30 de ani de slujire arhierească şi o carte de sărbătoare

S-au împlinit (n.r. la 25 februarie 2020) 30 de ani de când Mitropolitul Andrei al Clujului era înscăunat ca Arhiepiscop de Alba Iulia. Ani de bucurii duhovniceşti pentru credincioşii din Capitala reîntregirii, acolo unde Arhiepiscopul Andrei a sădit cu mare drag credinţa în sufletul oamenilor, misiunea Înaltpreasfinţiei sale fiind aceea de a aduce lumea pe calea credinţei, imediat după Revoluţie, în anul 1990, atunci când a fost înscăunat.

Acum, după 30 de ani de arhierie, din care 9 ani ca Mitropolit al Clujului, putem vorbi despre misiunea arhierească ce a adus, prin cuvintele blândului nostru păstor, mângâiere în sufletele deznădăjduite, dornice de a cunoaşte Calea Adevărului.


Lansarea cărții „Crăciunul și Paștile aduc bucuriile”, cu prilejul aniversării a 30 de ani de la hirotonia întru arhiereu a Mitropolitului Andrei


Nu mai puţin de 61 de pastorale sunt adunate într-un volum de sărbătoare „Crăciunul şi Paştile aduc bucuriile”, apărut la Editura Renaşterea. Bucuria prilejuită de cele două praznice mari este întregită în bisericile străbune prin prezentarea la amvon, de către preot, a Pastoralei.  „Bucuriile pe care am dorit să le provocăm în sufle­tele credincioşilor, cu prilejul sărbătorilor, sunt nişte bu­curii sfinte” , declară Mitropolitul Andrei.

Încă din copilărie ascultam cu mare atenţie momentul solemn în care preotul ieşea în mână cu Crucea şi Pastorala, prin care ascultam Cuvântul arhiereului. Nu erau atâtea mijloace moderne ca azi şi singurul mod în care puteam auzi cuvântul ierarhului era în biserică, cu prilejul celor două sărbători. Pastoralele de azi sunt o continuitate a propovăduirii Sfinţilor Apostoli, savârşite nu doar prin grai direct, ci şi prin trimiterea de epis­tole comunităţilor.

„Predicile Părintelui nostru Mitropolit sunt întotdeauna concise, la obiect, cu substanţă, rostite în grai simplu, cu ton cald, părintesc, mereu viu, spontan şi expresiv. Remarcăm teme bine alese şi actuale, care întăresc credinţa şi inspiră nădejde, dragoste şi bucurie; surse bibliografice adecvate; metode pedagogice de expunere; un limbaj duhovnicesc, însoţit de un stil ales şi plăcut”, spune în prefaţă pr. prof. Vasile Gordon.

Primele pastorale ce ni se înfăţişează în volum sunt cele de la Naşterea Domnului, aşa cum este firesc, pentru că mai întâi a fost naşterea pentru a primi mai apoi prin prin răstignirea pe Cruce şi moarte, Învierea. Crăciunul este văzut de către Mitropolitul Andrei ca o sărbătoare a bucuriei: „Toţi, mici şi mari, tresăltăm de fericire, dar mai ales ales cei mici, căci nimeni nu poate trăi mai grav decât copiii bucuria Crăciunului… Cred că nimeni nu-şi poate închipui un Crăciun fără copii, după cum şi copilăria fără Crăciun ar fi o grădi­na fără flori şi fără cântece”.

Mulţi dintre noi alergăm după vitrinele pline de ghirlande colorate, uitând să căutăm în străfundul sufletului nostru, unde să descoperim sărbătoarea renaşterii morale: „Crăciunul trebuie să însemne pentru noi toţi un prilej de verificare lăuntrică a creştinătăţii noastre. Ieslea din Bethleeem trebuie să ne pună pe gânduri asupra stării triste în care ne găsim din punct de vedere sufletesc” afirmă mitropolitul Andrei.

Câţi dintre noi renunţă azi la plăcerile imediate pentru a se apropia cu sufletul curat de ieslea sfântă? „Crăciunul este sărbătoarea renaşterii noastre la o viaţă nouă în Hristos şi cu Hristos. Fără aceasta Crăciu­nul n-are niciun înţeles. A te lepăda de omul păcatului ca de o haină zdrenţuită şi murdară, a nu mai fi omul trist şi posomorât de dinainte, a permite ca în ieslea su­fletului tău să se nască Hristos, a trăi apoi după Evan­ghelia lui Hristos – acesta este Crăciunul”, se arată în pastorala mitropolitului.

Gândurile din pastoralele de acum 30 de ani, când timpurile postrevoluţionare erau tulburi, după o perioadă când era interzis să ne apropiem prea mult de biserică, sunt şi azi actuale şi parcă mult mai accentuate înspre rău, odată cu pericolul secularizării, de care vorbeşte mereu Mitropolitul Andrei în predicile sfinţiei sale: „Vremurile pe care le trăim sunt foarte nestatornice…”.

Tradiţia nu lipseşte din pastoralele Mitropolitului care vorbeşte despre frumuseţea colindelor: „oricât de simple şi de naive ni s-ar părea colindele şi datinile noastre, trebuie să recunoaştem faptul că de două mii de ani ele ne-au crescut şi ne-au păzit să nu pierim. În preajma acestor clipe de cântec şi de lumină ne saltă inimile în jurul Pomului de Crăciun şi vedem dimpreună cu copiii nevinovaţi cum se deschid porţile cerului şi îngerii coboară „cu flori de măr în mână”, iar sufletele noastre urcă pe treptele scării „de mătase” pe care S-a coborât la noi”.

Pomul de Crăciun substituie pomul vieţii, cel care este mereu prezent în riturile din lumea străină. Dorind mântuirea noastră şi apropierea de colţul de rai mult visat, Mitropolitul Andrei vorbeşte mereu despre bucuria întâlnirii cu Hristos la Sfânta Liturghie: „o viaţă creştinească normală presupune participa­rea în fiecare duminică şi sărbătoare la Liturghie. Pentru că, prin aceasta, nu numai că-I mulţumeşti lui Dumne­zeu, dar îţi şi mărturiseşti apartenenţa la Biserică, la o spiritualitate bimilenară”.

Astăzi, când auzim de multe ori de biserica de acasă poate ar trebui să luăm aminte la cuvintele Mitropolitului care ne invită să fim părtaşi la bucuria Liturghiei în sfintele biserici altarul fiind singurul loc unde Hristos coboară în mijlocul nostru prin Taina Euharistiei şi, dacă El ne-a dăruit veşnicia prin venirea pe lume, întrebarea este ce dar îi facem noi? „Crăciunul este sărbătoarea darurilor. Cei mari le fac cadouri celor mici. Cei mici le răspund cu iubire celor mari. N-are atât de mare importanţă valoarea în bani a cadoului, ci important este mesajul pe care-l transmite…Darul izvorăşte din dragoste şi este purtător de dra­goste. Dragostea nu este o problemă de vârstă, ci una de suflet. Dragostea este mare, dacă sufletul omului este mare” afirmă mitropolitul Andrei Andreicuţ.

Ce frumos spune Mitropolitul Andrei despre importanţa educării prin respect pentru credinţă şi tradiţie, pentru neam şi pentru ţară: „Copiii şi tinerii bine educaţi devin cu vârsta tot mai înţelepţi…Un tânăr bine educat este de mare preţ şi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor. Când vezi un copil bine crescut ţi se bucură sufletul”.

„Suferinţa este o realitate pentru toţi”, spunea ierarhul la prima Pastorală după înscăunare, ce  a fost emisă la Învierea Domnului, în anul 1990, la Alba Iulia, imediat după recâştigarea libertăţii. Ne imaginăm câtă emoţie a fost în Catedrala Reîntregirii Neamului în acele momente, la prima sărbătoare liberă şi întâlnirea pentru prima dată cu ierarhul.

Despre conştiinţă şi despre valorile morale, despre voinţă, înţelepciune şi raţiune, despre inimă şi puterea de a vorbi scrie Mitropolitul în pastoralele sale, în care îndemnul este de a fi buni creştini şi de a renunţa, pe cât posibil, la goana după bunuri materiale şi de a alerga spre întâlnirea cu veşnicia: „În sufletele binecuvântaţilor noştri înaintaşi, focul credinţei în Învierea Domnului ardea cu putere. Acest foc le încălzea şi lumina întreaga lor fiinţă. Viaţa lor era deosebită, fiind curată şi sfântă: iar gândirea şi vorbi­rea se deosebea de multe ori de cea pe care o avem noi”.

Odată părăsită corabia cârmuită de Dumnezeu ne îndreptăm spre moarte: „Moartea este consecinţa… Aşadar moartea este consecinţa separării de Dumnezeu, a îndepărtării de Dumnezeu. Ea a apărut pentru că omul L-a pierdut pe Dumnezeu, s-a întors de către Dumnezeu, a încercat să dobândească prin propriile sale mijloace cunoştinţele pe care nu le putea obţine de cât cu ajutorul lui Dumnezeu. în loc de a trăi în strân­să legătură cu Dumnezeu, şi prin El cu semenii, omul a ales egocentrismul, autonomia şi implicit moartea Omul, întorcându-se de către Dumnezeu şi începând sa contemple spaţiile infinite ce-L înconjurau, Dumnezeu unica sursă a vieţii, a dispărut din ochii lui şi nu i-a ră­mas altă alternativă decât moartea.” Să păşim mereu în lumină, ne îndeamnă Mitropolitul Andrei, şi să ne rugăm la icoana sfinţilor, care este fereastră spre raiul Învierii.

Cât adevăr în cuvintele veşnicia născută la sat s-a mutat şi la oraş, pentru că observăm, în ultimul timp, că din ce în ce mai mulţi orăşeni se îndreaptă spre biserică, aducând odată cu ei, din vatra satului, şi tradiţiile străbunilor.

Merită menţionat şi cuvântul pastoral citit în biserici, în 4 februarie 2001, legat de importanţa bisericii şi a apropierii credincioşilor de aceasta şi nu de a sta ca simpli spectatori: „De cântat nu cântă, de spovedit nu se spovedesc. De împărtăşit, nu se împărtăşesc”. Arhiepiscopul spune că trebuiesc reactivate organele parohiale, Con­siliul Parohial şi Comitetul Parohial: “bărbaţii şi femeile din aceste organisme trebuiesc în­văţaţi doctrina Bisericii şi trebuiesc antrenaţi în acţiuni de catehizaţie şi de filantropie. De ce să fie în stare mai bine credincioşii altor culte, să-şi expună doctrina lor greşită, de­cât credincioşii noştri? Epitropii şi consilie­rii parohiali trebuie să ştie că primul lor rol nu-i acela de a număra banii ce s-au adunat la disc, ci de a-l sprijini pe preot să-i aducă pe oameni la Dumnezeu”. Părintele Mitropolit vorbeşte şi despre antrenarea tinerilor în viaţa parohială, pregătirea pentru Taina sfintei cununii, botezul copiilor, citirea pomelnicilor în taină şi nu cu glas tare.

Bucuriile pot aduce eternitate dacă ştii să te apropii  de tainele Bisericii. Mitropolitul Andrei arată, la 30 de ani de arhierie, înţelepciune, bunătate, mesaje pastorale pătrunzătoare, dragoste pentru semeni prin prezenţa Înaltpreasfinţiei sale în cele mai îndepărtate cătune şi, dincolo de toate, transmiterea, din inima Transilvaniei, a mesajului de bucurie a trăirii împreună întru Hristos.

 

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/menutmax/" target="_self">Menuț Maximinian</a>

Menuț Maximinian

Scriitor şi jurnalist profesionist. Directorul ziarului Răsunetul, realizator emisiuni la AS TV, Radio Someş şi Radio Renaşterea.
Mai multe din Cărți vechi și noi
Un Jurnal cât o Școală

Un Jurnal cât o Școală

Am admirat mereu oamenii care au reușit să își descrie devenirea întru ființă în paginile unui Jurnal. Desigur că Jurnalul de la Păltiniș sau, mai aproape acela a lui Sașa Pană ori Kafka, asupra cărora sper să-mi îngăduie Dumnezeu să pot reveni, s-au întretăiat în...