Vineri s-au împlinit 230 de ani de la trecerea în veșnicie a celui care a restaurat monahismul românesc în secolul al 18-lea. 

Sfântul Paisie s-a născut în data de 21 decembrie 1722, fiind al unsprezecelea din cei doisprezece copii ai Protoiereului Ioan din Poltava și ai Prezbiterei Irina. A primit la naștere numele de Petru.

Când avea patru ani a rămas orfan de tată, mai târziu a studiat la Academia teologică din Kiev întemeiată de Sf. Ier. Petru Movilă.

La vârsta de 19 ani a fost tuns rasofor cu numele de Platon, la Lavra Pecerska. După o perioadă, în 1745, a venit în Moldova şi s-a stabilit la Schitul Trăisteni din Vrancea. A fost o scurtă perioadă ucenic al Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, lucrând în scritporiul mănăstirii.

În anul 1746, la 24 de ani, a mers în Sfântul Munte Athos pe lângă Mănăstirea Pantocrator, în preajma căreia a locuit în singurătate aproape patru ani.

La un moment dat a fost vizitat de Starețul Vasile de la Poiana Mărului care l-a sfătuit să mai ia doi, trei frați cu el și să nu locuiască singur.

A fost hirotonit ieromonah la vârsta de 36 de ani de către episcopul Grigorie de la Athos. În 1757, frații au construit Schitul Sf. Ilie pe terenul Mănăstirii Pantocrator. Obștea avea 60 de membri și era rânduită după principiile Sfinților Părinți, devenind renumită în Sfântul Munte.

Atitudinea ostilă a turcilor și rivalitatea dintre greci și slavi în Sfântul Munte l-au determinat să se întoarcă în Țările Române cu 64 de frați.

Într-o scrisoare adresată Mitropolitului Gavriil Calimachi al Moldovei, Paisie cerea loc pentru comunitatea lor monahală, scriind că „în toată lumea n-au rămas alte locuri ca să poată cineva a ține mai vârtos viața de obște, fără numai într-aceste blagoslovite țări pe care Dumnezeu le păzește ca să preamărească numele Său cel sfânt”.

Activitatea în Țările române

În anul 1763, Sfântul Paisie și obștea sa au primit prin hrisov domnesc Mănăstirea Dragomirna. În 1775, după un conflict ruso-turc, Bucovina a trecut sub stăpânirea Austriei, fapt care a dus la închiderea multor mănăstiri ortodoxe.

În același an, Starețul Paisie și obștea sa de 350 de părinți și frați s-au mutat la Secu. Ctitoria vornicului Grigore Ureche a primit pe cei 350 de părinți și frați, strămutați de la Dragomirna, în frunte cu Starețul Paisie, la 14 octombrie 1775.

După alți patru ani, domnitorul Constantin Moruzi le-a acordat Mănăstirea Neamț, cea mai veche din Moldova.

Aici obștea a muncit mult pentru gospodărire, filantropie, dar și cultură. Ascultarea și împreuna-lucrare erau principii călăuzitoare, iar comunitatea era foarte diversă cultural, cu frați moldoveni, munteni și transilvăneni, dar și ruteni, bulgari, sârbi, greci și albanezi.

Sf. Paisie a plecat la Domnul în 15 noiembrie 1794, împărtășindu-se cu Sfintele Taine și transmițând pace și binecuvântare întregii obști.

Printre ucenicii săi care au dus tradiția paisiană mai departe se numără : Sf. Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, Cuvioasele Nazaria și Olimpiada de la Văratec, a întemeiat Mănăstirea Horaiţa, dar şi alte aşezăminte monahale în Moldova şi în Muntele Athos, precum şi aşezământul românesc de pe Muntele Tabor.

Sursă foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților