrare în Hristos, se ridica împotriva credinţei celei drepte, care învaţă că Hristos Domnul, deşi este o singură persoană, persoana lui Dumnezeu-Fiul, totuşi are, după întrupare, două firi: cea dumnezeiască şi cea omenească, iar pentru că sunt în El aceste două firi întregi, tot astfel sunt în El două voinţe şi două lucrări, deosebite pentru fiecare fire a Lui, pentru că numai punând la lucru în armonie cele două voinţe şi lucrări, a putut El săvârşi mântuirea noastră, cum arată Scriptura.

Iar rătăcirea aceasta, a monoteliţilor, era susţinută de doi patriarhi: Chir din Alexandria şi Serghie din Constantinopol, care se lăudau în faţa împăraţilor că această nouă învăţătură va câştiga de partea împărăţiei popoarele monofizite (o rătăcire mai veche, care învaţă că în Hristos este numai o singură fire) de la graniţa dinspre perşi şi arabi, şi va întări, astfel, hotarele Imperiului.

Iar în anul 633 a avut loc chiar o învoială scrisă în acest scop, între bizantini şi monofiziţi. De aceea împăraţii au dat o poruncă aspră, oprind să se mai scrie sau să se mai vorbească despre una sau două voinţe şi lucrări în Hristos.

Astfel, împăratul Heraclie a dat hotărârea numită Ecthesis, în anul 638, iar mai apoi împăratul Constans, al II-lea (641-668) pe cea numită Typos, în anul 648. Şi astfel, s-a umplut tot Răsăritul de rătăcire. Cel dintâi care şi-a dat seama de primejdie a fost Sfântul Sofronie († 638), patriarhul Ierusalimului, iar, după moartea lui apărarea Ortodoxiei a fost condusă de Sfântul Maxim.

Aflând, aşadar, că în Apus rătăcirea aceasta nu se întinsese, Sfântul Maxim s-a aprins de râvnă dumnezeiască şi, mergând din Răsărit în Apus, mai întâi în Africa, la Cartagina (641), şi apoi la Roma (646), i-a îndemnat pe cei de acolo ca, strângând multe sinoade de episcopi, să mărturisească dreapta credinţă şi, dând anatemei dogmele rătăcirii monotelite, să osândească şi cele două porunci împărăteşti care opreau mărturisirea adevărului.

Sfântul Maxim spunea: „A tăinui cuvântul adevărului înseamnă a te lepăda de el”. Şi a scris Cuviosul Maxim cuvinte şi cărţi, pline de înţelepte dovediri care adevereau temeiul dreptei credinţe, pe care le-a trimis apoi pretutindeni în lume.

Acestea aflându-le, împăratul Constans al II-lea (641-668) a trimis pe oamenii săi, cu putere ostăşească, în Apus, în anul 653, şi a prins mai întâi pe Sfântul Martin, papa Romei (649-655, pomenit ca Sfânt la 14 aprilie), pe care, judecându-l, l-a surghiunit la Herson, în Crimeea, unde a şi murit, iar peste câteva zile, prinzându-l şi pe Sfântul Maxim împreună cu doi ucenici ai săi, l-a dus la Constantinopol, apoi l-a surghiunit la Vizia, în Tracia (655).

După o nouă judecată, a fost surghiunit la Perberis. Iar la cea din urmă înfăţişare, neprimind a tăinui dreapta credinţă, i s-au tăiat limba şi mâna dreaptă, ca să nu mai poată mărturisi adevărul, nici cu graiul, nici prin scris, şi a fost surghiunit pentru toată viaţa în Lazica, din Caucaz (în Georgia de astăzi).

Şi aşa, aruncat în surghiun la vreme de bătrâneţe, cu limba şi cu mâna tăiate, ca preţ de sânge pentru credinţă, şi rămânând simplu monah până la sfârşitul zilelor sale, Sfântul Maxim s-a mutat la Domnul în 13 august, anul 662, având 82 de ani.

Cuviosul Maxim a fost un mărturisitor şi în războiul cel nevăzut al înnoirii duhovniceşti a omului, prin lupta împotriva patimilor, cu ajutorul harului dumnezeiesc, precum arată scrierile sale din Filocalie.

Prăznuirea sa se face la 21 ianuarie şi 13 august. Mâna sa dreaptă, tăiată pentru apărarea prin scris a dreptei credinţe, se păstrează până astăzi la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos, iar celelalte moaşte ale sale au fost descoperite în anul 2010 în Georgia, acolo unde a murit exilat.

Radio Renasterea
21 ianuarie - Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Mc. Neofit; Sf. Mc. Agnia din Roma
/