4 ani de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin al Maramureșului și Sătmarului, Ziua tinerilor din Episcopie şi lansare de carte

de | dec. 28, 2020 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Duminică, 27 decembrie 2020, sărbătoarea Sfântului Apostol, întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, au oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, cu ocazia împlinirii a patru ani de la întronizarea ca Episcop titular al Maramurreşului şi Sătmarului, sărbătorirea Zilei tinerilor din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului şi lansarea cărţii de predici şi comunicate din timpul pandemiei a Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, intitulată „Comunicare, comuniune, Liturghie şi filantropie în vreme de pandemie”.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul tinerilor din A.S.C.O.R. Baia Mare şi A.T.O.C.E.M. (Asociaţia Tinerilor Ortodocşi ai Catedralei Episcopale Maramureşene), dirijaţi de Pr. Ionuţ Pleş. La chinonic au colindat tinerele interprete Maria Casandra Hauşi, Maria Mihali şi Oana Font.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereul vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

4 ani de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin al Maramureșului și Sătmarului, Ziua tinerilor din Episcopie şi lansare de carte

Sfântul Ștefan este pildă pentru fiecare dintre noi, de mărturisire, de tenacitate, de profunzime teologică, de curaj, de demnitate de a-L mărturisi pe Dumnezeu, pe Hristos chiar cu preţul vieţii noastre, indiferent că suntem preoţi, ierarhi, diaconi sau simpli credincioşi. Toţi avem datoria sfântă de a-L mărturisi pe Hristos, de a spune în sânul familiilor noastre, de a spune prietenilor noştri, de a spune lumii întregi cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu. Şi, Doamne, cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu! În primul rând ne-a adus din nefiinţă la fiinţă. Este primul mare dar şi prima mare cuvântare pe care Dumnezeu ne-a făcut-o nouă, pentru că ne-a adus dintru nefiinţă la fiinţă, pentru că înainte de a fi zămisliţi în pântecele mamei noastre noi n-am existat. N-a existat posibilitatea înainte de a fi zămisliţi să facem o cerere părinţilor noştri ca să venim pe această lume, pentru că este ilogic, nu puteam. Am venit în această lume ca dar de la Dumnezeu, Care a binecuvântat dragostea părinţilor noştri şi am fost zămisliţi fiecare dintre noi în pântecele mamei noastre şi ne-am născut pe acest pământ ca dar şi binecuvântare de la Dumnezeu. De aceea, avem tăria şi obligaţia să mărturisim cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu.

La sfârşitul Sfintei Liturghii s-a rostit un polihroniu, drept mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile venite din cer asupra Întâistătătorului Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului şi pentru ca Dumnezeu să îşi reverse în continuare darurile sale peste Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului.

Despre activitatea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin a vorbit Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, care a subliniat, în special, râvna din timpul actual. Cu această ocazie a fost lansată cartea sugestiv intitulată „Comunicare, comuniune, Liturghie şi filantropie în vreme de pandemie”.

4 ani de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin al Maramureșului și Sătmarului, Ziua tinerilor din Episcopie şi lansare de carte

Toată activitatea, sfaturile şi îndrumările pe care le-am dat cu această ocazie au fost făcute ca nici o clipă preoţii, monahii şi credincioşii să simtă lipsa purtării noastre de grijă, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Şi mereu am ieşit cu câte un comunicat, îndrumări în Postul Mare, de Sfintele Paşti, când a fost nevoie de apărare a sfintei credinţe cu demnitate, cu dârzenie, cu înţelepciune şi cu propuneri şi soluţii asumate, cu lucruri care, puse în pratică, s-au dovedit mult folositoare.

Încheindu-se Anul omagial al pastoraţiei copiilor şi părinţilor, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a acordat distincţii pentru doi slujitori ai Catedralei şi pentru trei tinere fete.

Slujitorul Catedralei, Pr. Adrian Morar, a fost hirotesit întru iconom stavrofor, pentru întreaga activitate în cadrul Catedralei, a muncii cu tinerii şi în cadrul Episcopiei, ca referent la Sectorul social-filantropic.

Tânărul Ipodiacon Vasile Pop a primit, din mâinile Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, Medalia omagială „Justinian Arhiepiscopul”, fiind un apropiat al marelui Arhiereul al Maramureşului, Justinian.

Ordinul omagial „Preot Nicolae Gherman” şi Medalia omagială „Preot Nicolae Gherman” au fost conferite artistelor maramureşene Maria Mihali, Maria Casandra Hauşi şi Oana Font „în semn de înaltă apreciere şi alesă preţuire pentru promovarea cântului, doinei şi a folclorului autentic românesc şi maramureşean, precum şi a portului, graiului, tradiţiilor sfinte româneşti, a pricesnelor liturgice şi a colindelor noastre străbune”.

Ultimele articole

Ziua Internațională a Iei, la Muzeul Municipal Dej

Ziua Internațională a Iei, la Muzeul Municipal Dej

Ziua Internațională a Iei va fi sărbătorită vineri, 24 iunie, de Sânziene, și în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Municipiului Dej, prin Muzeul Municipal, alături de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj. Începând de...

De Ziua Iei, șezătoare la Gherla

De Ziua Iei, șezătoare la Gherla

Zeci de elevi și cadre didactice din Gherla  participă  astăzi, 23 iunie, la o șezătoare tradițională, organizată la Muzeul de Istorie din localitate, cu ocazia Zilei Naționale a Portului Tradițional din România și Ziua Universală a Iei, marcată anual în 24 iunie, de...

Preasfinţitul Părinte Iustin, la hramul Mănăstirii Pietroasa-Borşa

Preasfinţitul Părinte Iustin, la hramul Mănăstirii Pietroasa-Borşa

Joi, 29 august 2019, de Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Pietroasa din Borşa, cu ocazia hramului. Din soborul slujitor de peste 40 de...

Hramul Mănăstirii Moisei

Hramul Mănăstirii Moisei

Joi, 15 august 2019, ziua praznicului Adormirea Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, de la ora 10,30, Sfânta Liturghie Arhierească în Altarul de Vară al Mănăstirii Moisei, cu ocazia hramului, în fruntea unui...

Târnosirea bisericii din Decebal, Protopopiatul Satu Mare

Târnosirea bisericii din Decebal, Protopopiatul Satu Mare

 Duminică, 28 iulie 2019, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a târnosit biserica din Parohia Decebal, Protopopiatul Satu Mare, a oficiat Sfânta Liturghie...