25 de ani de la sfințirea Bisericii „Sfânta Treime” din Baciu, prăznuiți în prezența PS Benedict Bistrițeanul

de | sept. 11, 2021

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 11 septembrie 2021, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfânta Treime” din localitatea clujeană Baciu, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la târnosirea bisericii parohiale și a 83 de ani de la construirea acesteia.

Astfel, de la ora 10:00, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, ieromonahul Grigorie Foltiș, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Dumitru Boca, preotul coslujitor Cristian Dumitru Moldovan, care este și directorul Centrului de Pelerinaje Renașterea, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură.

Scurt istoric   

Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime” din Baciu a fost construită între anii 1937-1938, prin contribuția credincioșilor din zonă. Ca arhitectură, biserica este construită în stil tradițional transilvănean, ca o îmbinare a stilului românesc cu elemente de stil gotic, având un portal lucrat din piatră de Baciu, realizat de meșterii locali.

Locașul de cult a fost târnosit pe 18 august 1996, de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania.

Comunitatea parohială este păstorită de preotul prof. Dumitru Boca, realizator de emisiuni la Radio Renașterea, avându-l alături pe preotul coslujitor Cristian Dumitru Moldovan, directorul Centrului de Pelerinaje Renașterea al Arhiepiscopiei Clujului.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Parohia „Sfânta Treime” Baciu

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Memorialul Bartolomeu Valeriu Anania, la Râmnicu-Vâlcea

Memorialul Bartolomeu Valeriu Anania, la Râmnicu-Vâlcea

Arhiepiscopia Râmnicului în colaborare cu Fundația Culturală „Sfântul Antim Ivireanul” și Forumul Cultural al Râmnicului a organizat ediția a VII-a a „Memorialului Bartolomeu Valeriu Anania”. Evenimentul a avut loc în contextul anului omagial dedicat de Sfântul Sinod...

Precizări privind prezența orelor de religie în școli

Precizări privind prezența orelor de religie în școli

Referitor la critica relansată în spațiul media cu privire la prezența orelor de religie în școli, Patriarhia Română reafirmă următoarele: Constituția României garantează libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult, Curtea...

Liturghie arhierească la Catedrala din Baia Mare

Liturghie arhierească la Catedrala din Baia Mare

Duminică, 12 martie 2017, a Sfântului Grigore Palama, cu începere de la ora 9,30, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de soborul...

[VIDEO] Cum ar fi o lume fără mame?

[VIDEO] Cum ar fi o lume fără mame?

A.S.C.O.R. Cluj urmăreşte să desfăşoare în perioada următoare un nou proiect media. Pentru început a încercat să cerceteze cum cred oamenii că ar fi lumea fără mame?