400 de ghiozdane cu rechizite pentru copiii rromi din Parohia Turda-Fabrici

de | sept. 9, 2021 | Actualitatea religioasă

Cu câteva zile înainte de începerea noului an școlar, joi, 9 septembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a vizitat comunitatea din Parohia misionară pentru rromi din zona Turda-Fabrici, municipiul Turda.

Cu acest prilej, de la ora 12:00, Părintele Mitropolit Andrei a dăruit copiilor de etnie rromă 400 de ghiozdane cu rechizite, dulciuri și cărți de rugăciune. De asemenea, ierarhul le-a adresat un cuvânt duhovnicesc și le-a urat succes în noul an școlar.

 

Acțiunea de împărțire a ghiozdanelor a avut loc în curtea bisericii parohiei misionare pentru rromi din zona Turda-Fabrici, păstorită de preotul Marin Trandafir Roz, în prezent singurul preot de etnie rromă din Eparhia Clujului.

Darurile oferite au fost achiziționate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, cu sprijinul Asociației „Filantropia Ortodoxă” Cluj, al Organizației internaționale de Caritate Creștin-Ortodoxă și al Fundației Prison Fellowship Romania. Valoarea fiecărui ghiozdan cu rechizite este de aproximativ 120 lei, valoarea darurilor oferite ridicându-se la suma de 48.000 lei.

De întreaga acțiune social-filantropică s-a ocupat consilierul misionar-social al Arhiepiscopiei Clujului, domnul Liciniu Câmpean, alături de asistentul social din cadrul Sectorului Social-Filantropic și Misionar al Eparhiei, Adela Timar.

 

Scurt istoric al parohiei misionare

Biserica parohială datează din anul 1934, la început fiind o casă particulară, o cameră fiind capelă, iar celelalte camere – locuința preotului.

Între anii 1983-1985, după ce în anul 1979 i se dă bisericii noul hram „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul’’, preotul paroh Ioan Andreicuț, actualul Mitropolit al Clujului, care a slujit timp de șapte ani în această parohie, în perioada 1978-1985, îi dă forma actuală, o extinde, repară exteriorul şi o împodobește cu o frumoasă pictură.

Pentru această parohie, datorită dezvoltării comunității de etnie rromă din zona, în luna ianuarie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a hirotonit și a numit un preot misionar pentru a deservi comunitățile de rromi de pe raza municipiilor Turda și Câmpia Turzi. Este vorba despre preotul Marin Trandafir Roz, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în prezent singurul preot de etnie rromă din Eparhie.

Comunitățile rrome, în atenția Arhiepiscopiei Clujului

În cadrul Eparhiei Clujului funcționează două parohii misionare pentru rromi: Parohia misionară de la Turda, înființată în ianuarie 2019, păstorită de părintele Marin Trandafir Roz, precum și Parohia misionară „Sfântul Moise Arapul” – Pata Rât, înființată în anul 2015, păstorită de preotul Gelu Petru Săvărășan, care desfășoară o activitate social-misionară bogată, ridicând în scurt timp două bisericuțe pentru cele patru comunități de rromi din zonă.

Aceste comunități beneficiază de o serie de activităţi catehetice, educative și culturale coordonate cu sprijinul Asociaţiei Ortodoxe Social-Misionar-Culturale pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul” și a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – filiala Cluj-Napoca (ASCOR Cluj-Napoca).

Asociația „Sfântul Moise Arapul” a fost înființată în anul 2013, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Aceasta desfășoară proiecte pentru sprijinul comunităților de rromi de pe tot cuprinsul eparhiei, în special în vederea educării și a incluziunii sociale.

De asemenea, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin sectorul misionar-social, acordă periodic ajutoare (pachete cu alimente și sprijin financiar) comunităţilor de rromi de la Pata Rât, Turda și altor comunități din cele două județe ale eparhiei: Cluj și Bistrița-Năsăud.

În prezent, Arhiepiscopia Clujului are 55 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. Astfel, au fost cheltuiți 15.945.730 milioane de lei în scop filantropic, la nivelul Eparhiei Clujului. De toată această lucrare au beneficiat anul trecut aproape 16.000 de persoane, printre care se numără și un număr însemnat de persoane de etnie rromă.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Citește și

Ultimele articole

Un bun duhovnic compătimeşte cu penitenţii

Un bun duhovnic compătimeşte cu penitenţii

Bătrânul Iacob: „Eu compătimesc dimpreună cu penitentul pe care-l spovedesc, eu sufăr împreună cu el. Eu sufăr şi plâng pentru el. Îl rog pe Sfântul David,[1] după spovedanie, să uit ce nu-i necesar şi să-mi amintesc ceea pentru care trebuie să mă rog. Eu mă rog...

Lansări de carte, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Lansări de carte, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Două cărți dedicate Protopopului Martir Aurel Munteanu și una de istoriografie bisericească vor fi lansate joi la Muzeul Mitropoliei Clujului. Titlurile dedicate protopopului martir sunt apărute la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului: „Protopopul Aurel...

Sfințirea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Boteni

Sfințirea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Boteni

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat sâmbătă, 18 septembrie 2021, credincioșii din localitatea Boteni, județul Cluj. Cu acest prilej, de la ora 8:30,...