Radio RENAȘTEREA

 LIVE

23 mai – Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei

Sfinții zilei

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadelor.

Acest sfânt ce poartă numele îngeresc Mihail, fiind dăruit lui Dumnezeu din braţele mamei sale, şi curăţindu-se pe sine cu întregimea vieţii, s-a făcut preot lui Dumnezeu celui preaînalt, şi fiind întărit de Dumnezeu, a stins şi a potolit toată bârfirea şi deşertăciunea hulitorilor de Dumnezeu, astupând gurile cele fără de Dumnezeu ale ereticilor, ce se deschideau împotriva sfintelor icoane. Şi neputând suferi fiara cea cumplită, adică tiranul Leon Armeanul, dumnezeieştile cuvinte ale grăirii sale, deoarece sfântul nu s-a spăimântat de înfricoşările lui nici s-a muiat cu mintea de acelea, ci cu glas slobod striga: „Eu mă închin şi cinstesc dumnezeiasca şi cinstita icoană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi a sfintei Maicii Sale, iar dogma şi porunca ta o scuip şi nu o bag în seamă”.

După aceea, ruşinându-se tiranul şi aprinzându-se de mânie, l-a osândit cu o depărtată izgonire, iar sfântul păzind chipul lui Dumnezeu curat şi neîntinat a fost gonit din loc în loc. Şi aşa săvârşind alegerea cea bună şi împodobindu-se cu îndoite cununi, s-a adăugat către arhierei ca un arhiereu, şi către mucenici ca un mucenic.

Sfinții zilei
Sfinții zilei
23 mai - Sfântul Cuvios Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Sfinții zilei
8 mai – †) Sf. Ap. şi Ev. Ioan Teologul; Sf. Cuv. Arsenie cel Mare

8 mai – †) Sf. Ap. şi Ev. Ioan Teologul; Sf. Cuv. Arsenie cel Mare

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul a fost fiul pescarului Zevedei şi al soţiei lui, Salomi. Pescuind odată la Marea Tiberiadei, a venit Iisus şi, stând pe ţărm, i-a chemat pe cei doi fii ai lui Zevedei, Ioan şi...

6 mai – Sfântul și Dreptul Iov, mult răbdătorul. Sf. Mc. Varvar

6 mai – Sfântul și Dreptul Iov, mult răbdătorul. Sf. Mc. Varvar

Sfântul și Dreptul Iov Sfântul și Dreptul Iov era originar din orașul Idumeea, la sud de Israel, spre Peninsula Arabică. Era din neamul lui Isav, nepotul lui Avraam. Tatăl său se numea Zaret, iar mama Vosora. A trăit cu aproximativ 1925 de ani înainte de Domnul nostru...