30 august – Sfântul Ierarh Alexandru

Sfântul Alexandru s-a născut în anul 239 în Calabria, din părinţi creştini, Gheorghe şi Vriena. De tânăr a vieţuit în pustnicie, nevoindu-se în rugăciuni şi posturi şi suferind multe de la păgâni în acele vremuri de prigoană. După o vreme a mers în Grecia, împreună cu doi ucenici, Vitalie şi Nichifor, iar de acolo la Bizanţ, unde păstorea Sfântul Mitrofan (306-325).

Acesta, neputând îndeplini slujirea sa din pricina bătrâneţii, l-a hirotonit pe Alexandru horepiscop în anul 314, spre a-l ajuta în îndeplinirea sarcinilor arhiereşti. Când s-a adunat la Niceea întâiul Sinod Ecumenic, în anul 325, din porunca Sfântului împărat Constantin cel Mare (306-337), arhiepiscopul Mitrofan, neputând să se ducă la acel sobor, din pricina bătrâneţii şi a slăbiciunii trupeşti, a trimis pe acest Alexandru, apărător al dreptei credinţe.

El, şezând în sobor în locul arhiepiscopului său, s-a luptat mult prin cuvânt pentru dreapta credinţă împotriva răucredinciosului Arie. După încheierea Sinodului, Alexandru întorcându-se din Niceea în Constantinopol, îngerul Domnului s-a arătat fericitului Mitrofan, spunându-i: ,,După zece zile îţi vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău, Alexandru, slujitorul tău”.

Deci, a venit şi dreptcredinciosul împărat, marele Constantin, împreună cu alţi părinţi, ca să cerceteze pe Sfântul Mitrofan, care era bolnav şi zăcea pe patul morţii. Când l-a întrebat pe cine îl va binecuvânta să primească scaunul arhieresc după mutarea sa, Sfântul Mitrofan a răspuns: ,,Domnul mi-a descoperit că după mine va lua scaunul arhieresc Alexandru, împreună-slujitorul meu, cel vrednic de adevărata alegere şi de harul Duhului Sfânt”. Aşa s-a şi întâmplat.

Ducându-se Sfântul Mitrofan la Domnul, a fost pus, ca al doilea ierarh al Constantinopolului, Alexandru. El a păstorit bine turma cea cuvântătoare a lui Hristos şi aducea la dreapta credinţă pe eretici şi pe păgâni, pentru că nu numai cu arienii avea mare luptă, dar şi cu filosofii păgâni.

Unii dintre aceşti filosofi, îndrăznind, se apropiau de împărat şi îl certau, că a lepădat credinţa cea veche părintească, a lepădat legile romane şi a primit o credinţă şi o lege nouă, care va fi, ziceau ei, nu spre întărire, ci spre risipirea împărăţiei. Ei rugau pe împărat să le poruncească să întrebe de credinţă pe Alexandru, episcopul lui; deci, împăratul a poruncit să se facă întrebare înaintea poporului. Alexandru, arhiereul lui Dumnezeu, fiind plin de Duhul Sfânt, a încuviinţat aceasta.

Ducându-se mulţi filosofi şi voind toţi să se întrebe cu episcopul creştin, Sfântul Alexandru i-a rugat să aleagă pe unul dintre ei mai înţelept şi bun cuvântător şi să-l pună înaintea sa la întrebare, iar ceilalţi să asculte. Şi ei au ales pe unul şi l-au pus înaintea arhiereului, iar ei singuri s-au pregătit să asculte cu luare aminte.

Începând Sfântul Alexandru, a zis către filosof: ,,În numele Domnului meu Iisus Hristos, îţi poruncesc să taci!” Şi îndată i s-a legat limba filosofului şi a rămas mut, neputând zice nimic.

Văzând aceasta, adunarea filosofilor s-a înfricoşat şi s-a ruşinat. Deci, unii dintre ei au fugit de ruşine, iar alţii au crezut în Hristos.

Filosoful cel amuţit, văzând prin ameninţare rătăcirea sa, iar credinţa creştină arătându-i-se a fi dreaptă nu prin cuvinte meşteşugite, ci prin putere dumnezeiască, a căzut la picioarele arhiereului şi i s-a dezlegat limba din amuţire, şi cu mare glas a început a slăvi pe Hristos şi s-a botezat împreună cu ceilalţi prieteni ai săi. Atunci s-a făcut bucurie împăratului şi tuturor credincioşilor, încât Dumnezeu, Care a dăruit atâta putere minunată plăcutului său, era slăvit de toţi.

Trecând câţiva ani de la întâiul Sinod Ecumenic şi fiind chemat la Constantinopol ereticul Arie, a amăgit cu vicleşug pe dreptcredinciosul împărat Constantin, când l-a întrebat de crede aşa cum Sfinţii Părinţi au întărit în Sinodul din Niceea.

Iar el, având în sân o hârtie unde era scrisă credinţa eretică, îşi lovea cu dreapta pieptul, zicând: ,,Aşa cred”, ca şi cum se învoia cu credinţa cea întărită în Niceea, dar în gând zicea: ,,Aşa cred, precum am scris cu mâna mea, şi cum am în sânul meu”. Jurându-se înaintea împăratului că aşa crede, şi împăratul neştiind vicleşugul aceluia, a crezut cuvintele lui cele meşteşugite.

De aceea, l-a trimis la Preasfinţitul Alexandru, poruncindu-i să primească pe Arie întru împărtăşirea bisericească. Ziua de Duminică a fost rânduită ca să intre Arie în biserică spre împărtăşire. Sfântul Alexandru însă se îndoia a-l primi, ca pe un începător de eresuri. Fiind sâmbăta spre Duminică, în acea noapte arhiereul lui Dumnezeu, Alexandru, a stăruit la rugăciune înaintea sfântului altar şi cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu ca îndată să-i ia sufletul din trup, ca să nu vadă ziua aceea, în care Arie avea să se apropie şi să ia împărtăşirea cu Sfintele Taine.

Dar Dumnezeu, milostivindu-se spre Biserica Sa, a hotărât să piardă pe Arie de pe pământul celor vii.

Sfântul rugându-se astfel lui Dumnezeu, după ce s-a făcut ziuă, s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a văzut pe Arie că venea, cu multă mândrie, de la palatul împărătesc la biserică, înconjurat de boierii care erau de eresul lui şi de o mulţime de oameni înarmaţi.

Apropiindu-se de locul ce se numea ,,Forul lui Constantin”, a căzut frică asupra lui din mustrarea conştiinţei şi, de frică, i-a venit nevoia cea trupească; deci, a aflat o latrină publică, în care, intrând el, a fost lovit cu o durere cumplită la cele dinăuntru şi a crăpat în două ca şi Iuda, ieşind din el măruntaiele. Astfel a pierit cu ticăloşie, lepădându-şi sufletul cu amar.

Atunci îndată s-a înştiinţat toată cetatea de cumplita moarte neaşteptată a ereticului Arie. Deci, ereticii s-au ruşinat, iar dreptcredincioşii s-au bucurat, că Hristos, adevăratul Dumnezeu, este răzbunător asupra hulitorilor. Preasfinţitul arhiepiscop Alexandru, auzind de aceasta, a dat mulţumire lui Dumnezeu, Cel ce S-a milostivit spre Biserica Sa.

Apoi, bine cârmuind Biserica lui Hristos ani îndestulaţi, a ajuns la adânci bătrâneţi; iar când a fost aproape de sfârşit, credincioşii au înconjurat patul păstorului lor şi-l întrebau: ,,Părinte, cui ne laşi pe noi, fiii tăi? Pe cine vei pune în locul tău, care, mergând pe urmele tale, ar putea să îndrepte bine Biserica?”.

Iar el, arătând spre cei doi clerici care stăteau aproape, spre preotul Pavel şi spre diaconul Macedonie, a zis: ,,De voiţi să aveţi păstor învăţător şi strălucit prin fapte bune, alegeţi-l pe Pavel; iar de voiţi să-l aveţi numai frumos la faţă şi cu podoaba din afară cinstit, atunci alegeţi-vă pe Macedonie!” Acestea zicând, marele arhiereu Alexandru şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, în anul 337, având de la naşterea sa 98 de ani.

30 august – Sfântul Ierarh Alexandru
Sfinții zilei

 
Play/Pause Episode
00:00 / 1:52
Rewind 30 Seconds
1X