Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru– au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Iason era din Tars (Cilicia – Asia Mică), ajungând mai târziu episcop aici, iar Sosipatru era din Ahaia (Grecia) şi a ajuns episcop în Iconia (Asia Mică). Au zidit o biserică în insula Corfu în cinstea Sfântului Mucenic Ştefan. Au fost închişi de către guvernatorul insulei, Querculin, împreună cu şapte tâlhari care au trecut la creştinism suferind, în cele din urmă, moarte martirică în cazanul cu smoală. Fiind supuşi supliciilor, Sfinţii Iason şi Sosoipatru, au suferit pentru Hristos şi au oferit un exemplu pentru Cherchira, fiica chinuitorului lor care a trecut la creştinism şi apoi a suferit moarte martirică.
Sfinţii Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dadas– În timpul persecuţiei împăratului Diocleţian, Martirologiile pomenesc şi numele a trei mărturisitori ai lui Hristos dintr-un sat de lângă Durostorum, capitala provinciei Moesia Inferior. Aceştia erau: Maximus (Maxim), Quintilianus (Cvintilian) şi Dadas (Dada), originari din satul Ozovia (Ozobia). Primii doi aveau nume romane, iar ultimul purta un nume dac, semn că ei aparţineau populaţiei din acel sat. Maxim, era citeţ sau lector, deci un cleric de grad inferior care citea din Sfânta Scriptură la anumite slujbe. Din sinaxarul zilei de 28 aprilie, ziua pătimirii lor, aflăm că au fost pârâţi de cineva că sunt creştini. Din ordinul guvernatorilor provinciei Moesia Inferior – Tavrinius şi Gavinius – au fost arestaţi, legaţi în lanţuri şi duşi în cetatea Durostorum. Cei doi dregători le-au propus să se lepede de credinţa în Iisus Hristos şi să aducă jertfe „mamei zeilor”, făgăduindu-le chiar că îi vor face preoţi la un templu păgân închinat acesteia. Au refuzat toţi trei şi au rostit chiar cuvinte jignitoare la adresa acelor dregători şi a zeilor la care se închinau. De pildă, Maxim spunea, între altele: „Hristos este împăratul cerurilor, Care poartă de grijă de toată făptura şi ţine în palmă toate câte sunt, iar noi nu ne vom închina niciodată la idoli făcuţi de oameni”. În faţa acestui refuz, dregătorii au poruncit să fie aruncaţi în închisoare. Acolo, „prin îngerească arătare se întărea mărturisirea lor, lăudând pe Dumnezeu”. Acelaşi sinaxar înfăţişează suferinţele pe care le-au îndurat pentru statornicia lor în credinţa creştină: „Deci, Sfinţi daco-români şi români scoţându-i din temniţă, i-au dezbrăcat de hainele lor şi legându-i, i-au întins pe pământ şi i-au bătut foarte cumplit, după care i-au aruncat din nou în închisoare. Văzând că nu primesc nici într-un chip să aducă jertfe şi să se închine zeilor, au fost duşi în satul lor, în Ozovia, unde li sa tăiat capul. Pătimirea lor s-a petrecut într-o zi de 28 aprilie, probabil în anul 304.
