350 de familii și 400 de copii au primit daruri din partea Femeilor Ortodoxe din Baia Mare

de | dec. 14, 2017

Miercuri, 13 decembrie 2017, de la ora 12,00, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a participat, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, la activitatea Asociaţiei Femeilor Ortodoxe „Mironosiţele Femei” prin care au oferit pachete cu alimente de Crăciun pentru 350 de familii nevoiaşe din Baia Mare şi pentru 400 de copii, care au primit pachete cu dulciuri.

La Slujba de binecuvântare şi înmânarea pachetelor au mai participat Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Arhim Dr. Casian Filip, eclesiarhul sfântului locaş, Pr. Dr. Bogdan Gavra, directorul Serviciului Public de Asistenţă Socială Baia Mare, reprezentant şi al primarului Băii Mari, Cătălin Cherecheş, Viorel Bud, preot coordonator al Asociaţiei.

Asociația Femeilor Ortodoxe „Mironosițele Femei” de pe lângă Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, președintă Ing. Varvara Pop, este în fiecare an, de marile sărbători creștine, Nașterea și Învierea Domnului, alături de cei nevoiași prin înmânarea de pachete cu alimente şi chiar medicamente.

Așa s-a întâmplat și anul acesta, când, cu sprijinul unor persoane binevoitoare, a reușit să dăruiască celor 350 de familii nevoiașe pachete cu alimente pentru sărbătoarea Crăciunului, iar pentru 400 de copii pachete cu diferite dulciuri. Înmânarea pachetelor a avut loc în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, iar valoarea unui pachet a fost în jur de 100 de lei.

În conținutul lor s-au aflat cam tot ce este necesar pentru o masă de Crăciun cât de cât mulțumitoare.

Persoanelor venite în Catedrală pentru ridicarea pachetelor, după binecuvântarea acestora, le-a fost prezentat și un scurt concert de colinde, pregătit sub îndrumarea doamnei Rodica Giurgiu, voluntară, de cei 20 de copii asistați permanent în centrul de zi, unde desfășoară o paletă largă de activități curriculare și extracurriculare.

Asociația Femeilor Ortodoxe „Mironosițele Femei” este de 13 ani alături de cei nevoiași, indiferent de religie și etnie.

„ Faptul că primiţi acum aceste daruri de la Asociaţia Femeilor Ortodoxe „Mironosiţele Femei” de pe lângă Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” nu este un simplu gest, ci este un act de iubire creştină, un act de compasiune, de solidaritate şi de împreună bucurie de sărbători, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Asociaţia Femeilor Ortodoxe „Mironosiţele Femei” este cea mai frecventă prezenţă şi în vieţile a peste 80 de băimăreni de diferite confesiuni, pe care îi ajută în fiecare lună” cu lucruri de care au nevoie, dar în special cu alimente.”

Cu ocazia prezenţei în mijlocul celor nevoiaşi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vizitat şi expoziţia de fotografii „Naşterea Domnului – bucurie în Maramureş”, organizată în Muzeul Episcopiei de la Catedrală, în cadrul căreia expun fotografii tematice legate de sărbătoarea împărătească „Naşterea Domnului” artiştii fotografi Gheorghe Petrila din Oradea şi Gabriel Motica din Baia Mare.

Andrei Fărcaş,

redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA