25 iulie, ziua în care Sfântul Paisie Aghioritul ar fi împlinit vârsta de 100 de ani

de | iul. 25, 2024

Sfântul Paisie Aghioritul ar fi împlinit joi vârsta de 100 de ani. Cuviosul s-a născut în data de 25 iulie 1924 în Farasa, Capadocia (pe teritoriul Turciei din prezent).

A primit la Botez numele Arsenie. La vârsta de 20 de ani s-a înrolat în armată, având responsabilitatea de transmisionist în timpul războiului civil din Grecia.

A intrat în viața monahală în anul 1953 la Mănăstirea Esfigmenu din Sfântul Munte Athos, unde i-a fost atribuită ascultarea la trapeză și apoi la tâmplărie.

După ce a petrecut câteva luni în mănăstire, în data de 27 martie 1954 a fost tuns rasofor, primind numele de Averchie.

Cuviosul a viețuit în mai multe locuri de sihăstrie și mănăstiri din Sfântul Munte Athos, Muntele Sinai și Tesalonic, fiind tuns în monahism la Mănăstirea Filoteu, cu numele de Paisie.

În august 1958 a ajuns la Mănăstirea Stomiu, unde a început rezidirea mănăstirii și unde a stat până în anul 1962, când a devenit pustnic pe Muntele Sinai.

După o perioadă petrecută în Sinai, s-a reîntors în Sfântul Munte Athos, stabilindu-se în Chilia Sfinților Arhangheli.

În iulie 1967, din cauza problemelor de sănătate, s-a stabilit la coliba lui Ipatie Vlahul din Katunakia, pentru  un an de zile.

Doi ani mai târziu, la chemarea Kinotitei, Părintele Paisie s-a mutat la Mănăstirea Stavronikita, pentru a reorganiza viața de obște. După ce a ajutat să intre în rânduială obștea proaspăt înființată, s-a stabilit pentru mai multă liniște la Chilia Cinstitei Cruci, unde a viețuit timp de 11 ani.

A trecut la Domnul în data de 12 iulie 1994, în urma a numeroase suferințe, fiind înmormântat în taină în spatele bisericii Sfântului Arsenie.

Canonizarea Cuviosului Paisie avut loc în data de 13 ianuarie 2015, prin decizia Patriarhiei Ecumenice. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea sa în calendarul ortodox local, în iunie 2015.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

5 septembrie este Ziua internaţională a carităţii

5 septembrie este Ziua internaţională a carităţii

Ziua internaţională a carităţii este celebrată în fiecare an în data de 5 septembrie și are ca obiectiv sensibilizarea şi mobilizarea oamenilor, a ONG-urilor şi a altor forţe interesate din întreaga lume pentru a-i ajuta pe alţii, prin voluntariat şi prin activităţi...

Iuliu Hațieganu (n. 14 aprilie 1885 – 4 septembrie 1959)

Iuliu Hațieganu (n. 14 aprilie 1885 – 4 septembrie 1959)

„Medicina este ştiinţa şi conştiinţa încălzite de iubire faţă de oameni” spunea medicul, profesorul și academicianul clujean Iuliu Hațieganu. S-a născut la 14 aprilie 1885 în satul Dârja din comuna Panticeu și a copilărit în comuna Cojocna. A făcut studiile primare în...

35 de ani de la instituirea Zilei de rugăciune pentru mediu

35 de ani de la instituirea Zilei de rugăciune pentru mediu

Duminică se împlinesc 35 de ani de la instituirea, la începutul Anului Bisericesc, a Zilei de rugăciune pentru mediu în Biserica Ortodoxă, la inițiativa Patriarhul Ecumenic Dimitrios I al Constantinopolului. Patriarhul Ecumenic Dimitrios I a invitat întreaga lume...