40 de zile de post și rugăciune, pentru oprirea avorturilor în Cluj

de | sept. 23, 2015

Cea mai mare campanie împotriva avorturilor, numită „40 de zile pentru viață”, a reînceput miercuri, 23 septembrie 2015, în municipiul Cluj-Napoca. Participă, la fel ca la prima ediție, grupuri din cadrul tuturor confesiunilor din oraș, dar și mai multe organizații și fundații creștine. Se alătură în lupta pentru apărarea vieții și părinții și tinerii ortodocși. Împreună, timp de 40 de zile, se vor ruga și vor veghea, în mod pașnic, pentru promovarea demnității vieții umane, a declarat coordonatorul local al campaniei, Iulia Călinescu:

„Vrem ca în această campanie să insistăm asupra mesajului că viața și iubirea sunt întotdeauna cele mai bune alegeri și că femeile merită mai mult decât avortul”.

În campania „40 de zile pentru viață” se vor implica și tinerii din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși din Cluj, care se vor afla în fiecare zi de vineri, timp de mai multe ore, în fața unei clinici private din Piața Cipariu și se vor ruga pentru sufletele copiilor avortați, ne-a transmis președintele asociației, 11076943_10204385535061032_1642522377_nBogdan Dincă:

„Vom fi prezenți în Piața Cipariu, în fiecare zi de vineri, de la ora 7 dimineața până seara la ora 21, timp în care vom citi Psaltirea neîncetat și ne vom ruga pentru sufletele copiilor avortați. Vom purta icoane și pancarte cu mesaje pentru încurajarea dreptului la viață al tuturor copiilor și sprijinirea familiei, așa cum a lăsat-o Dumnezeu”.

Și membrii Asociației „Părinți pentru ora de religie” din Cluj au răspuns pozitiv invitației lansate de coordonatorii locali ai campaniei „40 de zile pentru viață”, Iulia și Dan Călinescu, de a participa la cea de-a doua ediție, tocmai în dorința de a veni în sprijinirea vieții, a spus vicepreședintele, Adriana Buzgar.

„Noi ca asociație suntem foarte implicați în procesul de educare și formare a copiilor în spiritul valorilor creștine, dar în același timp suntem și foarte interesați de susținerea valorilor creștine în societatea noastră, în mod special în sprijinirea vieții. Prin urmare acest proiect a venit și în întâmpinarea dorințelor noastre de a susține aceste valori în societate, în mod special în orașul Cluj”.

Campania „40 de zile pentru viață” are loc în perioada 23 septembrie – 1 noiembrie în municipiul Cluj-Napoca, dar și în alte sute de orașe din lume. Prima campanie a fost organizată în 2004, în Texas. În toți acești ani, peste 10 mii de copii au fost salvați de la avort, potrivit directorului campaniei din Statele Unite ale Americii, Shawn Carney.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Rusalii la Cluj-Napoca

Procesiunea de Rusalii la Cluj-Napoca

Pentru al şaselea an consecutiv, clujenii sunt invitaţi să participe duminică, 19 iunie 2016, la Procesiunea de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Evenimentul continuă o...

Expoziţie de carte veche la Catedrala episcopală din Baia Mare

Expoziţie de carte veche la Catedrala episcopală din Baia Mare

Episcopia Maramureșului pregătește pentru iubitorii de lectură o expoziție inedită de carte veche. Ea va fi deschisă vineri, 17 iunie, 2016, de la ora 13:00 la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Se por putea admira cărţi vechi din colecția Episcopiei,...

„Micul Biciclist Creștin” la Baia Mare

„Micul Biciclist Creștin” la Baia Mare

La Sărbătoarea Sfintei Treimi, 20 iunie 2016, Catedrala Episcopală Sfânta Treimedin Baia Mare găzduiește un eveniment pentru copilași intitulat Micul Biciclist Creștin, aflat la ediția a III-a, după cum ne-a precizat Pr. Gavril Vasile Băban, Președinte...

Eminescu, în amintirea clujenilor la 127 de ani de la moartea sa

Eminescu, în amintirea clujenilor la 127 de ani de la moartea sa

Poetul Național Mihai Eminescu a fost omagiat astăzi la Cluj, la împlinirea a 127 de ani de la moartea sa. Festivitatea organizată de municipalitate a început în jurul orei 10:00, la statuia poetului din faţa Teatrului Naţional. La eveniment au participat preoți,...

Concurs de interpretare muzicală bizantină la Baia Mare

Concurs de interpretare muzicală bizantină la Baia Mare

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Dr. Iustin Sigheteanul, în după-amiaza zilei de marţi, 14 iunie,  în Sala "Sfântul Iosif Mărturisitorul" din incinta Catedralei „Episcopale "Sfânta Treime" din Baia Mare, a avut loc primul Concurs de interpretare muzicală...