30 de ani de la înființarea parohiei clujene „Naşterea Domnului”, sărbătoriți duminică

de | sept. 6, 2020

Duminică, 6 septembrie 2020, parohia „Naşterea Domnului” din cartierul clujean Gheorgheni și-a serbat hramul de vară, care a marcat anul acesta  împlinirea a 10 ani de la sfinţirea bisericii şi 30 de ani de existenţă a comunităţii parohiale.

De la ora 10:00, în biserica parohială, în sobor de preoţi, a fost oficiată Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte pr. paroh Cornel-Gheorghe Coprean, pr. slujitor Ciprian Călin Taloş, preoţii pensionari ai parohiei, de la parohiile învecinate şi alţi preoţi invitaţi.

„Invitatul special a fost pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă şi director al Seminarului Teologic Ortodox din oraș. Părintele a rostit un cuvânt de învăţătură, aplicat la noile realităţi cotidiene pe care le trăim, plecând de la pericopa evanghelică a Duminicii, pilda lucrătorilor răi”, a precizat părintele paroh Cornel Coprean.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezenţa a sute de credincioşi îmbrăcaţi majoritatea în straie populare, cărora li s-a oferit din partea parohiei produse de panificaţie, iconiţe şi foaia parohială „Troiţa”.

Răspunsurile la strană au fost date de corul parohiei, condus de doamna preoteasă Petronela Taloş, iar imnul Axion a fost interpretat de grupul coral de copii al parohiei. La final a fost săvârşită slujba parastasului pentru pr. Dorel Man, fost slujitor al altarului, şi pentru toţi credincioşii comunităţii parohiale trecuţi la cele veşnice.

Hramul de vară al parohiei clujene „Naşterea Domnului”, serbat anual în prima duminică după data de 4 septembrie, marchează momentul sfinţirii demisolului bisericii de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu la 4 septembrie 1994, dar şi sfinţirea bisericii, săvârşită de Preasfințitul Irineu, la 5 septembrie 2010.

Evenimentele prilejuite de sărbătoarea hramului de vară s-au desfăşurat cu respectarea îndrumărilor bisericeşti şi a regulilor impuse de autorităţi pentru a preveni şi limita răspândirea noului virus.

Parohia „Naşterea Domnului” din Cluj-Napoca, situată pe strada Rășinari, la intersecția cu strada Albac, a luat ființă pe 16 martie 1990, prin desprinderea din parohia „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”. Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost pusă în luna decembrie 1990, iar în toamna anului 1993 a început construcția acesteia, sub coordonarea preotului Nicolae Buda.

Între anii 2007-2009, lăcașul de cult a fost pictat în tehnica frescă, de pictorul pr. Damian Tuluc și ucenicii săi. Biserica a fost sfințită pe 5 septembrie 2010, de Înaltpreasfințitul Irineu Pop, Arhiepiscopul Alba Iuliei, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

În prezent, parohia este păstorită de preotul paroh Cornel-Gheorghe Coprean, alături pe preotul slujitor Ciprian Călin Taloș.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghia Darurilor în Parohia Sângeorz-Băi III

Liturghia Darurilor în Parohia Sângeorz-Băi III

Vineri, 12 aprilie 2024, de la ora 16:00, la Biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sângeorz-Băi (Parohia Sângeorz-Băi III), județul Bistrița-Năsăud, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul,...