23 august nu este doar zi de comemorare: Multe dintre victimele regimurilor totalitare sunt cinstite ca sfinți

de | aug. 23, 2024

Data de 23 august este, din 2008, Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi nazismului. În România, 23 august a fost declarată Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului prin Legea nr. 198/2011.

Foarte multe victime ale regimurilor totalitare au suferit pentru că au prețuit mai mult credința lor decât viața sau bunăstarea. Drept dovadă, tot mai multe ajung în calendare, după o riguroasă cercetare a sfințeniei lor.

Astfel, data de 23 august este mai mult decât o zi comemorativă pentru creștinii ortodocși. Poate fi o zi de cinstire a sfinților lui Dumnezeu, o zi de invocare a ajutorului lor, o zi de conștientizare a valorii sufletului.

Sfinți români, victime ale totalitarismului

În contextul apropierii Centenarului Patriarhiei Române, Biserica noastră a canonizat anul acesta 16 sfinți care au trăit în secolul 20. Majoritatea au fost victime ale regimului comunist, precum:

  • Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj (1898 – 1961) care a fost închis de comuniști la Aiud și Gherla și a murit ca urmare a tratamentului inuman din închisoare.
  • Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana (1912 – 1951) – a fost arestat inițial la Craiova, apoi închis la Aiud, Pitești, Gherla și la Canal, la Poarta Albă. După lungi suferințe purtate cu demnitate, s-a îmbolnăvit și a fost dus la Sanatoriul din Târgu-Ocna, unde a trecut la cele veșnice.
  • Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea (21 martie 1903 – 18 septembrie 1961) care a murit în închisoarea de la Aiud după aproape trei ani de temniță din cei douăzeci la care fusese condamnat.
  • Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia (1861–1941) care a fost torturat pentru credință în temnițele NKVD-ului și a murit fiind deportat într-un lagăr din Kazan, azi capitala Tatarstanului.

Potrivit Episcopului Iustin al Maramureșului și Sătmarului, sinodalii s-au axat pe canonizarea clericilor în acest context aniversar însă vor urma și persoane laice, precum: intelectuali creștini, oameni de cultură ori femei puternice mărturisitoare.

Sfinți din alte țări, victime ale totalitarismului

  • Sfântul Grigorie Peradze (13 septembrie 1899 – 6 decembrie 1942) a fost omorât în lagărul nazist de la Auschwitz după ce a luat asupra sa vina cuiva care furase pâine.
  • Sfânta Maria din Gatcina (11 februarie 1874 – 17 aprilie 1932) a fost arestată și chinuită de revoluționarii bolșevici, care au declarat că „a murit în spital”, cel mai probabil fiind ucisă.
  • Sfânta Ducesă Elisabeta Feodorovna (1 noiembrie 1864 – 18 iulie 1918) a fost aruncată de comuniști într-o mină părăsită din apropierea orașului Alapaevsk.
  • Sfântul Alexandru Schmorell (16 septembrie 1917 – 13 iulie 1943) a fost decapitat de naziști într-o închisoare din München.
  • Sfânta Maria de Paris (20 decembrie 1891 – 31 martie 1945) a murit în camera de gazare din lagărul nazist de la Ravensbrück.

Comemorările din data de 23 august sunt legate de data semnării la Moscova, în 1939, a Pactului Ribbentrop-Molotov, între URSS şi Germania nazistă.

Foto credit: Basilica.ro / Sorin Ionițe (celulă din Memorialul Închisoarea Pitești)

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Aspazia Oțel Petrescu (9 decembrie 1923 – 23 ianuarie 2018)

Aspazia Oțel Petrescu (9 decembrie 1923 – 23 ianuarie 2018)

Aspazia Oțel Petrescu, „sfânta din închisoare” s-a născut pe data de 9 decembrie 1923, în comuna Cotul Ostriței (Ucraina de astăzi). A fost primul copil din cei doi al învățătorilor Ioan și Maria Oțel. În timp ce studia la Liceul din Bălți după numai un trimestru este...

8 decembrie, Ziua Constituţiei României

8 decembrie, Ziua Constituţiei României

A 8-a zi a lunii decembrie este dedicată Constituţiei României. Constituţia din 1991 a fost prima de după Revoluţia din decembrie 1989 și a fost adoptată, în forma iniţială, în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991. A intrat în vigoare în urma aprobării...

Părintele Mitropolit Andrei își cinstește ocrotitorul spiritual

Părintele Mitropolit Andrei își cinstește ocrotitorul spiritual

Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...

18 noiembrie: Ziua europeană a informării despre antibiotice

18 noiembrie: Ziua europeană a informării despre antibiotice

Ziua europeană a informării despre antibiotice este marcată la data de 18 noiembrie, fiind coordonată de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Disease Prevention and Control – ECDC). Organizarea acestei zile reprezintă o iniţiativă europeană în...