Radio RENAȘTEREA

 LIVE

27 de ani de lumină pe calea undelor – Radio Renașterea, acasă la creștini

de | mai 1, 2026

La 1 mai 2026, Radio Renașterea împlinește 27 de ani de emisie, marcând aproape trei decenii de slujire prin cuvânt, credință și cultură, în folosul sufletesc al ascultătorilor săi.

Înființat în anul 1999, la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, postul de radio al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului s-a născut din convingerea că, „pe calea undelor, cuvântul Evangheliei poate coborî de pe amvoane și pătrunde în suflete și conștiințe”, devenind, în timp, un reper al misiunii media ortodoxe din România.

De la prima emisie, difuzată la 1 mai 1999, Radio Renașterea și-a asumat o misiune clară: aceea de a aduce în peisajul radiofonic românesc lumina spiritualității creștine, printr-o ofertă editorială bogată și echilibrată, adresată tuturor generațiilor.

Sub binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, radioul și-a continuat misiunea, consolidându-și rolul de spațiu al dialogului dintre credință și cultură, dintre Biserică și societate, dintre valorile Evangheliei și sensibilitățile omului contemporan.

Astăzi, ascultătorii Radio Renașterea pot urmări zilnic transmisiuni liturgice din Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, emisiuni religioase, programe culturale și muzicale, rubrici informative, dezbateri, interviuri, emisiuni dedicate satului românesc, tinerilor, familiei, educației și vieții sociale, toate construite în jurul unei chemări simple și profunde: a aduce cuvânt de folos minții și sufletului.

Începând cu anul 2004, radioul poate fi ascultat și online, prin intermediul site-ului oficial, iar din 2005 emite și la Bistrița, extinzându-și astfel aria de acoperire. Din 2018, glasul Radio Renașterea se aude și în zona Huedinului, întărind legătura cu și mai mulți credincioși și ascultători din cuprinsul eparhiei.

Dincolo de frecvențe și de tehnologia care poartă sunetul, adevărata putere a acestui radio stă în oamenii care l-au zidit și îl slujesc zi de zi — ierarhi, preoți, jurnaliști, realizatori, tehnicieni, colaboratori și invitați — dar mai ales în comunitatea ascultătorilor care, vreme de 27 de ani, au făcut din Radio Renașterea un adevărat acasă la creștini.

La ceas aniversar, familia Radio Renașterea aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru darul acestor ani, recunoștință ctitorilor și binefăcătorilor săi, respect tuturor celor care au contribuit la această lucrare și un gând de profundă mulțumire ascultătorilor, cei care au rămas, de-a lungul timpului, inima vie a acestui post de radio.

La mulți ani, Radio Renașterea!
Întru mulți și binecuvântați ani, acasă la creștini!

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Gherla | 2026

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Gherla | 2026

Marți, 12 mai 2026, clericii din Protopopiatul Ortodox Gherla s-au reunit în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Conferința a fost precedată de săvârșirea unui Tedeum, în Paraclisul „Sfântul Ioan Botezătorul” din proximitatea sediului protoieriei, în prezența...