Sfinții Zotic, Atal, Camasie şi Filip
Pomenirea Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel se face încă din vechime în ziua de 4 iunie a fiecărui an bisericesc.
Ei sunt cuprinşi în numărul celor 36 de Mucenici care au pătimit pentru Hristos pe pământul românesc, în străvechea cetate Noviodunum (Isaccea), din Dobrogea, pe la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul celui de al IV-lea.
După moartea lor de mucenici pentru Hristos, trupurile lor au fost aşezate cu multă evlavie de către creştini într-o criptă, numită „martirion”, din actuala localitate Niculiţel – Tulcea. Acolo se aflau şi alte moaşte de martiri, din timpul unor persecuţii mai vechi.
Deasupra criptei, bunii creştini ai primelor secole au zidit apoi o biserică din piatră, încăpătoare, în care preoţii săvârşeau sfintele slujbe şi învăţau poporul. Dar, cu timpul, peste acel pământ s-au abătut vremuri grele, cu războaie, înrobiri şi pustiiri din partea multor popoare năvălitoare care au dus, între altele, şi la decăderea cetăţii Noviodunum, precum şi a celorlalte multe aşezări întărite şi biserici din Dobrogea.
Biserica din Noviodunum a fost şi ea pustiită de năvălitorii barbari, iar lăcaşul Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip, a rămas învăluit în uitare, sub pardoseala altarului acoperită de ruine, multe veacuri.
Cu voia lui Dumnezeu, moaştele lor sfinte au fost descoperite în vara anului 1971, aceasta făcându-se în urma unor ploi abundente, apa abătută pe o uliţă lăturalnică din satul Niculiţel scoţând la iveală cupola de piatră a criptei, tăinuită până atunci, aflată sub ruinele vechii biserici creştine.
În interiorul criptei se aflau moaştele celor patru Mucenici, sub înscrisurile: „Aici şi acolo sângele Martirilor”, şi a doua: „Martirii lui Hristos: Zotticos, Atalos, Camasis, Filippos”.
Tot acolo, în partea de jos a criptei, s-au descoperit, în două vase de ceramică, rămăşiţe de oseminte, amestecate cu ţărână, ale altor doi Mucenici, fără a li se cunoaşte numele.
Obştea creştinilor s-a bucurat, aşadar, cunoscând că, dintru început, şi din sânul neamului românesc Dumnezeu a fost preaslăvit de Sfinţi şi Mucenici. Sfintele moaşte se găsesc acum la Mănăstirea Cocoş, din judeţul Tulcea.
Pentru ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfântul Mitrofan
Cel dintre sfinţi părintele nostru Mitrofan a trăit pe vremea marelui Constantin, întâiul împărat creştin. El era fiu al lui Dometie Romanul, cel ce a fost de neam împărătesc; pentru că Dometie era frate cu Prov, cel care a fost mai înainte împărat al Romei.
Acest Dometie, fiind bine cunoscător, a priceput înşelăciunea şi rătăcirea închinării de idoli şi, cunoscând că este dreaptă şi adevărată credinţa creştinească, s-a lepădat de zeii cei mincinoşi şi a crezut în adevăratul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos.
Iar fiindcă în acea vreme se săvârşea mare păgânătate de îndrăcire de idoli în Roma şi se făcea ucidere nevinovată de creştini în toate zilele fără număr, de aceea Dometie, lăsând Roma, a venit în Vizantia cu doi fii ai săi, cu Prov şi Mitrofan.
Pe atunci era episcop în Vizantia Tit, bărbat plăcut lui Dumnezeu şi sfânt. Pe lângă acesta petrecea Dometie cu fiii săi, învăţând credinţa cea întru Hristos şi legea Domnului, şi bine povăţuindu-se la viaţă cu fapte bune. Iar episcopul văzându-l pe el lipit cu toată inima şi cu tot sufletul său de Hristos, iar cu duhul arzând şi slujind Domnului, l-a rânduit pe el în rândul clericilor bisericii, hirotonindu-l preot.
Iar după ce episcopul Tit s-a mutat la Domnul, Dometie a luat scaunul după el, iar după sfârşitul fericitului episcop Dometie, scaunul patriarhal l-a luat fiul său Prov. Iar după mutarea lui Prov, acest Sfânt Mitrofan, fiul lui Dometie şi fratele lui Prov, a fost ridicat la scaunul arhieresc al Vizantiei.
Şi venind marele împărat Constantin în părţile Traciei, şi vizitând şi Vizantia, a văzut pe Sfântul Mitrofan şi, vorbind cu dânsul, l-a cunoscut că este mare plăcut al lui Dumnezeu. Deci s-a minunat de îmbunătăţită lui viaţă şi de înţelepciunea sa, iubindu-l foarte mult; şi dorind să audă cuvintele lui cele însufleţite de Dumnezeu, l-a dus pe el la Roma.
Apoi marele Constantin a voit să-şi mute scaunul împărătesc de la Roma la Vizantia pentru că a socotit că acel loc este foarte frumos şi i-a plăcut ca să fie la acel loc o cetate împărătească; căci era îndestulat cu roadele pământului şi aşezat lângă Marea Euxinuluil, între Europa şi Asia, având căile bune, atât pe mare, cât şi pe uscat.
Deci a întemeiat o cetate mare, cu ziduri frumoase, şi a numit-o pe ea după numele său, Constantinopol sau Noua Romă. Şi a adus din Roma veche în Roma nouă şi pe Sfântul Mitrofan, numindu-l părinte al său şi mijlocind pentru dânsul cinstea cea patriarhicească de la cei 3l8 Sfinţi Părinţi, care au luat parte la întâiul Sinod a toată lumea de la Niceea. Şi a fost Mitrofan cel dintâi patriarh al Constantinopolului.
Şi neputând Sfântul Mitrofan, întâiul patriarh al Constantinopolului – Roma cea nouă să vină el însuşi la soborul acela din cauza bătrâneţii şi a slăbiciunii sale, a trimis în locul său pe horepiscopul său Alexandru, bărbat cinstit, sfânt şi bătrân, care a suferit multe osteneli în Tracia şi în Iliric, pentru pacea Bisericii.
Acesta a ţinut în sobor locul patriarhului Mitrofan şi s-a nevoit împotriva lui Arie. Iar după ce s-a sfârşit acel Sinod a toată lumea, dreptcredinciosul împărat, marele Constantin, a rugat pe toţi arhiereii să meargă cu dânsul la Prea Sfinţitul patriarh Mitrofan şi să-l cerceteze pe el, fiind bolnav pe patul morţii.
Deci mergând la dânsul toţi împreună cu împăratul, într-o zi de Duminică, şi stând de vorbă, împăratul a zis către dânsul: „O, prea cinstite părinte, te văd că ai slăbit de bătrâneţe şi boală; deci, te rog spune şi ne arată nouă, cine va fi vrednic după tine, ca să fie păstor al turmei!”
Iar Sfântul Mitrofan, cu faţa veselă, a răspuns către împărat: „Cu adevărat Duhul Sfânt a vorbit prin gura ta, de vreme ce eu gândindu-mă la aceasta cu şapte zile mai înainte, Domnul mi-a descoperit că după zece zile mă voi duce din cele de aici, iar după mine are să vină la scaunul patriarhicesc slujitorul meu, Alexandru, cel vrednic cu adevărat de alegerea şi de darul Sfântului Duh; iar după el are să fie moştenitor scaunului Pavel, care este acum între citeţi”.
După aceea Sfântul Mitrofan, căutând spre dumnezeiescul Alexandru, patriarhul Alexandriei, a zis către dânsul: „O, frate, şi tu vei lăsa după tine moştenitor ales”.
Apoi, luând de mână pe Atanasie, arhidiaconul lui, a grăit: „Iată viteazul ostaş al lui Hristos! Acesta va fi după tine moştenitor şi nu numai împreună cu fratele meu, Alexandru, va sta tare împotriva păgânătăţii lui Arie, dar va intra şi în mari nevoinţe; şi multe pătimiri îl aşteaptă pe el, împreună cu viteazul Pavel”.
Astfel a proorocit sfântul despre cele ce aveau să fie, iar după acele zece zile de la descoperirea Domnului, s-a săvârşit cu pace, în 4 zile ale lui iunie, şi a trăit toţi anii de la naşterea sa, ll7; iar acum trăieşte în viaţa cea fără de sfârşit, stând înaintea scaunului marelui Arhiereu care a străbătut cerurile, al lui Hristos, Mântuitorul nostru, a Cărui slavă este în veci. Amin.
Sfintele Mironosițe Maria și Marta
Sfintele Mironosițe Maria și Marta credeau în Hristos înainte ca El să-l învie pe Dreptul Lazăr, fratele lor, din morți. După martiriul Sfântului Ahidiacon Ștefan, a început persecuția împotriva Bisericii din Ierusalim, iar Dreptul Lazăr a fost alungat din cetate.
Surorile sale l-au sprijinit pretutindeni unde a acesta a propovăduit Evanghelia lui Hristos.
Sfinte Marta și Maria sunt pomenite și în Duminica Mironosițelor.
