Radio RENAȘTEREA

 LIVE

25 mai – A treia aflare a Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

Sfinții zilei

Cinstitul cap al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns din curtea palatului său.

Nu știa de aceasta decât Ioana, soția lui Huza, intendentul (administratorul) lui Irod Antipa, care, după cum arată Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia sa (8: 3), a fost una din femeile mironosițe. Ioana a luat capul proorocului și l-a îngropat în Muntele Eleonului.

După un timp, Inochentie, unul dintre slujitorii de seamă ai lui Irod, și-a cumpărat un loc din Muntele Eleonului, și-a făcut o chilie și s-a retras în ea în chip sihăstresc.

Zidind lângă chilie o bisericuță de piatră, a găsit capul Sfântului Ioan, însă imediat l-a îngropat la loc. Inochentie a murit luând cu sine această taină.

După aproape 300 de ani, în zilele împăratului Constantin cel Mare (306-337), Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat la doi călugări, poruncindu-le să sape locul și să dezgroape cinstitul său cap, aceasta fiind prima aflare a lui.

Pe când călugării se întorceau cu capul proorocului într-un sac, s-au întâlnit cu un olar și i-au dat acestuia să ducă sacul.

Pentru această stare de lenevire a celor doi călugări, Sfântul Ioan a îndemnat pe olar să fugă cu sac cu tot.

Ajungând în propria casă, olarul a văzut că se învrednicea de multe binefaceri și știind că acest lucru se datorează prezenței capului Sfântului Ioan Botezătorul, a început să îl cinstească împreună cu familia sa.

Simțind că i se apropie sfârșitul, olarul a pus capul proorocului într-o raclă și l-a dăruit surorii sale, sfătuind-o să-l cinstească și să nu-l deschidă până când însuși sfântul îi va porunci.

În acest fel, racla a ajuns din mână în mână în grija unui monah pe nume Eustatiu.

Acesta trăia într-o peșteră din apropierea orașului Emesa din Siria. Deși monahul Eustatiu era arian, la peștera lui se făceau minuni, datorită sfântului cap. Eustatiu a fost izgonit din peșteră și trimis în exil.

În peștera lui au intrat ulterior niște monahi credincioși, care mai târziu au zidit în apropiere o mănăstire.

În anul 452, arhimandritul Marcel, starețul acelei mănăstiri, a aflat capul sfântului în chip minunat, văzând foc mare la peștera de lângă orașul Emesa în timpul cântării psalmilor, aceasta fiind cea de-a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul Domnului.

În anul 850, cinstitul cap a fost aflat pentru a treia oară în chip minunat, patriarhul Ignatie ducându-l în Constantinopol, unde a fost așezat într-un loc sfințit. El a fost aflat a treia oară când a ieșit din pământ la Comane.

Sfinții zilei
Sfinții zilei
25 mai - A treia aflare a Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Sfinții zilei
10 mai – Sf. Ap. Simon Zilotul

10 mai – Sf. Ap. Simon Zilotul

Sf. Ap. Simon Zilotul – Acest sfânt Apostol era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Când Simon a avut nunta cea legiuită, a fost chemat şi Iisus cu ucenicii acolo,...

8 mai – †) Sf. Ap. şi Ev. Ioan Teologul; Sf. Cuv. Arsenie cel Mare

8 mai – †) Sf. Ap. şi Ev. Ioan Teologul; Sf. Cuv. Arsenie cel Mare

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul a fost fiul pescarului Zevedei şi al soţiei lui, Salomi. Pescuind odată la Marea Tiberiadei, a venit Iisus şi, stând pe ţărm, i-a chemat pe cei doi fii ai lui Zevedei, Ioan şi...

6 mai – Sfântul și Dreptul Iov, mult răbdătorul. Sf. Mc. Varvar

6 mai – Sfântul și Dreptul Iov, mult răbdătorul. Sf. Mc. Varvar

Sfântul și Dreptul Iov Sfântul și Dreptul Iov era originar din orașul Idumeea, la sud de Israel, spre Peninsula Arabică. Era din neamul lui Isav, nepotul lui Avraam. Tatăl său se numea Zaret, iar mama Vosora. A trăit cu aproximativ 1925 de ani înainte de Domnul nostru...