Familiile cununate anul trecut în biserica parohiei „Nașterea Domnului”, sărbătorite în fața Altarului

de | ian. 22, 2018

În parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, a continuat duminică, 21 ianuarie 2018, proiectul „Luna ianuarie, luna credincioșilor”.

Familiile cununate anul trecut în biserica parohiei „Nașterea Domnului”, sărbătorite în fața Altarului După Sfânta Liturghie a avut loc o întâlnire cu familiile cununate anul trecut în biserica parohiei. Acestea au fost felicitate de preoții parohiei și au primit în dar diplome și icoane. Apoi, în sala de la demisolul bisericii, s-au întâlnit cu conf. dr. Elena Gligor, care le-a dat sfaturi importante pentru drumul căsătoriei. Cuvinte de suflet le-au oferit și preoții parohiei, Nicolae Buda și Ciprian Taloș, dar și prof. Vasile Pompaș de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

În parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, în fiecare an, luna ianuarie este o perioadă specială, denumită simbolic, „Luna credincioșilor”. Aceasta este dedicată sărbătoririi enoriaşilor care au avut în anul 2017 evenimente fericite şi importante în viaţa lor, familiilor care au împlinit 25 și 50 de ani de căsătorie, familiilor cununate anul trecut în biserică, sau premierea celui mai fidel cititor al bibliotecii parohiei, moment care va avea loc duminica următoare.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...