22 de ani de slujire neîntreruptă în Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

de | sept. 5, 2016

În 4 septembrie 2016, se sărbătoresc 22 de ani de slujire neîntreruptă la Parohia ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de părinții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, ”Biserica de la Hermes” cum este cunoscută de toți; acest spațiu a fost binecuvântat de Dumnezeu pentru a se zidi aici biserică și nu numai atât, ci suflete în care să vieze Hristos, Fiul  Tatălui, prin lucrarea Duhului  Sfânt. Slujindu-se mai întâi  la demisol, apoi în biserica mare, împreună cu păstorii lor, credincioșii au sfințit locul, au ridicat ziduri albe spre cerul care se sprijină pe cupolele rotunde, străpuns de cruci lucitoare.

Datele sunt importante doar pentru că înseamnă istorie. Le-am amintit pentru a justifica de ce a fost aleasă luna septembrie pentru  a găzdui sărbătoarea parohiei, ziua  fiilor ei. Chiar dacă e departe de hramul din decembrie, ea amintește, pe de-o parte, momentul sfințirii demisolului din 4 septembrie 1994 de către ÎPS Bartolomeu Anania, sărbătoarea fiind stabilită în prima duminică după această dată și, pe de altă parte,  vremea frumoasă de început de toamnă și sfârșit de vacanță înlesnește întâlnirea  unui mare număr de credincioși, familii, rude, prieteni, de aici și de pretutindeni, chemați de glasul locului unde s-au născut sau au crescut, unii, poate împreună cu sfântul lăcaș.

Astfel, duminică, 4 septembrie, a avut loc Sfânta Liturghie, la care a slujit, ca întotdeauna,  un sobor impresionant de preoți, în frunte cu părintele Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, împreună cu numeroși credincioși, veniți la sărbătoare, mulți în veșminte populare, pentru a se ruga pentru pacea sufletelor, pentru pacea acestei biserici și a întregii lumi. După Sfînta  Liturghie și cuvântul  de învățătură ținut de părintele Benedict Vesa, a urmat un parastas pentru toți ctitorii acestui sfânt locaș. După aceea,  a  fost pregătită o mică agapă în curtea bisericii pentru toți credincioșii, cu colăcei și vin; s-au distribuit gratuit iconițe și foaia parohiei ”Troița”, numărul obișnuit din septembrie; cei prezenți au putut admira , de asemenea, o expoziție de icoane pe sticlă realizate de copiii de la  Cercul de pictură al bisericii, fondurile bănești fiind îndreptate spre Așezământul de copii de la Mănăstirea Florești. După Vecernie, a avut loc o agapă la care au participa  membrii Consilului, Comitetului Parohial și ai Corului.

Dumnezeu ne-a dăruit o zi deosebită. Biesrica a fost plină  și soarele împăciuitor de început de toamnă a mângâiat fețele credincioșilor care au participat liniștiți lă slujbă, stând în curtea bisericii și dincolo de gard, la umbra teilor. În lumina blândă de septembrie, a fost o sărbătoare aleasă și ne-am de o slujbă frumoasă, pogorându-se asupra noastră, din iubirea Celui de Sus, multă binecuvântare pentru că, Dumnezeu este iubire și Casa Lui,”Casă de rugăciune se va chema”(Mt., 21, 13), loc unde sufletele  se înalță spre cer, asemenea turlelor bisericii, scăldate în soare.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

PS MACARIE: „Să duceți lumina de la Nicula și celor de acasă”

PS MACARIE: „Să duceți lumina de la Nicula și celor de acasă”

Preasfințitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, i-a îndemnat pe zecile de mii de credincioși prezenți duminică seara la Mănăstirea Nicula, să fie lumină pentru ceilalți și model de creștini adevărați. „Am primit și în această noapte lumină din sfeșnicul de la...

Liturghie Arhierească la Parohia Gălpâia

Liturghie Arhierească la Parohia Gălpâia

Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica a VIII-a după Rusalii, 14 august 2016, la Parohia Gălpâia, după cum ne-a precizat Diac. Ionică Torcoş. La final, Preasfinția Sa a acordat părintelui paroh Mihai Dobocan...