28.908 lei adunați în urma campaniei: „Dăruiește o tabletă pentru o șansă la educație!”, inițiată de Arhiepiscopia Clujului | Comunicat de presă

de | iun. 12, 2020

În urma campaniei „Dăruiește o tabletă pentru o șansă la educație!”, lansată în data de 4 mai 2020, de către Arhiepiscopia Clujului, pentru sprijinirea elevilor defavorizați, care nu au un minim necesar pentru a-și continua pregătirea școlară de acasă, s-a adunat suma de 28.908 lei.

Cu acești bani vor fi cumpărate 54 de tablete electronice pentru copiii din mediile defavorizate ale Arhiepiscopiei și vor fi donate Inspectoratelor Școlare din județele Cluj și Bistrița-Năsăud, care le vor oferi, prin școli, elevilor care au mai multă nevoie de acest sprijin.

La încheierea acestei campanii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI adresează mulțumiri donatorilor, mass-mediei și tuturor celor care au susținut această idee generoasă, atât în numele Arhiepiscopiei Clujului, cât mai ales în numele elevilor care se vor bucura de posibilitatea de învăța pe mai departe, având convingerea că o binefacere se poate întoarce oricând asupra binefăcătorului, chiar și aici pe pământ.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului

Pr. Bogdan Ivanov

Foto credit: europafm.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Colinde, colinde… din inimă pentru aproapele

Colinde, colinde… din inimă pentru aproapele

Miercuri 28 Noiembrie 2018, a avut loc un minunat concert de colinde la Sala Centrului Cultural ,,Arta” din Municipiul Dej. Sala s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru numărul foarte mare de persoane, care au venit să asculte frumoasele colinde, dar și să sprijine un...

Reportaj: Trenul Unirii, arc peste timp 1918-2018

Reportaj: Trenul Unirii, arc peste timp 1918-2018

Centenarul de la realizarea Marii Uniri a fost sărbătorit în Protopopiatul Ortodox Român Huedin prin numeroase manifestări de suflet. Unul dintre proiectele de amploare, pornit de la un grup de intelectuali, a fost reconstituirea „Trenului Unirii”, ca un arc peste...