Radio RENAȘTEREA

 LIVE

23 iunie – Sf. Mc. Agripina; Sf. Sfinţit Mc. Aristocle preotul

Sfinții zilei

Sf. Mc. Agripina

Sfânta Muceniță Agripina s-a născut și a crescut în Roma. Și-a păstrat fecioria și a trăit în curăție până când a fost aruncată la chinuri groaznice pentru credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. A pătimit în timpul împăratului roman Valerian (252-260).

În urma multelor chinuri la care a fost supusă, Sfânta Agripina a primit cununa muceniciei. Trupul ei a fost luat de trei creștine, Vasa, Paula și Agatonica care l-au îngropat în Insula Sicilia Italia.

La mormântul ei au avut loc multe vindecări minunate.

Sf. Sfinţit Mc. Aristocle

Sfântul Mucenic Aristocleu a fost preot în orașul Tamasa din insula Cipru. În timpul persecuției împăratului Maximian Galeriu (285-305), s-a ascuns într-o peșteră în munte.

Peste ceva timp a aflat cum erau chinuiți creștinii din orașul Salamina. Atunci, părintele Aristocleu a părăsit peștera în care se ascundea și s-a dus în mijlocul acelora pentru a-i încuraja.

Pe drum s-a oprit la Biserica „Sfântul Apostol Barnaba” de unde a plecat la drum însoțit de doi creștini, Dimitrian diaconul și Atanasie dascălul, care doreau și ei să se afle în mijlocul celor ce pătimeau pentru Domnul nostru Iisus Hristos.

Toți trei au primit moarte martirică în Salamina pentru mărturisirea credinței în Iisus Hristos.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
23 iunie - Sf. Mc. Agripina; Sf. Sfinţit Mc. Aristocle preotul
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Sfinții zilei
14 februarie – Sf. Cuv. Auxentie, Maron şi Avraam

14 februarie – Sf. Cuv. Auxentie, Maron şi Avraam

Sfântul Auxenţiu a trăit în secolul al V-lea, în timpul împăratului Teodosie cel Mic (403-450) şi a fost ostaş în garda acestuia. Într-o zi a schimbat haina strălucitoare a gărzii imperiale cu haina călugărească. La început a trăit într-o stâncă din muntele Oxia (la...

10 februarie – †) Sf. Sfințit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Valentina

10 februarie – †) Sf. Sfințit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Valentina

Sfântul Mucenic Haralambie a trăit în vremea împărăţiei lui Septimiu Sever (193-211) şi s-a făcut vestit cu puterea credinţei sale şi cu râvna în propovăduirea lui Hristos. El era preot al creştinilor din Magnezia, în Asia Mică. În acea vreme era mai-mare al cetăţii...